Skip to content
Foraj Marea Neagra, Foto: AGERPRES

„Indignare” între partidele românești și OMV Petrom pe tema gazelor din Marea Neagră, scrie presa maghiară. „Dacă stricăm asta, atunci ne-am tras singuri în picior, îngrozitor”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Compania maghiară de stat MVM se pregătește să semneze un acord de amploare pentru importuri de gaze românești care să înlocuiască mare parte din cele rusești, relatează publicațiile Valasz Online și Index.hu din Ungaria. Următoarele săptămâni sunt cruciale pentru șansa companiei de la Budapesta de a semna cu OMV Petrom pentru gaze din Marea Neagră.  

  • Presa maghiară scrie că la București se crede că OMV Petrom a așteptat căderea guvernului ca să caute „o portiță” pentru a încheia dealul cu Budapesta, când România nu-și poate exercita preempțiunea. 

Prețul gazelor românești este competitiv cu cel rusesc, care e considerat ieftin, susțin oficialii unguri, care au oferit informațiile publicate de jurnaliștii de la Budapesta.

Ungaria este dependentă de gazele rusești, fiind principalul client european al Gazprom. În condițiile în care UE a interzis gazele rusești începând cu 2027, Ungaria trebuie să găsească noi surse de aprovizionare. 

Interdicția privind contractele de pe piața spot pentru gazele rusești este în vigoare din martie anul acesta. Tranzacționarea în baza contractelor pe termen lung trebuie, de asemenea, oprită până în noiembrie anul viitor. 

Cum MVM are un contract pe termen lung, interdicția care afectează Ungaria va fi în mare parte valabilă doar din toamna anului viitor.

„România este deja aproape complet autosuficientă în domeniul gazelor. Prin urmare, investitorii OMV și Romgaz au planificat de la început să producă pentru export”, susține Valasz Online.

Publicația maghiară precizează că OMV Petrom a notificat guvernul român pe 8 mai că a găsit un cumpărător care ar cumpăra gazele din zăcământ cu ani în avans. Cantitatea exactă nu este o informație publică, însă Válasz Online susține că este vorba despre o cantitate de un miliard de metri cubi pentru 2027, dar pe termen lung ar putea fi mai mult. 

Surse guvernamentale au declarat pentru HotNews că acordul va fi încheiat pe o perioadă de șapte ani.

„Cantitatea planificată ar putea înlocui o parte semnificativă din importurile actuale ale Ungariei din Rusia, în timp ce România este deja aproape complet autosuficientă în materie de gaze naturale”, scrie șiIndex.

Prețul gazelor românești aproape cât cel al gazelor rusești

Publicația maghiară a aflat că prețul cerut de OMV Petrom se apropie de cel al gazului rusesc. Astfel, gazul natural din zăcământul Neptun Deep din România ar fi o soluție evidentă nu doar din punct de vedere geografic, ci și din punct de vedere al prețului. 

„Printre aceste noi surse, aceasta românească este cea mai ieftină. Și nu doar cea mai ieftină, ci și cea mai apropiată. Dacă stricăm asta, atunci ne-am tras singuri în picior, îngrozitor”, au declarat surse pentru Index.hu

„Este la egalitate cu Rusia, în prezent putem vorbi despre un nivel de preț aproximativ același cu cota mai scumpă de gaz rusesc”, au mai spus sursele citate.

Producătorii au anunțat acordul preliminar cu MVM deoarece statul român are un drept de preempțiune pentru achiziționarea gazelor produse în țară. Biroul competent poate exercita dreptul de preempțiune timp de șapte zile de la anunț. Cu toate acestea, guvernul român a căzut pe 5 mai, țara fiind condusă de un cabinet interimar. 

OMV Petrom a stârnit „indignare” la București

Conform legislației române, un guvern interimar nu își poate asuma angajamente care implică o povară financiară serioasă cu ani înainte, precizează presa maghiară. Cu alte cuvinte, chiar dacă guvernul ar fi vrut, nu ar fi putut să își exercite dreptul de preempțiune, deoarece acesta a fost oferit la trei zile după căderea guvernului.

Potrivit surselor Valasz Online familiarizate cu politica românească, partidele românești, în special PNL, partidul de la care provine premierul, au fost indignate de faptul că OMV Petrom a transmis oferta imediat după căderea Guvernului. 

Guvernul român a notificat OMV în ultima zi a termenului limită, adică 15 mai, că va exercita dreptul de preempțiune în principiu, dar detaliile pot fi discutate doar ulterior, când va exista un nou guvern. De aceea, au solicitat o perioadă extraordinară până la mijlocul lunii iunie, timp în care ar putea fi instalat un nou guvern.

„România nu are nevoie de atât de multe gaze naturale

Presa maghiară vorbește despre posibilitatea instalării unui guvern de tehnocrați la București. „Se pune întrebarea dacă un astfel de guvern tehnocrat vrea cu adevărat să-și exercite dreptul de preempțiune și, dacă da, ce vrea să facă cu gazele. Consumul intern (n.red. din România) nu are nevoie de atât cât va produce Neptun Deep”, scrie Valasz Online.

Consumul anual de gaze naturale al Ungariei este de aproximativ 9 miliarde de metri cubi, aproximativ jumătate din acesta fiind încă furnizat de Rusia. „România nu are nevoie de atât de multe gaze naturale pe plan intern câte poate produce zăcământul Neptun Deep în următorii ani”, precizează Index.hu.

Potrivit jurnaliștilor maghiari, statul român s-ar putea gândi, în cazul în care și-ar exercita dreptul de preempțiune, să le vândă în străinătate la un preț mai mare decât cel stipulat în acordul preliminar dintre MVM și OVM. 

Dacă statul român nu își exercită dreptul de preempțiune, atunci regula este că OMV nu poate vinde gazele mai ieftin decât a oferit statului român.

Cele două țări urmează să investească în conductele de transport al gazelor, iar capacitatea de interconectare va crește pe sensul către Ungaria de la 2,63 miliarde la 5,32 miliarde de metri cubi pe an. Dacă statul român va prelua gazul de la producător, ar putea chiar vinde gazele către traderi din alte țări, nu doar Ungaria, iar cantități mari vor putea fi transportate cu ușurință din Ungaria către Slovacia, Austria și Ucraina prin conductele existente.