Sari direct la conținut

Impozitarea pensiilor speciale cu 85%, la judecata Curții Constituționale

HotNews.ro
Valer Dorneanu, Foto: Agerpres
Valer Dorneanu, Foto: Agerpres

Judecătorii CCR decid, miercuri, dacă legea care prevede taxarea pensiilor speciale cu 85% este constituțională, la sesizarea Avocatului Poporului, Renate Weber, care a atacat actul normativ pe mtotiv că ar fi vorba despre o dublă impozitare.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, în luna iunie, legea care prevede taxarea cu 85% a pensiilor speciale de peste 7.001 de lei și cu 10% a celor între 2001 și 7001 lei. Concret, va fi taxată diferenţa între pensia specială şi cea realizată pe baza contributivităţii.

Avocatul Poporului, Renate Weber, a susținut că, deşi se numeşte taxarea pensiilor, este de fapt o dublă impozitare.

”Sunt două chestiuni. Pe de o parte, este vorba despre faptul că e o inechitabilă aşezare a sarcinilor fiscale. Se numeşte taxarea unor pensii. În realitate avem de-a face cu o impozitare, fiindcă taxele ţi le impune statul când îţi oferă un serviciu”, a susținut Weber, citată de Mediafax.

Avocatul Poporului a mai spus că este vorba şi despre o supraimpozitare, pentru că toate pensiile de peste 2000 de lei sunt impozitate cu 10% „În plus, vine aceasta taxare de 10% pentru aceste pensii între 2001 şi 7000 de lei şi de 85% de peste 7001 lei. Ori există un principiu foarte clar al nediscriminării care spune că toata lumea trebuie să fie tratată egal. Aici nu vorbim de un impozit progresiv pe toate veniturile, ci doar pe o categorie, ori aşa ceva, în opinia noastră, este neconstituţional”, a mai spus Weber.

Printre categoriile care beneficiază de pensii speciale se numără și judecătorii Curții Constituționale.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro