Hotărârea CJUE din 22.02.2022: Judecătorul național este primul judecător european: el are obligația să aplice dreptul UE chiar dacă Curtea Constituțională a interzis acest lucru

1. E timpul să recunoaștem

De câțiva ani, ceea ce se întâmplă la Curtea Constituțională din România pune în pericol legitimitatea acestei instituții extrem de importante pentru un stat de drept. Cu alte ocazii am arătat unele din problemele de organizare ale CCR. Acum voi face doar o trecere în revistă a unora de funcționare, dar voi insista pe cea mai gravă, atestată azi de la cel mai înalt for decizional din Europa.

1.1. Prima problemă este aceea că CCR a devenit un actor politic: în loc să asiste autoritățile în respectarea Constituției și să identifice blocajele în relațiile dintre acestea, Curtea indică autorităților ce decizii politice să ia în anumite situații. Acest activism al curții a fost generat de competența de a soluționa conflictele juridice de natură constituțională între autoritățile statului, competență atribuită CCR în 2003 prin revizuirea Constituției. Ea a fost utilizat mai ales din anul 2015 când Curtea a început nu doar să constate conflictul, ci și să indice modul de rezolvare, motiv pentru care politicienii s-au derobat de atribuțiile constituționale pasând asumarea deciziei la CCR.

1.2. A doua problemă este aceea că de o bună bucată de vreme CCR interferează cu independența judecătorilor: în loc să se rezume în a constata neconstituționalitatea unor acte normative, în mod repetat CCR indică magistraților cum anume să le interpreteze. Sunt decizii care se întind pe zeci, unele chiar pe sute de pagini, în care CCR spune în mod expres ce înțeles să dea judecătorii unor norme cuprinse în legislația primară, deși acest rol este rezervat exclusiv curții supreme și instanțelor ordinare. Pe baza unor hotărâri din anii 2016-2019, au fost redefinite siguranța națională și corupția, au fost rescrise competențele procurorilor, au fost excluse probe din dosarele de mare corupție, s-au redeschis dosare soluționate definitive, au fost reformate completele de judecată sau s-a redefinit – pentru a câta oară?! – statutul de „magistrat” al procurorilor. Sunt alte decizii în care CCR și-a arogat inclusiv rolul de instanță de contencios administrativ, lipsind de efecte acte administrative încheiate între autorități (mă refer, evident, la celebrele Protocoale) pentru care nu găsesc că CCR ar fi avut vreo competență legitimă.

1.3. A treia problemă o constituie o serie de decizii ale CCR care sunt contrare Convenției Europene a Drepturilor Omului. Desigur, publicului îi este extrem de cunoscută hotărârea dată în cazul revocării procurorului Kovesi. Am identificat însă mai multe astfel de decizii, menționate de Curtea de la Strasbourg, care a dat soluții contrare celor pronunțate de Curtea noastră constituțională.

1.4. A patra problemă este seria de hotărâri ale CCR în materia dreptului UE, survenite în urma unei inexplicate schimbări de practică judiciară. În urmă cu câțiva ani CCR a decis că România trebuie să respecte dreptul UE, inclusiv să pună în aplicare recomandările din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare. Dar, fără nicio explicație – obligatorie de dat în caz de reviriment jurisprudențial – CCR a revenit și a început să susțină că, din moment ce o lege națională este declarată ca fiind conformă Constituției, judecătorii naționali nu au voie să decidă că acea lege ar fi contrară UE, invocând o așa-numită „identitate constituțională”.

2. Hotărârea de azi

Cele decise azi de către CJUE sunt precedate de alte hotărâri pronunțate anul trecut. Le voi enumera mai jos, arătând reacția CCR la fiecare.

2.1. Hotărârea CJUE din mai 2021: Prin hotărârea din 18.05.2021 (cauza C-83/19), CJUE a decis că rapoartele MCV sunt obligatorii în cazul României: ca urmare, analiza conformității modului de numire al șefului Inspecției Judiciare în anul 2018, de înființare a Secției speciale de investigare a magistraților – SIIJ și de reglementare a răspunderii disciplinare cu dreptul UE trebuie făcută de judecătorul național în cauzele concrete cu care este învestit (pe larg, AICI).

2.2. Decizia CCR: La câteva zile după, prin decizia nr. 390 din 8.06.2021, CCR a verificat legea prin care a fost înființată SIIJ și a declarat că aceasta este constituțională. Pe baza acestui argument, CCR a interzis judecătorului național să verifice el însuși dacă modul de înființare a SIIJ este conform dreptului european (pct. 85).

2.3. Hotărârea CJUE din dec.2021: Prin hotărârea din 21.12.2021 (cauza C-357/19), CJUE a decis că, atunci când are de soluționat cauze de corupție și de fraude privind TVA, judecătorul român poate să ignore deciziile CCR dacă există pericolul ca prin aplicarea lor să se împlinească termenul de prescripție prin reluarea judecății pentru a avea judecători specializați în corupție sau trași la sorți (pe larg, AICI).

2.4. Comunicatul de presă al CCR: Pe data de 23.12.2021, CCR a dat un comunicat de presă prin care se încearcă o interpretare a deciziei CJUE, indicându-se de către departamentul de presă, nu de organismul constituțional, modul în care judecătorii naționali să interpreteze cele decise de CJUE. În mod cu totul ilogic și – îndrăznesc să spun – ilegal, semnatarul neidentificat al comunicatului arată că, oricum, această decizie nu se poate aplica decât după ce se va revizui Constituția României.

2.5. Context pentru hotărârea CJUE de azi: Decizia de azi are legătură cu Secția specială pentru magistrați înființată de Parlament printr-o lege nemotivată, în anul 2018, contrar opiniei a peste 80% dintre magistrații români și a autorităților europene (GRECO, Comisia de la Veneția, Comisia Europeană). În concret, la plângerea unui justițiabil, SIIJ deschide o investigație penală cu privire la unii magistrați. Pentru că ancheta durează prea mult, justițiabilul face o plângere la instanță. Judecătorul cauzei spune că, pentru a analiza chestiunile legate de durată, trebuie să verifice mai întâi dacă SIIJ este înființată legal. Pentru aceasta, ar trebui să aplice direct dreptul UE care spune că SIIJ nu a fost înființată și nu a funcționat potrivit standardelor europene, dar CCR i-a interzis acest lucru judecătorului, după cum am arătat. Așa că judecătorul cere opinia CJUE.

2.6. Hotărârea CJUE de azi: În hotărârea din 22.02.2022 (cauza C‑430/21), Curtea stabilește:

Justiția ordinară și cea constituțională sunt de competența fiecărui stat. Dar atunci când stabilește cum sunt organizate și cum funcționează ele, statul trebuie să țină seama de dreptul UE. Aceasta înseamnă că instanțele sunt cele care trebuie să le se asigure justițiabililor, care sunt cetățeni europeni, o protecție a drepturilor care să fie conforme dreptului european. Ca instanțele să facă acest lucru, trebuie ca ele să fie independente, adică să nu primească de la nimeni ordine.

Este adevărat că hotărârile unei Curți Constituționale sunt obligatorii pentru toată lumea, inclusiv pentru instanțe. Dar această regulă nu se aplică atunci când Curtea Constituțională impune judecătorilor naționali să ignore dreptul european. Aceasta pentru că încă din anul 1964 CJUE a afirmat: (1) în cadrul UE, tratatele acestei organizații alcătuiesc o ordine juridică proprie, pe care țările o acceptă la momentul aderării; (2) principiul supremației dreptului EU în raport cu dreptul național. Acesta din urmă obligă autoritățile dintr-un stat să lase neaplicată dispoziția legală sau practica națională care contravine dreptului UE.

Așadar, judecătorul național este primul judecător european: el are obligația să aplice dreptul UE chiar dacă Curtea Constituțională a interzis acest lucru, tocmai pentru că este independent. Pentru aceasta, dacă consideră necesar, poate sesiza – și nimeni nu îl poate opri să o facă – CJUE, singura instituție care interpretează definitiv dreptul UE. Iar decizia CJUE trebuie aplicată obligatoriu.

La fel, Curtea Constituțională, atunci când are o problemă de interpretare a dreptului UE, trebuie să suspende cauza și să sesizeze CJUE, doar aceasta fiind cea care poate aprecia dacă o normă europeană este sau nu validă, nicidecum instanța constituțională.

În fine, judecătorul național nu poate fi sancționat disciplinar pentru că a interpretat eronat dreptul european și nici pentru că a sesizat CJUE cu o întrebare preliminară de interpretare a dreptului UE.

2.7. Așadar, instanța națională nu poate fi împiedicată să coopereze cu CJUE, iar statele trebuie să dea dovadă, fiecare în parte, de cooperare loială cu Uniunea. Lucru valabil, evident, și pentru Curtea Constituțională.

3.Criza constituțională de proporții

Suntem într-o situație care era imposibil de gândit în urmă câțiva ani. Până la această serie de hotărâri ale CJUE, nimeni nu putea spune că CCR poate greși pentru că însăși CCR era cea care definea cuvântul „greșeală”. Iată că acum vine o instanță europeană, singura îndrituită, care ne arată că CCR a greșit. Și încă în mod repetat.

Nu este o situație inedită în România, iar ceea ce a stabilit pentru noi CJUE nu este în premieră. De peste jumătate de secol instanța europeană a stabilit natura juridică a dreptului european și modul de interpretare a legislației UE. În zeci de hotărâri date până acum CJUE a arătat că judecătorul național este primul chemat să aplice dreptul UE și că nu poate fi împiedicat să o facă, el fiind independent. Cu toate acestea, invocând argumente nefondate și inventând sintagme de drept autohtone, CCR a încercat să ne convingă de contrariu. Mai mult, presiunile asupra judecătorilor făcute prin intermediul Inspecției Judiciare și Consiliului Superior al Magistraturii și acțiunile disciplinare demarate împotriva magistraților care au protestat împotriva legilor prin care s-a înființat SIIJ sau împotriva magistraților care au sesizat CJUE au timorat întreg sistemul de justiție. Frica domină justiția, o simți în aer. Iar un sistem de justiție dominat de frică nu este unul independent.Citeste intreg articolul pe Contribuotrs.ro