In varful lumii artistice berlineze: suceveanul Marius Babias

Marius Babias este unul dintre cei mai respectati critici de arta din Germania. A emigrat din Romania in 1974 impreuna cu familia. Era copilul unor emigranti care la orele de curs avea probleme de adaptare in special din cauza dificilei limbi germane. Astazi este o personalitate culturala in Germania, fiind editorul si autorul a peste 20 de carti si profesor de teoria artei la mai multe universitati germane. Un interviu plin de inteligenta, recomandabil doar persoanelor care au chef sa gandeasca.

Vlad Mixich: Ati reusit in Germania sa deveniti un critic de arta de succes. Credeti ca e compatibil cuvintul succes cu calitatea de critic de arta roman? Si prin ce s-ar defini un astfel de succes in Germania versus Romania?

Marius Babias: Succesul e o chestiune relativa. El depinde foarte mult de modalitatile prin care este atins si, in ultima instanta, de modelele de rol ale unei societati. Poti usor atinge succesul daca te integrezi in tiparul pe care un anumit public asteapta sa ii fie deservit.

Poti astfel foarte bine sa ai succes adoptind tactica scandalului, doar ca sa dau un exemplu, dar prin asta nu inseamna ca ai si reusit sa spui ceva; e mult mai greu insa daca esti un personaj incomod. Pina la urma chestiunea se reduce la ati crea idoli, la a-i construi, la ati modela existenta in functie de ei – iar eu nu cred in idoli. Ma vad mai degraba ca pe o persoana care lucreaza in slujba comunitatii decit ca pe cineva care cauta sa fie original cu orice pret.

Pentru mine sunt mult mai importante rezultatele concrete pe termen lung ale proiectelor mele decit faptul ca incidental e posibil ca presa, mass media in general, sa se concentreze asupra muncii mele intr-un anumit moment. In general insa, nu cred ca nationalitatea conteaza foarte mult in faptul ca figura cuiva poate sa se impuna intr-un anumit domeniu sau nu. Sunt alti factori care conteaza mult mai mult: perseverenta, taria de caracter, abilitatea de a intelege o serie de lucruri.

Marius Babias s-a nascut la Suceava in 1962 si a emigrat impreuna cu familia in R.F. Germana in 1974. A absolvit stiintele politice si literatura comparata la Freie Universitat din Berlin. In 1996 a primit premiul Carl Einstein pentru critica de arta, fiind in prezent una dintre cele mai respectate voci in domeniu din Germania. A fost si este profesor de teoria artei la: Universitatea din Linz, Centrul de Arta Contemporana Kitakyushu Japonia, Universitat der Kunste din Berlin si Hochschule fur Kunst din Zurich. Din 2008 va fi director la Neuer Berliner Kunstverein din Berlin. Este autorul mai multor carti in limba germana unele fiind traduse si in romana. In ceea ce priveste Romania, Marius Babias a fost curatorul pavilionului roman la Venetia (2005), curatorul Bienalei Periferic din Iasi (2006) si curatorul Spatiul Public/Public Art Bucharest (2007).

Multi dintre cei care au emigrat au ratat

V.M.: Privind de la inaltimea experientei deja traversate, cit de benefica a fost optiunea emigrarii asumata de familia dumneavoastra?

Marius Babias: Mi-e greu sa raspund la aceasta intrebare, pentru ca asta ar insemna sa stiu cum ar fi fost viata mea daca as fi ramas in Romania. Ca sa urmez exemplul familiei mele, unele din rudele mele care au ramas in Romania s-au descurcat foarte bine, altele mai prost.

Eu nu reprezint insa cazul clasic al unui dizident in masura sa poata sa judece cele doua sisteme la viata carora a participat in egala masura. Aveam doar 11 ani cind am plecat astfel ca amintirile mele despre Romania ramin amintiri frumoase – in ultima instanta e locul unde mi-am petrecut copilaria.

Pot insa sa va spun ca faptul ca m-am intors in Romania pentru a face o serie de proiecte nu a fost intamplator; nu e vorba de o strategie a notorietatii obtinuta prin explorarea terenurilor virgine, ci mai degraba de faptul ca incercam sa regasesc aici o parte din ceea ce constituie astazi propria mea subiectivitate.

In rest, fireste ca pot aprecia accesul la institutii de invatamint mai bune, o societate in care sa te poti exprima liber, si in general tot ceea ce facea diferenta intre estul comunist si vestul capitalist.

Dar din nou, nu vreau sa intelegeti ca toti cei care au ajuns acolo au avut automat o viata mai buna – dimpotriva chiar, sunt multi cei care au ratat, familii care s-au destramat, sperante care s-au prabusit. Propria mea viata ar fi putut foarte usor sa fie altfel decit cea de acum. A depins, bineinteles, foarte mult de fiecare in parte.

V.M.: Care au fost socurile emigrarii in 1974 pentru un copil de 11 ani?

Marius Babias: Nu as vrea sa ne pozitionam in aceasta paradigma psihologista pentru a vorbi despre socuri, decit poate doar ca figuri de stil. De altfel, nu cred ca lucrurile sunt vreodata atit de spectaculoase. Fireste, am intimpinat greutati pe care uneori le socoteam insurmontabile, incit de multe ori eram gata sa renunt, dar asta se intimpla oricarui ausländer venit in Germania.

In mod particular, in ciclul gimnazial am avut probleme pentru ca nu reuseam sa ma adaptez in noul mediu – era mai intii vorba de limba noua, apoi de nesiguranta si viata precara a familiei mele – incit pentru cei mai multi dintre profesori eram un caz pierdut, al carui deznodamint fericit ar fi putut fi legat cel mult de imbratisarea unei meserii practice.

Am avut, insa, sansa de a fi fost observat de un profesor – se intimpla lucrul acesta pe la 13-14 ani – care la un moment dat a spus parintilor mei ca as avea un potential bun si ca as putea sa fac altceva, totul depinzind insa de mine si de cit de serios puteam fi. Nu m-am mai intilnit de atunci cu acea persoana, insa imi pot da seama ce rol important a avut el pentru desfasurarea ulterioara a vietii mele.

Cel mai greu insa mi-a fost cu limba germana – mi-a luat ani de zile ca sa o invat, si aici nu ma refer doar la posibilitatea de a o vorbi, ci la cea de a ajunge sa-mi apropii structurile ei profunde care modeleaza gindirea si felul de a vedea lucrurile, in fine, sa ajung sa simt asemenea unui german nativ. Anii adolescentei mi i-am petrecut scriind in limba aceasta, scriam pentru a invata limba dar si ca modalitate de a-mi gasi un echilibru, astfel ca de-a lungul anilor am adunat mii de pagini, caiete intregi.

Un curator poate face scoala buna in Romania

V.M.:Care sunt diferentele dintre un curator care activeaza in Germania si unul care isi desfasoara activitatea in Romania?

Marius Babias: In principiu nu e nici o diferenta intre ceea ce face un curator german si ceea ce face un curator roman. Diferenta care exista intre ei totusi se refera la contextele in care lucreaza. Germania e un sistem asezat, si prin urmare si arta are un anumit circuit consacrat din care artistul, curatorul, galeristul si in ultima instanta publicul receptor nu pot lipsi.

Dar acesta nu este decit doar dintr-un punct de vedere un avantaj. Gasesc ca este plictisitor, de pilda, ca acest circuit occidental face ca in ultimii ani aceiasi curatori sa se plimbe pe la toate bienalele mari, de la Venetia la Moscova si Sao Paolo, discursul ramanand, in esenta, acelasi. Dimpotriva, cred ca un context ca cel romanesc este deosebit de provocator.

Si aici nu vorbesc dintr-un punct de vedere al unui occidental care vine doar din cand in cand in vizita in Romania ca sa isi vada rudele, ci vorbesc prin prisma anumitor lucruri pe care le-am facut in Romania. Sunt astfel implicat intr-o anumita masura in context si cred ca un curator poate face o scoala buna in Romania, in sensul ca este contemporan cu desfasurarea tuturor acelor energii, tensiuni si pulsiuni care fac din Romania ceea ce este ea astazi.

A rezista ca si curator in Romania este cu siguranta foarte greu, la fel de greu pe cit e sa rezisti ca artist – nu exista un sistem al artei care sa scurtcircuiteze distanta dintre curator si institutii, dintre artist si colectionar, dar asumarea acestui rol si intelegerea sa ca atare poate deveni premisa dezvoltarii unor proiecte foarte bune, care pot avea relevanta nu numai in regiune, ci si pe plan international.

V.M.: Unul dintre cei mai talentati scriitori romani ai prezentului spunea ca nu poate gasi linistea necesara in Romania pentru a-si desfasura munca de creatie. Cum credeti ca aceasta absenta a linistii afecteaza creatia artistilor romani?

Marius Babias: Nu imi dau seama exact ce a vrut sa spuna. Daca e vorba de a argumenta pentru imaginea romantica a artistului care isi gaseste “muza” in singuratatea si linistea caminului sau, in care nu mai patrund ecourile lumii in care traieste, m-as declara mai degraba anti-romantic.

Paradigma autonomiei artei s-a dovedit a fi falsa, dar aceasta nu inseamna imediat o infrangere, o imputinare a artei, ci reprezinta mai degraba o provocare: adica, aceea de a incerca sa te ridici deasupra conditiilor sociale date, a le depasi si rasturna prin resursele si mijloacele pe care le ai la dispozitie. Arta devine astfel un manifest al revoltei.

Daca e insa vorba de faptul ca e greu sa supravietuiesti ca artist, fireste, pot fi de acord, insa doar partial, pentru ca aceasta nu e doar problema specifica a Romaniei. Marea majoritate a artistilor din Occident nu e constituita de catre acei artisti care vind foarte bine, ci de catre cei care pe linga faptul ca sint artisti isi mai iau joburi temporare sau permanente.

Un artist din Berlin se poate descurca la fel de greu ca unul din Bucuresti, astfel incit la un moment dat ei pot concura pentru un acelasi post, fie ca este vorba despre participarea intr-o bienala, despre o bursa sau despre o rezidenta.

Prefer un Bucuresti dinamic unui Bucuresti trendy

V.M.: Au aparut in Romania cateva carti al caror autor sunteti. Cum de s-a ajuns la publicarea lucrarilor dumneavoastra in Romania? Si de ce?

Marius Babias: E vorba de o serie de traduceri ale unor lucrari aparute initial la edituri din Germania. De ce au aparut in Romania mi-e mai greu sa raspund – cred ca un raspuns mai bun va poate oferi editorul meu de la Cluj, Idea Design & Print. Cred ca aparitia cartilor mele tine de o anumita strategie a editurii din Cluj, singura de altfel care publica lucrari de teoria si practica artei contemporane, dar si provocarea incercarii de a da forma unor interese privitoare la arta si la evolutiile sale actuale, de a construi un asemenea public si de a-l educa.

V.M.: Care este sansa Bucurestiului sau a altui oras romanesc de a deveni in viitor un centru artistic important pentru Europa? Sau suntem sortiti unei exportari implacabile de valori?

Marius Babias: Miza nu cred ca trebuie sa fie cea a importantei ca importanta simulata sau copiata. Din punctul acesta de vedere, Bucuresti nu ar putea concura niciodata cu Berlinul sau London de exemplu. De altfel, nici nu cred sa fi fost vreodata in aceasta pozitie. Pe de alta parte, nici Europa cred ca nu are nevoie de inca o Mecca a artei; exista deja destule si asa greu de digerat.

Eu insa as prefera mai degraba un Bucuresti interesant si dinamic din punct de vedere artistic decit un Bucuresti trendy. Adica o optiune alternativa. A nu deveni un centru artistic important nu inseamna automat pierderea identitatii si a posibilitatii de a avea artisti buni, la fel cum iarasi exportarea de valori nu presupune automat o pierdere de nerecuperat sau un fapt care are doar consecinte negative.

Experienta Occidentului este, fireste, una foarte instructiva, aproape obligatorie, si din punctul acesta unii pleaca definitiv, altii se intorc dupa o incercare esuata; dar mai ales, se intimpla ca uneori aceste valori de care vorbiti dumneavoastra fac un serviciu mai bun Romaniei din afara ei, ca ambasadori ai culturii din care provin, decat din interior.

In fine, sunt cazuri de artisti care castiga notorietate internationala fara a proveni dintr-un centru artistic important, locuind in apartamente modeste din cartierele oraselor Romaniei.

Poate ca cele mai bune exemple in acest sens sunt cele ale lui Dan si ale Liei Perjovschi, care sunt established pe plan international, dar au ales sa ramina in Bucuresti unde reprezinta pozitii critice importante, fie prin prezenta in mass media, fie prin interventiile lor artistice.