Împotriva izolaţionismului: o pledoarie atlantică (opinie)

Războiul din Ucraina  este întoarcerea istoriei despre care  adepţii  pacifismului credeau că este doar  o relicvă a “războiului rece”  Agresiunea, frica, anxietatea  revin, iar toate acestea sunt parte din peisajul confruntării ce devine una globală.

          Căci a gândi invazia rusă din Ucraina  ca pe un simplu conflict regional este o eroare. Gestul  Rusiei vizează cu mult mai mult decât mutilarea unei naţiuni. El ţinteşte spre lichidarea regimului internaţional care se întemeiază pe eliberarea Europei  Centrale şi de Est de sub jugul sovietic.  Revizionismul  Rusiei este expresia acestei ambiţii de a  schimba ordinea mondială: alianţa cu China lui XI nu face decât să întărească  acest sentiment al revanşei.

           Tragedia din Ucraina ne reaminteşte  un fapt elementar, unul care nu poate fi ignorat  decât  cu riscul comiterii unui act de sinucidere colectivă: Europa  aparţine spaţiului atlantic şi nici o naţiune sau coaliţie de naţiuni europene nu pot înlocui rolul decisiv pe care îl joacă Statele Unite, în calitatea lor de conducător al lumii libere.

Europa, Atlanticul şi lumea

             Agresiunea rusă  din Ucraina este, aşadar, ocazia de a medita la atlantism şi la tentaţia izolaţionismului, precum şi la  profilul teritoriului ce se întinde de la Marea Neagră şi Baltică la Atlantic. Solidaritatea atlantică nu este o formulă propagandistică desuetă, ci imaginea însăşi a nevoii noastre de a rezista în faţa unei ameninţări mortale. În acest nou “război rece” pe care îl poartă Rusia şi China neutralitatea sau izolarea  sunt de neimaginat.   Naţiunile din Europa Centrală şi de Est pot supravieţui doar ca parte a comunităţii atlantice- doar aceasta le poate garanta libertăţile esenţiale şi doar graţie ei pot aspira la un viitor al demnităţii şi al prosperităţii.

          În cele din urmă provocarea supremă, de o parte şi de alta a Atlanticului ce uneşte şi nu desparte, este aceea de a rezista  tentaţiei izolaţioniste.  În termenii lui Raymond Aron, Statele Unite sunt, după 1945, marcate de  un statut   unic:  ele sunt  purtătoarea unei obligaţii  globale de a acţiona şi nu se pot sustrage de  la îndeplinirea  ei decât prin abdicarea de la hegemonia pe care o  exercită.

          Reflecţia aroniană, atât de detestată de radicali, este un îndreptar esenţial  în ordinea formulării unui nou argument atlantic.   Statele Unite sunt singura naţiune insulară care poate opri  succesoarea  URSS să încerce să -şi reafirme controlul asupra Europei. Unificarea continentului nu scade, ci  ȋntăreşte rolul american.  Poziţiile  de apărare au fost împinse spre est, dar rolul lor este acelaşi. Statele Unite nu pot fi înlocuite  militar ,strategic şi simbolic. Prezenţa lor este ancora fără de care deriva colectivă este inevitabilă.

          Pentru Statele Unite securitatea  atlantică nu trebuie citită ca o alternativă la  angajamentul asiatic. Cele două sunt complementare, în măsura în care Statele Unite sunt cea mai mare putere europeană şi sunt, concomitent, singurul actor   în măsură să organizeze apărarea regională  împotriva Chinei comuniste. Japonia, Coreea de Sud, Australia sunt parte a acestei comunităţi occidentale, în economia căreia Atlanticul şi Pacificul  sunt prezenţele  gemene.

          Dezangajarea de pe teatrul european, în speranţa de a  preveni agresiunea chineză împotriva Taiwanului,  oricât de seducătoare ca opţiune strategică, rămâne o eroare.  Europa este vitală pentru apărarea Asiei, în vreme ce abandonarea Asiei ar fi o catastrofă  pentru europeni.

          Cât despre europenii înşişi,  epoca pacifismului a trecut :  trăim o epocă a descurajării, iar  unica garanţie a descurajării este înarmarea  accelerată. Statele din  Europa nu mai pot practica politica unui trecut de  beautitudine utopică.  Bugetele de apărare trebuie să reflecte acest sentiment al urgenţei. O  asemenea abordare este  fundamentală, spre a contracara tendinţa  de  repliere americană.

          În cele din urmă, lupta de azi cunoaşte mai multe fronturi, dar un singur conflict major. Apărarea  Asiei trece  prin Ucraina, iar siguranţa  Europei şi a Statelor Unite depind de  Orientul   Mijlociu şi de   contracararea Iranului.Solidaritatea de prădători a dictaturilor nu trebuie subestimată. Personaje precum  Viktor Orban  servesc unei singure cauze, aceea a  dezbinării şi subminării  comunităţii atlantice.  

Reflexul izolaţionist este nu doar funest ,ci şi contraproductiv.  Statele Unite au preluat de la Marea Britanie  misiunea de a  proteja libertatea mărilor şi a comerţului:   domeniul atlantic depinde  vital de aceste  atribute globale.   Axa ruso-chineză are ca obiectiv eliminarea ordinii liberale. Autocraţiiile  conlucrează, spre a  imagina o alternativă liberticidă. – Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro