Skip to content

Hoții au fugit cu vin de 5 milioane de euro de la un renumit producător din Italia

Hoții au furat aproximativ 30.000 de sticle de vinuri premium, în valoare de circa 5 milioane de euro dintr-un depozit al companiei Marchesi Antinori din Toscana, a anunțat vineri producătorul renumit de vinuri, citat de Reuters.

Antinori, companie cu o istorie care datează din 1385 și care exportă în prezent în 170 de țări, și-a avertizat clienții din întreaga lume să fie precauți în privința ofertelor din afara canalelor oficiale de vânzare. Compania a precizat că furtul a avut loc weekendul trecut, dar că încă speră să recupereze vinurile furate.

Potrivit companiei, cel mai mare producător de vin din Italia deținut de o familie, hoții au sustras între 8.000 și 10.000 de sticle de Solaia, unul dintre cele mai căutate vinuri italiene, precum și vinuri Tignanello și Guado al Tasso.

Prețurile de vânzare cu amănuntul ale acestor vinuri pornesc de la 150 de euro, însă pot ajunge să coste mii de euro pe sticlă în cazul sticlelor din ani cu recolte aparte.

Marchesi Antinori, FOTO: Shutterstock

Cramele din Italia, vizate de hoți tot mai îndrăzneți

Furtul este cel mai recent dintr-o serie de astfel de incidente petrecute în Italia, după un alt jaf comis în luna iulie la renumita cramă Banfi din Montalcino.

În mod tradițional, astfel de infracțiuni vizau cantități mai mici sau câteva sticle de mare valoare, furate din restaurante, crame private ori în timpul distribuției. Însă în cazurile recente au fost vizate stocuri mult mai mari, ținute în crame sau depozite.

Compania Antinori, cu sediul în Florența, a declarat că imaginile surprinse de camerele de supraveghere arată șapte bărbați mascați care au pătruns weekendul trecut în depozitul său din Cortona și au dezactivat sistemele de alarmă, înainte de a încărca mii de lăzi cu vinuri roșii din Toscana în două camioane.

Antinori a precizat că momentul ales și modul de executare a furtului – descoperit luni dimineață, când angajații au ajuns la depozit – sugerează implicarea unui grup extrem de bine organizat. Cazul este în prezent anchetat de poliția italiană.

Un reprezentant al companiei Antinori a declarat pentru Reuters că furtul a fost facilitate de faptul că vinurile fuseseră pregătite pentru a fi expediate către distribuitori din străinătate, ceea ce le-a permis hoților să sustragă rapid o cantitate mare de sticle de mare valoare.