Sari direct la conținut

„În Creta nu există sat fără o victimă”. Insula grecească își numără din nou morții din cauza unei probleme ce datează de ani de zile

HotNews.ro
„În Creta nu există sat fără o victimă”. Insula grecească își numără din nou morții din cauza unei probleme ce datează de ani de zile
Autocar cu turiști la Herkalion, Creta, FOTO: Peter Titmuss-UCG / Universal images group / Profimedia

Trei tineri rezidenți din Chania, o populară destinație turistică, și-au pierdut viața într-un grav accident petrecut în weekend pe principala autostradă din nordul insulei. Este doar cel mai recent dintr-o serie lungă de accidente rutiere mortale care au loc de ani de zile pe șoselele din Creta, arată publicația greacă Kathimerini.

Cei trei tineri – Nikos, în vârstă de 19 ani, Thodoris, în vârstă de 20 de ani, și Alexandros, în vârstă de 15 ani – au murit sâmbătă, după ce mașina în care se aflau s-a ciocnit frontal cu un microbuz care transporta turiști. Niciunul dintre cei 19 turiști aflați în microbuz nu a suferit răni grave în urma accidentului.

Un al patrulea pasager al autoturismului în care se aflau tinerii, Maria, în vârstă de 22 de ani, a fost internată la terapie intensivă după ce a suferit leziuni cerebrale foarte grave. Ea se luptă acum pentru viața sa, în timp ce prietenii ei au fost înmormântați săptămâna aceasta.

Cu aproape un an în urmă, un alt tânăr, Giorgos Parasiris, în vârstă de 17 ani, a fost grav rănit pe drumul de coastă din Heraklion după ce mașina în care era pasager s-a izbit de un stâlp. A murit câteva zile mai târziu, la spital. Cu șapte ani în urmă, în același loc, vărul său primar a murit după ce mașina în care se afla a intrat în același stâlp.

„De fiecare dată când auzeam despre un accident rutier în Creta, mintea mea fugea la mama victimei”, povestește Ritsa Gramatikaki, pentru Kathimerini. „Mă întrebam: ‘Cum vor putea îndura aceste femei?’ Mă gândeam că eu aș fi făcut un infarct”, a adăugat ea.

Ritsa a ajuns într-o sițuație similară. Într-o noapte din martie 2023, i-a sunat telefonul. Fiica ei în vârstă de 22 de ani, Penny, era pasageră într-o mașină care a derapat și s-a izbit de un copac. Penny a fost transportată la spital cu răni grave și a murit la scurt timp după. Șoferița a scăpat cu doar câteva răni minore.

După moartea fiicei sale, Ritsa Gramatikaki spune că a simțit nevoia să contribuie pentru „a pune capăt tuturor acestor strigăte de durere” și a devenit membră a Asociației Naționale „SOS Accidente Rutiere”, menită să combată tragediile de pe șosele.

„Chiar și turiști și-au pierdut viața”

Datele oficiale de anul trecut au arătat o scădere a numărului de accidente rutiere mortale în Creta (în total, 32 de oameni și-au pierdut viața în 2023). Kathimerini concluzionează că situația a fost însă una temporară, în condițiile în care în primele 8 luni ale acestui an pe șoselele insulei au murit deja 39 de persoane.

Giorgos Kouvídis, președintele Asociației „SOS Accidente Rutiere”, afirmă că din 2014 până în 2023 în Creta au avut loc 504 decese din cauza accidentelor rutiere. Conform datelor oficiale, din cele 32 de accidente rutiere mortale ce au avut loc pe insulă în 2023, 17 au fost legate de consumul de alcool sau substanțe stupefiante.

„În Creta nu există sat fără o victimă din cauza unui accident rutier, iar chiar și turiștii și-au pierdut viața. Din păcate, nu se schimbă nimic nici din partea statului, nici în comportamentul oamenilor”, afirmă Kouvídis.

El subliniază că niciun accident rutier nu are loc din întâmplare, deoarece șansele de a se produce cresc dramatic atunci când nu există o modernizare a infrastructurii, controale pentru șoferi și responsabilitate individuală. Președintele asociației insistă însă în mod special pe acest ultim aspect, deoarece menționează că un număr mare de accidente în Creta au loc în jurul orașelor.

„Țara noastră are un procent ridicat de coliziuni în care nu este implicat un al doilea vehicul, ceea ce înseamnă că șoferul fie conduce cu viteză mare, fie a consumat substanțe, fie este distras. În ceea ce privește Creta, consider că alcoolul, vitezele mari și rețeaua rutieră prost întreținută reprezintă triada mortală”, explică Kouvídis.

Una dintre șoselele din Grecia unde au loc cele mai multe accidente soldate cu decese

Asociația pe care o conduce Kouvídis insistă asupra reducerii limitei legale a nivelului de alcool permis în sânge, de la 0,5 grame pe litru, la 0,2 grame, cât este în prezent în Grecia pentru șoferii începători și motocicliști.

Asociația militează de asemenea pentru controale ale poliției și celorlalte autorități competente pentru a depista șoferii care conduc sub influența drogurilor, așa cum se face în alte țări din Europa.

Cu toate acestea, membrii asociației subliniază că este îndoielnic dacă aceste măsuri ar avea un impact semnificativ pe un drum vechi, prost întreținut și periculos, cum este Axa Rutieră Nordică. Aceasta are reputația infamă de a fi una dintre cele mai mortale șosele din Grecia.

Giannis Lionakis, președintele Asociației pentru Prevenirea Accidentelor Rutiere din Creta, amintește că această șosea, care traversează nordul insulei de la Sitia până la Kissamos, are o lungime de 313 kilometri.

Totuși, doar 47 de kilometri ai șoselei au 4 benzi separate.

„Este clar că un nou drum sigur este un factor decisiv în reducerea traficului. În acest moment sunt în desfășurare unele lucrări pe tronsonul de la Neapolis la Agios Nikolaos (pe o lungime 15 km), dar lucrările sunt realizate pe segmente. Ideea este să nu mai circulăm pe drumuri mortale și bineînțeles ca toți să ne asumăm responsabilitatea individuală care ne aparține”, afirmă Lionakis.

INTERVIURILE HotNews.ro