Industria din Top 5 exporturi românești care se stinge discret

România are o industrie care varsă aproape 10 miliarde de lei pe an la bugetul statului, exportă de două ori mai mult decât importă, ține orașe întregi în viață, și totuși își pierde rapid angajații.

Este vorba de industria mobilei. În 2024, mobilierul, arhitectura și designul au contribuit împreună cu 2,74% la PIB-ul României și au generat cam 2% din toate veniturile bugetare, arată o analiză transmisă HotNews de industriașii din domeniu. O cifră care arată bine pentru un ecosistem despre care se vorbește rar în dezbaterile economice.

Doar industria mobilei (fără componenta de design și arhitectură de mobilier) a adus 7,7 miliarde de lei în taxe și impozite anul trecut . Cu toate acestea, volumele vândute au scăzut cu 16%, numărul de angajați a căzut cu 15% în doar trei ani, iar profitabilitatea s-a subțiat la 3,6%.

Cu alte cuvinte, statul încasează bine din mobilă, dar firmele respiră tot mai greu.

Un detaliu extrem de important: mobilierul și produsele din lemn sunt în top 5 sectoare cu excedent comercial al României. Exporturile au trecut de 4,25 miliarde euro, cu un excedent de 2 miliarde euro. „Reamintim că industriile mobilei și produselor din lemn se află între primele cinci sectoare cu excedent comercial ale României, exporturile fiind aproape duble față de importuri. Anul trecut, exporturile de mobilier și produse din lemn au totalizat 4,25 miliarde de euro, generând un excedent de 2 miliarde de euro. Exportul de mobilier a însumat 2,45 miliarde de euro, iar cel de produse din lemn, 1,8 miliarde de euro”, explică Nadina Nedelea Rus, director executiv APMR

Probleme majore ale industriei mobilei țin de lipsa şi scumpirea materiei prime (lemn). Există o criză a lemnului disponibil, insuficient pentru cererea din industrie. În plus, preţul lemnului a crescut semnificativ — creșteri de 2.5 ori într-un singur an la unele sortimente de lemn, ceea ce împinge costurile de producție în sus.

Materia primă care se găsește nu e întotdeauna de calitate suficientă pentru mobilă de nivel mediu/înalt — unele firme se plâng că lemnul sau panourile sunt sub standardele cerute. Mai mult, producătorii din România concurează cu firme din țări cu costuri mai mici (costuri de muncă, energie, materii prime) sau cu subsidii acordate de state — ceea ce face ca mobilă străină să fie uneori mai ieftină.

„Companiile românești concurează direct cu producători din Polonia (care are un mediu fiscal mai stabil și politici economice coerente), din Vietnam și China (unde costurile de producție sunt mult mai mici și statul subvenționează consistent industria), Turcia (care susține agresiv exporturile). Producătorii români sunt afectați direct și indirect de subvențiile masive practicate de statele asiatice pentru susținerea producției și a exporturilor, dar și de măsurile protecționiste americane”, mai spun oficialii Asociației Producătorilor de Mobilă din România – APMR.

APMR are 373 de companii membre, dintre care 232 sunt producători de mobilă și design.

• Costuri mari la energie, utilități și materiale auxiliare

Preţurile la energie, transport şi alte utilități sunt în creștere, ceea ce adaugă presiune pe costul final al produsului.

Aceasta agravează problema în special pentru firmele mici și mijlocii, unde marjele de profit erau deja foarte mici (2-5%).

• Forţă de muncă insuficientă și fluctuantă / lipsă de calificare

Industria suferă de lipsă de personal stabil: lucrătorii sunt greu de reținut — unii stau doar câteva luni și pleacă, obligând firmele să angajeze și să re-califice

• Cererea internă slabă & scăderea vânzărilor

Preţurile mai mari la mobilă au redus apetitul cumpărătorilor — mulți amână sau renunță la achiziții în contextul inflației ridicate

Drept consecință, producția a scăzut, unele companii își reorganizează activitatea, închid showroom-uri, iar unele firme au redus semnificativ producţia.

• Instabilitate fiscală și reglementări ineficiente

Schimbările frecvente ale politicilor fiscale și riscul unor taxe/impozite ridicate generează incertitudine pentru firmele din sector.

Pentru IMM-uri acest risc este mai mare — multe nu ar putea să absoarbă noi poveri fiscale fără să diminueze investiții, să scadă salariile sau să concedieze personal.