Sari direct la conținut

Inspectorii Judiciari, convocați și ei în ședință pentru a discuta despre eliminarea pensiilor de serviciu

HotNews.ro
Inspectia Judiciara, Foto: Facebook - Inspectia Judiciara
Inspectia Judiciara, Foto: Facebook - Inspectia Judiciara

Șeful Inspecției Judiciare, Lucian Netejoru, i-a convocat, săptămâna viitoare, pe inspectorii judiciari pentru a formula un punct de vedere motivat în cazul abrogării pensiei de serviciu, din perspectiva încălcării independenței statutului.

„Convoacă Adunarea generală a inspectorilor judiciari la data de 21 ianuarie 2020 ora 12:00 pentru formularea unui punct de vedere motivat privind iminenta abrogare a prevederilor legale care consacră pensia de serviciu, din perspectiva încălcării independenței și statutului constituțional al judecătorilor și procurorilor”, se arată în ordinul privind convocarea Adunării Generale a inspectorilor, ordin semnat de Lucian Netejoru.

În document se mai menționează că foștii judecători și procurori care la data eliberării din funcție ca urmare a pensionării exercitau funcția de inspector judiciar pot participa în calitate de invitați la lucrările Adunării generale.

Și Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat joi că Adunările Generale ale judecătorilor şi procurorilor au fost convocate în 21 ianuarie pentru formularea unor puncte de vedere privind „iminenta abrogare” a pensiei de serviciu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro