Sari direct la conținut

Incendiu la un liceu din Tulcea. Aproximativ 400 de elevi s-au autoevacuat

HotNews.ro
Pompieri, Foto: Inquam Photos / George Călin
Pompieri, Foto: Inquam Photos / George Călin

Incendiul a izbucnit la etajul trei al Colegiului Economic din municipiul Tulcea, în urma unui scurtcircuit, iar cei aproximativ 400 de elevi au reușit să se evacueze înainte de sosirea pompierilor, a anunțat ISU Tulcea.

„Până la ajungerea forţelor de intervenţie, elevii care se aflau în clădire, au pus în aplicare planul de evacuare în cazul producerii unui incendiu, întocmai exerciţiilor efectuate periodic cu sprijinul pompierilor tulceni astfel, aproximativ 400 de elevi care se aflau în corpul principal al Colegiului Economic s-au autoevacuat în siguranţă”, a transmis ISU Tulcea citat de News.ro.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au anunţat că pompierii au fost anunţaţi prin apel la 112 că la Liceul Economic din municipiul Tulcea a izbucnit un incendiu, la etajul al treilea, în holul clădirii.

Către locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de primă intervenţie şi comandă, două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, o autoscară şi un echipaj de prim ajutor SMURD.

Însă, incendiul, care se manifesta cu degajări mari de fum, „a fost lichidat până la sosirea echipajelor intervenţie, de către personalul prezent la locul de muncă”, au anunţat pompierii.

ISU a precizat că incendiul a fost produs de un scurt circuit la un conductor electric.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro