Încăierare într-un avion Wizz Air care decola de pe Otopeni. 9 persoane au fost date jos de polițiști. De la ce a pornit conflictul / Reacția Wizz Air

Un scandal violent între mai multe persoane a avut loc vineri seară la bordul unui zbor Wizz Air care urma să decoleze de pe Aeroportul Otopeni către Oslo, Norvegia. Polițiștii de frontieră au fost chemați la fața locului pentru a aplana conflictul, iar nouă pasageri au fost dați jos din avion.
UPDATE: Wizz Air confirmă că un grup de pasageri de pe zborul W4 3215 de la București Otopeni către Oslo Sandefjord Torp, din 30 mai, „a avut un comportament indisciplinat și a devenit agresiv față de membrii echipajului în timpul procedurilor de îmbarcare”, transmite reprezentanții companiei aeriene, într-un comunicat de presă.
„Echipajul de zbor și cel de cabină au gestionat situația așa cum sunt instruiți. Autoritățile locale au fost chemate la aeronavă, iar pasagerii indisciplinați au fost predați poliției și debarcați. Ulterior, zborul a decolat din București și a ajuns la Oslo. Siguranța și securitatea sunt principalele priorități ale companiei aeriene, iar Wizz Air reafirmă că are toleranță zero față de comportamentele abuzive îndreptate împotriva pasagerilor și a personalului său”, precizează sursa citată.
____
Incidentul a fost surprins de martori într-o filmare, care s-a viralizat pe rețelele sociale.
„Se treziră să se bată. Vor să-l bată pe pilot! Nu există așa ceva!”, spune unul dintre pasageri în filmare.
Potrivit Boarding Pass, site specializat în domeniul aviației, mai mulți pasageri s-au luat la bătaie după finalizarea procesului de îmbarcare, iar cel puțin unul dintre cei implicați în altercație a înjurat și a amenințat membrii echipajului de cabină.
Din cauza scandalului, avionul a decolat din București cu o întârziere de aproximativ două ore și jumătate, potrivit Boarding Pass.
Ce spune Poliția de Frontieră
După apariția imaginilor în spațiul public, Poliția de Frontieră a transmis sâmbătă un comunicat de presă, în care precizează cum s-a produs incidentul violent.
„La data de 30.05.2025, în jurul orei 18:40, polițiștii de frontieră din cadrul Aeroportului Internațional Henri Coandă București au fost solicitați de dispeceratul aeroportului pentru a interveni la o aeronavă care urma să decoleze către Oslo, Norvegia, ca urmare a unui conflict izbucnit între două persoane. La sosirea echipajelor, s-a constatat că numărul persoanelor implicate a crescut, motiv pentru care au fost solicitate și alte echipaje de sprijin din cadrul Poliției de Frontieră, Serviciului de Poliție Transporturi Aeriene Henri Coandă și Jandarmeriei, care au reușit să aplaneze conflictul”, a transmis Poliția de Frontieră.
Potrivit polițiștilor, 9 persoane au fost implicate în altercație. Ele au fost date jos din avion, iar una dintre ele a fost preluată de ambulanță pentru îngrijiri medicale.
„Toate cele nouă persoane implicate în altercație au fost debarcate, una dintre ele fiind preluată de ambulanță pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Restul persoanelor au fost conduse în zona publică a aeroportului, unde au fost efectuate verificări suplimentare”, a transmis Poliția de Frontieră.
„Din primele cercetări a reieșit că altercația a avut loc pe fondul refuzului echipajului de zbor de a îmbarca respectivele persoane. Polițiștii de frontieră au fost delegați de procurorul de caz să efectueze cercetări pentru „săvârşirea fără drept a oricărui act de violenţă fizică sau psihică asupra unei persoane aflate la bordul unei aeronave civile în zbor ori în pregătire de zbor, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranţa acestei aeronave”, prevăzută și pedepsită de art. 119 alin. (1) din Legea nr. 21/2020 privind Codul aerian al României. Menționăm că, ulterior debarcării persoanelor recalcitrante, aeronava a decolat catre destinatie”, a precizat Poliția de Frontieră.