India a depășit Brazilia și a devenit a doua cea mai afectată țară de coronavirus
India a raportat luni un bilanț zilnic record de 168.912 cazuri de coronavirus, potrivit datelor furnizate de ministerul sănătății din această țară, transmite Reuters.
Astfel, India a depășit Brazilia, devenind a doua cea mai afectată națiune de pandemia de coronavirus.
Bilanțul total din India a ajuns la 13,53 milioane de infecții cu Sars-Cov-2, peste cele 13,45 milioane de cazuri din Brazilia. Cele mai multe cazuri de Covid-19 la nivel global au fost înregistrate în Statele Unite – 31,2 milioane.
Autoritățile indiene au anunțat luni și 904 noi decese, bilanțul total ajungând la 170.179.
India a anunţat în weekend că a interzis exportul medicamentului antiviral Remdesivir şi al ingredientelor active ale acestuia, după creșterile record a cazurilor de infectare cu coronavirus.
India, unde 87 de milioane de doze de vaccin anti-Covid-19 au fost administrate până în prezent la o populaţie de 1,3 miliarde de locuitori, se confruntă cu o lipsă de seruri împotriva noului coronavirus.