Sari direct la conținut

IGSU: Interventii in 17 judete pentru salvarea persoanelor surprinse de viscol sau indepartarea copacilor cazuti

HotNews.ro

Pompierii au intervenit operativ duminica, intre orele 08,00 si 18,00, in 17 judete din tara, fiind necesara salvarea persoanelor surprinse de viscol, indepartarea copacilor cazuti pe autoturisme sau pe carosabil, a bannerelor, a panourilor publicitare, a elementelor de constructii de pe fatadele cladirilor, respectiv a stalpilor de electricitate rupti sau in pericol de cadere, informeaza Agerpres.

Potrivit Biroului de Presa al Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta (IGSU), la nivelul Capitalei au fost inregistrate 120 interventii in cazul a 52 copaci cazuti, dintre care 17 pe autoturisme sau carosabil, sapte panouri publicitare, cinci schele si 56 elemente de constructii desprinse.

In judetul Prahova, pe DN1, intre Azuga si Predeal, au fost cinci copaci cazuti pe carosabil, o masina avariata, iar doua persoane au suferit atacuri de panica. Drumul a fost deblocat. In Cheia, patru copaci au cazut pe carosabil, iar in Busteni, patru copaci au cazut pe carosabil, informeaza IGSU.

IGSU arata ca in judetul Constanta, porturile Constanta Sud, Mangalia, Midia Navodari sunt inchise, iar in Cernavoda, Medgidia si Eforie Nord au cazut patru copaci, unul pe acoperis si trei pe carosabil.

„In statiunea Parang, 20 de copii cazati la Cabana Razvan au fost coborati de salvamont si jandarmerie fara probleme. In judetul Alba, zona Domeniului Schiabil Sureanu, DJ 704 a fost blocat de zapada, iar circa 170 de turisti cazati in zona nu au putut parasi cabanele. Incepand cu ora 17,30 drumul a fost curatat si se circula in regim de iarna, turistii avand posibilitatea sa coboare cu autoturismele”, mentioneaza sursa citata.

Biroul de Presa al IGSU arata ca in Caras-Severin, zapada cazuta duminica in zonele inalte a blocat 12 turisti pe muntele Semenic – DJ 582E. Pompierii militari au intervenit in sprijinul acestora pentru deblocarea drumului si facilitarea accesului cu autoturismele.

In judetul Iasi, o persoana a fost ranita de un panou publicitar doborat de vant, iar in judetul Mures, pompierii militari au actionat pentru degajarea a 38 copaci cazuti pe carosabil in Sighisoara si Targu-Mures.

Potrivit IGSU, in localitatea Doagele din judetul Vaslui, 30 de curti au fost inundate de apa scursa de pe versanti, iar DJ 241C care face accesul catre localitate a fost inundat la km 2, accesul fiind realizat doar pietonal, pe ruta ocolitoare. S-a solicitat in sprijin un elicopter care nu a putut survola zona din cauza conditiilor meteorologice. Apa s-a retras din zona localitatii si nu sunt case afectate.

„In judetul Valcea, pe DN 7A intre statiunea Voineasa si Obarsia Lotrului, KM 40 +00 – 86 +601 (pana la limita cu judetul Hunedoara) a fost inchis din cauza viscolului puternic si a copacilor cazuti pe carosabil. Circa 30 de autoturisme (60 de persoane) aflate in statiune au coborat in urma utilajelor de deszapezire”, precizeaza sursa citata.

In judetul Vrancea, pe DN 2N, intre km 41-46, trei tronsoane de drum au fost afectate de caderi de pietre de pe versanti si se circula pe un singur sens.

Potrivit IGSU, in judetul Cluj, in statiunea Baisoara, DJ 107A este inzapezit, iar circa 30 de persoane au fost blocate in statiune, fiind cazate la cabanele din zona. Ulterior drumul a fost deblocat. Tot in Cluj, in statiunea Valea Ierii- DJ 107N a fost inzapezit, iar circa 70 de persoane cazate la o cabana nu au putut cobori, insa drumul a fost deblocat.

IGSU informeaza ca in judetul Bacau, DJ 252 s-a surpat pe circa 5 metri, intre localitatea Buhoci si Dospinesti, iar traficul rutier se desfasoara pe un singur sens. La fata locului se actioneaza pentru remediere.

Pe DN 11A, in zona municipiului Onesti, se actioneaza pentru indepartarea aluviunilor care au colmatat drumul. Traficul se deruleaza ingreunat.

Potrivit sursei citate, in urma precipitatiilor, in comuna Racaciuni s-au inregistrat patru beciuri si 13 curti inundate, un pod si un podet avariate, iar in comuna Buhosi, un podet colmatat.

In Botosani, din cauza vantului puternic trei copaci au fost doborati – unul pe un acoperis si doi pe DN 28, insa circulatia a fost reluata.

IGSU mai arata ca in localitatea Bodinesti, jud. Buzau, un podet a fost rupt de apele paraului Slanic, iar accesul se realizeaza doar pietonal. Tot in Buzau, pe DJ 204 M – localitatea Jgheab, a fost distrus terasamentul pe circa 500 m, iar circulatia se desfasoara pe rute ocolitoare.

Pe raza comunei Bisoca, in urma reactivarii unei alunecari de teren, au afectate urmatoarele drumuri: DJ 204 C – circulatie ingreunata; DC 170 – circulatia spre satul Ples intrerupta); DC 198 (sat Recea si sat Lacurile – circulatie ingreunata); comuna Cernatesti: 32 km de drum comunal afectati si un podet avariat intre satele Zarnesti si Caldaruta, circulatia auto este intrerupta.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro