Sari direct la conținut

Hidroelectrica caută noi directori pentru ca România să nu piardă bani din PNRR. Ce condiții trebuie să îndeplinească un candidat

HotNews.ro
Hidroelectrica. Colaj: Ion Mateș / Hotnews. Foto: Dreamstime, Shutterstock
Hidroelectrica. Colaj: Ion Mateș / Hotnews. Foto: Dreamstime, Shutterstock

Compania de stat Hidroelectrica a lansat un concurs pentru selecția directorului general şi directorului financiar. Foștii directori, Karoly Borbély şi Marian Fetița, au renunțat la mandatele lor în 17 septembrie, în condițiile în care Comisia Europeană a constatat unele nereguli la numirea lor în funcție, în noiembrie 2023.

  • Decizia reluării procesului de numire a șefilor la Hidroelectrica a fost luată pentru a putea fi îndeplinit Jalonul 121 din PNRR privind managementul profesionist la companiile de stat energetice.
  • Acesta jalon nu a fost îndeplinit, iar suma pe care România riscă să o piardă definitiv este de 228 milioane de euro din PNRR, potrivit unei informări a Ministerului Energiei.
  • Comisia Europeană considerând că în cazul a 13 companii, printre care Hidroelectrica, managerii nu au fost numiţi în urma unor proceduri transparente şi corecte de selecţie. Printre cei vizaţi de Comisia Europeană se află şi cei doi membri ai Directoratului Hidroelectrica.

Pentru cele două posturi, candidații trebuie să depună dosarele până pe 4 noiembrie 2025. Aceasta, în condițiile în care termenul limită pentru îndeplinirea jalonului PNRR este 28 noiembrie.

Ce condiții trebuie îndeplinite

Pentru postul de director general președinte directorat (Chief Executive Officer CEO) trebuie îndeplinite următoarele condiții:

  • Studii superioare finalizate cu diplomă de licență în domeniile fundamentale*: științe inginerești/științe economice;
  • Experiență generală în muncă de minim 7 ani și experiență profesională relevantă de minim 5 ani în funcții de conducere/administrare în cadrul societăților comerciale, publice sau private, regiilor autonome;
  • Cunoașterea limbii române – nivel avansat;
  • Cunoașterea limbii engleze – minim nivel mediu;
  • Fără înscrisuri în cazierele judiciar și fiscal;
  • Stare de sănătate corespunzătoare postului
  • Specializări în anumite domenii de activitate: Management, strategie, managementul riscului, guvernanță corporativă.

Pentru postul de director financiar (Chief Financial Officer CFO –) trebuie îndeplinite următoarele condiții:

  • Specializări în anumite domenii de activitate: Management, strategie, managementul riscului, guvernanță corporativă.
  • Studii superioare finalizate cu diplomă de licență, în domeniul fundamental: științe economice.
  • Experiență generală de muncă de minim 7 ani;
  • Experiență profesională de minim 5 ani în funcții de conducere în domeniul managementului financiar (director/manager economic, director/manager financiar, contabil șef, șef servici economic/financiar/contabilitate) în cadrul societăților comerciale publice sau private, regiilor autonome.
  • Cel puțin o specializare/certificare profesională activă: auditor financiar (membru CAFR) și/sau expert contabil (membru CECCAR) și/sau consultant fiscal (membru CCF) și/sau membru
  • ACCA-UK (schema profesională) și/sau membru CFA (Charterholder, Regular);
  • Cunoștințe și experiență în domeniul Standardelor Internaționale de Raportare Financiară – IFRS (minim o raportare realizată);
  • Cunoașterea limbii române – nivel avansat;
  • Cunoașterea limbii engleze – minim nivel mediu;
  • Fără înscrisuri în cazierele judiciar și fiscal;
  • Stare de sănătate corespunzătoare postului
  • Specializări în anumite domenii de activitate: Management, strategie, managementul riscului, guvernanță corporativă.

Procedura de selecţie constă în două etape. Prima etapă este cea a selecției dosarelor. A doua este cea a testelor online și interviurilor.

Ce acuză Comisia Europeană în ceea ce privește Hidroelectrica

Nu doar în procesul de numire a directorilor a constatat Comisia Europeană nereguli, ci și în ceea ce privește Consiliul de Supraveghere. Mai exact, Comisia a constatat patru deficiențe în Consiliul de Supraveghere și două deficiențe în cadrul Directoratului. Ministerul Energiei a revocat trei membri din Consiliul de supraveghere, cel de al 4-lea fiind reprezentantul acționarului minoritar, iar acesta trebuie doar să obțină avizul AMEPIP.

Pentru Consiliul de Supraveghere a fost începută procedura unei noi selecții, aceasta fiind în curs de desfășurare. În cazul Directoratului, Ministerul Energiei susține că nu poate acționa și că doar Consiliul de Supraveghere o poate face.

Comisia Europeană acuză faptul că actualul președinte al Directoratului, Karoly Borbely, era membru în Consiliul de Supraveghere și făcea parte din Comitetul de nominalizare și remunerare (CNR) când a fost făcută selecția pentru Directorat. A demisionat din Consiliul de Supraveghere după ce procedura de selecție începuse.

„Acesta a fost numit CEO pe baza recomandărilor făcute de către CNR din care acesta a făcut parte”, acuză Comisia. Karoly Borbely este președinte al Directoratului Hidroelectrica din data de 7 noiembrie 2023.

România nu a putut demonstra Comisiei că prezența acestuia în Consiliul de Supraveghere nu a influențat numirea sa în funcția de președinte al Directoratului.

De asemenea, Comisia consideră că cel care a fost numit director financiar nu a respectat condițiile de eligibilitate impuse în procedura de selecție a Directoratului la data acesteia. „Dovezile transmise de România nu au putut confirma că persoana deținea o certificare activă ca și auditor financiar, contabil autorizat, consultant fiscal, membru ACCA-UK sau CFA”, se precizează în documentul Ministerului Energiei prezentat joi în Guvern.

Companiile vizate de Comisia Europeană, în ceea ce privește managementul corporativ, sunt Hidroelectrica, Complexul Energetic Oltenia, SN Nuclearelectrica SA, Conpet, Romgaz, Oil Terminal, Electrocentrale Craiova SA, Midia Green Energy SA, Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie S., Compania Națională pentru Controlul Cazanelor Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune (CNCIR), Eurotest și Radioactiv Mineral Măgurele SA, Institutul de Cercetare Științifică și Inginerie Tehnologică Proiectare Mine pe Lignit S.A, Complexul Energetic Valea Jiului S.A.

INTERVIURILE HotNews.ro