Imran Khan acuză armata Pakistanului că a ordonat arestarea sa
Fostul premier al Pakistanului, Imran Khan, și-a intensificat criticile față de puternica armată a țării, acuzându-l pe șeful armatei că nutrește „o ranchiune personală” față de el și că a ordonat arestarea lui și reprimarea partidului său, relatează Guardian.
„Este personal. Nu are nimic de-a face cu interesul național”, a declarat Khan pentru The Guardian într-un interviu la domiciliul său din Lahore, după o săptămână dramatică în care a fost arestat marți de aproape 100 de ofițeri și ținut în custodia poliției, în legătură cu un caz de corupție funciară.
„Fără nicio îndoială, armata este în spatele arestării mele”, a spus el. „Pakistanul este condus acum de șeful armatei. Reprimarea noastră este realizată de către șeful armatei”, a adăugat el.
Arestările rivalilor politici nu sunt o noutate în Pakistan – când Khan era prim-ministru, câțiva lideri ai opoziției au fost închiși, unii pentru mai mult de un an – dar o astfel de retorică antimilitară este fără precedent în politica pakistaneză, unde armata a fost mult timp văzută ca fiind făruitor de regi și exercită o putere enormă.
Curtea Supremă a Pakistanului a declarat joi ilegală arestarea fostului premier Imran Khan și a cerut agenției anticorupție a țării să îl elibereze din arest, relatează Reuters și presa locală.
Audierea fostului premier a durat mai puțin de o oră, instanța cerându-i lui Khan să condamne protestele violente declanșate de susținătorii săi la îndemnul partidului Tehreek-e-Insaf pe care îl conduce.