Skip to content

IEA vrea să scoată o cantitate record de petrol din rezervele strategice pentru a scădea prețurile la carburanți

Agenția Internațională pentru Energie (IEA) urmează să recomande eliberarea a 400 de milioane de barili de petrol, cea mai amplă măsură de acest tip din istoria organismului mondial, au declarat miercuri trei surse pentru Reuters.

Măsura vizează temperarea creșterii bruște a prețurilor țițeiului în contextul războiului din Orientul Mijlociu, care s-a intensificat miercuri, în pofida asigurărilor date luni de președintele american Donald Trump că acesta este aproape de încheiere.

Una dintre sursele Reuters a spus că eliberarea acestor rezerve de petrol ar urma să fie distribuită pe parcursul a cel puțin două luni, în timp ce ministrul energiei din Spania a declarat că țările ar avea la dispoziție până la 90 de zile pentru a elibera acest volum.

Cele trei surse au afirmat că IEA, organism cu sediul la Paris, își va publica recomandarea miercuri la ora 13:00 GMT (15:00, ora României), înaintea unei reuniuni a liderilor grupului G7, programată pentru mai târziu în cursul zilei și prezidată de Franța.

IEA nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii.

Cantitatea de petrol pe care IEA o vrea pe piață e mai mult decât dublă decât anteriorul record

În 2022, țările membre ale IEA au eliberat 182,7 milioane de barili pe parcursul a două luni – ceea ce a reprezentat atunci cea mai mare acțiune de acest tip din istoria agenției – după ce Rusia a lansat invazia sa la scară largă a Ucrainei.

„Aș spune că este cea mai mare propunere din istoria Agenției Internaționale pentru Energie”, a declarat Sara Aagesen, ministra energiei din Spania.

„În timpul războiului din Ucraina se vorbea despre eliberarea a aproximativ 182 de milioane de barili, iar acum este vorba despre o cantitate mai mult decât dublă față de acea propunere”, a adăugat ea.

Economiile occidentale își coordonează stocurile strategice de petrol prin intermediul IEA, organizație înființată după criza petrolului din anii 1970.

Președintele francez Emmanuel Macron urmează să prezideze reuniunea liderilor G7, după ce blocul a anunțat că sprijină utilizarea rezervelor.

„În principiu, susținem implementarea unor măsuri proactive pentru a aborda situația, inclusiv utilizarea rezervelor strategice”, au declarat miniștrii energiei din G7 într-un comunicat comun.

O sursă din cadrul G7 a declarat pentru Reuters că, deși nicio țară nu se confruntă în prezent cu o penurie fizică de țiței, prețurile cresc rapid, iar lăsarea situației fără intervenție nu este o opțiune.

Rezervele strategice de petrol nu vor putea fi folosite imediat

Totuși, orice eliberare efectivă a rezervelor nu poate începe imediat, deoarece deciziile privind aspecte precum alocarea pe țări și calendarul necesită discuții suplimentare, a precizat sursa.

„Se așteaptă ca secretariatul IEA să propună scenarii, pe baza impactului anticipat asupra pieței, iar consultările ar putea fi extinse și către state care nu sunt membre ale IEA, precum China și India”, a adăugat sursa.

Coreea de Sud, stat membru al IEA, participă la discuții „și își revizuiește poziția”, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al ministerului industriei din țara asiatică.

Prețurile petrolului au revenit pe creștere miercuri, deoarece piețele se îndoiesc că planul raportat al Agenției Internaționale pentru Energie privind o eliberare record de rezerve de petrol ar putea compensa eventualele șocuri de aprovizionare generate de conflictul dintre Statele Unite și Israel și Iran.