Hezbollah a lansat noi rachete spre Israel. Temeri privind o „extindere semnificativă” a atacurilor în această noapte
Forțele de Apărare a Israelului (IDF) au anunțat miercuri seară că gruparea libaneză șiită Hezbollah a lansat rachete spre mai multe zone din Israel și se fac eforturi de interceptare. Surse israeliene avertizaseră că țara se pregătește pentru o posibilă „extindere semnificativă” a atacurilor Iranului și ale Hezbollah în această noapte.
Într-o postare pe rețelele sociale, IDF a spus că face eforturi de interceptare și, în paralel, lansează propriile atacuri asupra lansatoarelor de proiectile și a unor obiective de infrastructură ale Hezbollah din Liban.
„IDF nu va tolera nicio vătămare adusă civililor israelieni și va răspunde cu forța oricărei amenințări la adresa Statului Israel”, a mai declarat armata.
❗️In the past few minutes, Hezbollah launched rockets toward several areas in Israel.
— Israel Defense Forces (@IDF) March 11, 2026
Along with the intercepting effort, the Israeli Air Force is currently striking ready-to-launch projectile launchers and additional infrastructure sites belonging to Hezbollah across Lebanon.…
Două surse israeliene familiare cu subiectul declaraseră pentru CNN că Israelul se pregătește o potențială „extindere semnificativă” a atacurilor lansate de Iran și Hezbollah, miliție libaneză șiită fondată de Gărzile Revoluționare ale Iranului în 1982.
Semnale că s-ar putea implica și Houthi
Una dintre surse a spus, în plus, că Israelul vede semnale că și rebelii Houthi din Yemen, o altă grupare susținută de Iran, ar putea lansa lovituri asupra Israelului, ceea ce ar fi o premieră de la izbucnirea războiului. Deși Houthi au tras asupra Israelului în timpul Războiului de 12 zile din vara trecută, în actualul conflict regional încă nu au intervenit.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a convocat o ședință cu oficiali politici și din domeniul securității naționale pentru a fi analizate cele mai recente evenimente, a precizat un oficial israelian pentru CNN.
În 2024, Israel și Hezbollah au semnat un armistițiu mediat de Statele Unite. Gruparea libaneză nu a mai atacat Israelul, care a continuat însă atacurile asupra a ceea ce a descris drept eforturile Hezbollah de refacere a capacităților militare. În plus, Israelul a menținut trupe în cinci puncte din sudul Libanului.
În contextul operațiunii lansate în 28 februarie 2026 de Statele Unite și Israel asupra Iranului, Hezbollah a atacat Israelul pentru a răzbuna moartea ayatollahului Ali Khamenei, atrăgând Libanul în conflictul regional.
Șase surse familiare cu pregătirile Hezbollah au declarat pentru Reuters că gruparea a petrecut luni de zile refăcându-și arsenalul de rachete și drone, cu sprijinul Teheranului și al propriilor fabrici de armament, ca să se pregătească pentru un nou război cu Israel.
Hezbollah ajunsese la concluzia că o nouă rundă de lupte este inevitabilă și că, de această dată, s-ar putea confrunta cu o amenințare existențială, au spus sursele.
Conform Ministerului local al sănătății, în Liban au fost ucise peste 630 de persoane de când a izbucnit războiul.