Herta Muller si dubla masura

Intransigenta cu care Herta Müller a tratat colaborationismul cu politia politica e binecunoscut. Sagetile Hertei le-au simtit scriitorul Werner Söllner, dar si Horia Roman Patapievici. Directorului ICR i-au „scapat” la Berlin doi conferentiari cu trecut contestat. Laureata premiului Nobel pentru literatura 2009 si-a facut un crez din lupta impotriva strigoilor Securitatii romane, care o urmaresc de peste 20 de ani si in tara ei de resedinta, Germania. Iata insa ca Oskar Pastior, prieten cu Herta si coautorul proiectului literar din care s-a nascut romanul „Atemschaukel”, este identificat ca fost informator al Securitatii, sub numele de cod „Otto Stein”. Iar Herta nu se distanteaza de el.

In 10 decembrie 2009, cand si-a luat in primire premiul Nobel pentru literatura si cecul de 1 milion de euro, Herta Müller a inganat, cu lacrimi in ochi, despre „batista zilnica de la mama“, o ocrotire simbolica de gheara cea lunga a sistemului represiv. Romanul sau „Leaganul respiratiei” (Atemschaukel) a fost „cireasa pe tort”, in sens pozitiv. Publicat in toamna anului 2009, romanul a inclinat talerele balantei de la Stockholm in favoarea scriitoarei germane originare din Banat.

In 27-28 septembrie 2010, Herta Müller se afla la Bucuresti, unde sustine si o lectura publica din acest roman. Povestea tragica a deportarii lui Oskar Pastior intr-un lagar de munca sovietic, dupa cel de-al doilea razboi mondial, sta la baza romanului definitivat de Herta Müller, sub semnatura careia a aparut ”Leaganul respiratiei”. Atat Pastior, cat si mama Hertei Müller par sa fi impartasit destinul comun al terorii de lagar.

In anul 2006, Oskar Pastior (n. 1927, la Sibiu) a decedat. Trei ani au lucrat la roman, impreuna, Herta Müller si Oskar Pastior, cunoscut mai ales pentru productiile sale lirice. Cei doi s-ar fi cunoscut cu mult timp inainte, „in anii ’80, la Berlin”, dupa informatiile Neue Züricher Zeitung online.

Herta Müller nu isi neaga atasamentul fata de defunctul prieten, chiar in conditiile deconspirarii postume a acestuia. „Nu trebuie sa ma distantez de Oskar”, a spus ea la inaugurarea expozitiei „Podoaba rece a vietii” (Der kalte Schmuck des Lebens). Expozitia itineranta despre viata si opera scriitoarei a fost inaugurata in aprilie la München si in 10 septembrie, la Literaturhaus din Berlin.

Cu cateva zile inainte, germanistul münchenez Stefan Sienerth dezvaluia in trimestrialul stiintific „Spiegelungen” (Oglindiri) trecutul de informator al lui Oskar Pastior. Intre 1961-1968, acesta ar fi colaborat cu Securitatea romana sub numele de acoperire „Otto Stein”. In timpul cautarilor sale printre documente arhivate la CNSAS, Sienerth ar fi descoperit angajamentul de colaborare al lui Pastior, nu insa si note informative ale acestuia.

„In continuare imi va fi drag de un om, la fel ca inainte”, a spus Müller, citata de NZZ. „Cu cat intru mai adanc in detaliile acestor acte, cu atat furia mea se transforma mai mult in jale si compasiune”. […] „Sa rezisti la o astfel de presiune ca aceea a Securitatii, care merge pana la amenintarea cu moartea, este ceva care nu poti cere oamenilor, atunci cand sezi ca noi, la adapost”, ar mai fi declarat scriitoarea pentru publicatia elvetiana.

Editorul de la Hanser Verlag, al cartilor Hertei Müller si ale lui Oskar Pastior, a sarit si el in apararea celui din urma. Michael Krüger a declarat pentru Süddeutsche Zeitung ca Pastior ar fi trait mereu cu frica „de a fi dat in vileag ca homosexual si supus represaliilor obisnuite ale vremii”. Acest fapt l-ar fi facut „ideala victima a santajului Securitatii”.

Atat editorul german, cat si Herta Müller, par a scuza „deriva” lui Oskar Pastior, considerandu-l victima a unui sistem represiv si periculos de moarte. Stim cu totii, macar din lecturi, ce „bau-bau” crud a putut fi Securitatea. Mai stim si ca „despre morti, numai de bine”. Clar este insa ca, atunci cand interesele personale o cer, tindem sa devenim mai concilianti. Ce ne facem insa cu intransigenta si verticalitatea de atitudine pe care unii o clameaza, fara drept de apel?

Intr-o scrisoare deschisa adresata directorului Institutului Cultural Roman, Horia Roman Patapievici si publicata in iulie 2008 in Frankfurter Rundschau sub titlul „Turnatori la Academia de Vara”, scriitoarea Herta Müller protesta impotriva invitarii de catre ICR la Berlin a conferentiarilor Andrei Corbea Hoisie si Sorin Antohi. „E un scandal ca Romania se prezinta in Germania cu aceste doua persoane, care in timpul dictaturii au colaborat cu Securitatea“ scria Herta Müller.

Ea considera, in scrisoarea deschisa catre Patapievici, ca „daca ICR se prezinta in Germania cu aceste persoane, se va auto-blama definitiv, iar participantii germani vor fi folositi la lustrul turnatorilor“. „Crede ICR ca traieste pe o alta planeta, pe care nu exista notiuni ca demnitate personala si integritate morala a stiintei?” intreba ea retoric. „Promit ca nu voi mai pune piciorul peste pragul ICR Berlin, si nu voi fi singura” isi incheia Müller scrisoarea.

In vara anului 2009, Herta Müller zicea ca Germania e „o rezervatie comoda pentru informatorii Securitatii“. Sorin, Voicu, Gruia, Marin, Walter, Matei, Horatio, Sando, Ziaristul ar fi nume de cod ce apar in dosarele unor scriitori de limba germana din Grupul de actiune Banat, sau apropiati ai acestuia. Werner Söllner ar fi fost „Walter“. „Sunt unul care nu s-a putut impotrivi destul. Si nu mi-o pot ierta, pana in ziua de astazi” si-a recunoscut vina Söllner, care in prezent traieste la Frankfurt am Main.

In 10 decembrie 2009 a avut loc confruntarea unora dintre acesti scriitori, care traiesc acum in Germania, cu dosarele trecutului lor: William Totok, Helmuth Frauendorfer, Franz Hodjak si Richard Wagner, fostul sot al Hertei Müller. Dezbaterile de la München au avut loc in cadrul reuniunii tematice „Literatura germana din Romania in oglinda deformatoare a dosarelor Securitatii”.

Herta Müller s-a scuzat pentru neparticipare. In aceeasi zi, ea isi lua in primire Nobelul pentru contributii deosebite la literatura „dezradacinatilor”, la Stockholm. In viziunea sa despre dezradacinarea produsa in si prin comunism -cu instrumentele represive stiute ale acestui sistem-, era putin loc pentru justificari si note conciliante. Acum, tonul pare sa se fi inmuiat.