FOTO. Horațiu Potra a făcut campanie pentru candidații PSD Sibiu și a candidat la Camera Deputaților pe listele unui partid cu nume aproape identic. „Are o mare susținere în rândurile medieșenilor”
După ce în vară a fost aproape să devină primarul Mediașului pe listele Partidului Patrioților, Horațiu Potra, susținătorul și omul care se ocupa de paza lui Călin Georgescu, reținut duminică de Poliție, a încercat în toamnă să prindă un loc de deputat pe listele minusculului Partid Social Democrat Independent (PSDI). Fără succes însă.
În campania electorală pentru parlamentare însă, Potra a fost fotografiat de mai multe ori în compania liderilor PSD Sibiu, Bogdan Trif și Lavinia Șandru și chiar a participat la unele ședințe ale social-democraților, potrivit imaginilor prezentate de Libertatea.
Potrivit site-ului BEC, PSDI a luat doar 0.9 procente în tot județul Sibiu, adică ceva mai mult de 1600 de voturi.
În schimb, fostul ministru PSD al Turismului, Bogdan Trif se lăuda cu susținerea pe care Potra o oferă candidaților PSD în Parlamentul României. Site-ul Fanatik, citat de Libertatea, amintea o postare din 23 noiembrie, cu o zi înainte de turul 1 al prezidențialelor, a lui Trif: „Horațiu Potra se bucură de o încredere mare în rândul medieșenilor, fiind creditat cu un număr impresionant de voturi la alegerile locale, deși a intrat în cursa pentru Primăria Mediaș extrem de târziu. Acum, el a decis să susțină candidații PSD pentru Parlamentul României pentru că este convins că doar așa Mediașul va primi un real sprijin în vederea implementării proiectelor necesare orașului”.
Trif nu a putut fi contactat de Libertatea pentru o reacție. În schimb, senatorul PSD Claudiu Mureșan a spus pentru Libertatea: „Domnul Potra mi-a fost contracandidat la locale, unde eu am obținut 2500 de voturi. Am fost șocat de succesul pe care l-a avut, de încrederea pe care i-au acordat-o oamenii, sunt șocat și de ceea ce văd astăzi în mass- media legat de dânsul. Nu am dorit decât binele medieșenilor, de aceea am fost împreună pe străzi”.