Sari direct la conținut

Indemnizatia pentru mame ar putea deveni 85% din media veniturilor din ultimul an

HotNews.ro

Deputatii au adoptat pe articole, luni, un proiect de lege care prevede ca indemnizatia pentru mamele care sunt in concediu de materintate sa se calculeze la 85 % din media veniturilor din ultimele 12 luni. Proiectul de lege a fost initiat de 12 senatori si deputati si vine in sprijinul mamelor care realizeaza venituri salariale mari. Cu acceptul ministerului Muncii, initiativa a fost dezbatuta si aprobata pe articole, urmand ca miercuri sa fie supusa la vot.

Initativa legislativa prevede ca persoanele in concediu pentru cresterea copilului pot primi, la alegere, pe o perioada de doi ani, o indemnizatie lunara de 600 de lei „sau, optional, in cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni”.Proiectul de lege vine in sprijinul mamelor care realizeaza venituri salariale mari si a fost votat pe articole cu acceptul ministerului Muncii.

Prezent la dezbateri, ministrul Muncii, Mariana Campeanu, a declarat ca Guvernul este de acord cu acest proiect de lege pentru ca nu afectează serios finantele statului.

„Am venit special sa apar aceasta lege pentru ca am facut o analiza a surselor de sustinere. Din 1.900.000 de femei ce contribuie la bugetul asigurarilor sociale, doar 20% au venituri peste salariul mediu. Efortul bugetar este minim si nu cred ca este un potential pericol pentru bugetul de stat”, a declarat Campeanu.

Proiectul de lege este initiat de de 12 deputati si senatori si urmeaza a fi supus la votul final in sedinta de miercuri. Camera Deputatilor este forul decizional.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro