Institutul Robert Koch estimează că mii de persoane au murit în Germania din cauza valului de căldură
Germania a înregistrat până în prezent anul acesta aproximativ 5.120 de decese asociate căldurii în acest an, cele mai multe la sfârșitul lunii iunie, când temperaturile medii zilnice au depășit 30 de grade Celsius, a anunțat joi Institutul Robert Koch (RKI) pentru Sănătate Publică, citat de Reuters.
Majoritatea deceselor, aproximativ 4.270, au fost în rândul persoanelor cu vârsta de 75 de ani și peste, potrivit raportului săptămânal al RKI. Au murit mai multe femei decât bărbați, în principal deoarece acestea reprezintă o proporție mai mare din categoria persoanelor foarte vârstnice.
Datele din Germania se adaugă unui tablou sumbru la nivel european. Serviciul Copernicus pentru Schimbări Climatice al Uniunii Europene a transmis într-un buletin publicat joi că Europa de Vest a avut cea mai călduroasă lună iunie înregistrată vreodată, cu o temperatură medie de 20,74 de grade Celsius.
Autoritățile naționale au raportat peste 4.700 de decese în exces în timpul valului de căldură din perioada 20–28 iunie în Franța, Belgia, Spania și Olanda.
Potrivit RKI, cele mai multe decese asociate căldurii din Germania în ultimul deceniu au fost înregistrate în 2018 și 2019, când au murit 8.400, respectiv 6.900 de persoane.

Căldura pune presiune pe guvernul german
Katharina Droege, lidera partidului Verzilor din Germania, a subliniat în timpul unei dezbateri parlamentare că în weekendul valului de căldură din 27–28 iunie, numai în orașul german Koln au murit 120 de persoane – de patru ori mai multe decât în mod obișnuit.
Droege l-a acuzat pe cancelarul Friedrich Merz că nu a făcut până acum comentarii asupra valului de căldură, în ciuda creșterii numărului de victime și a eforturilor continue depuse de serviciile de urgență. Totodată, ea a acuzat guvernul că slăbește legislația privind protecția climei.
Verzii au criticat dur proiectul de buget al guvernului pentru anul 2027, în special pentru faptul că acesta redirecționează miliarde de euro destinate protecției climei pentru a acoperi deficitul bugetar.
Potrivit proiectului de buget, reducerile planificate pentru Fondul pentru Climă și Transformare (KTF) nu au fost încă cuantificate în mod concret.
În luna martie, Germania a prezentat un plan menit să o ajute să își atingă obiectivele climatice pentru 2030 și să își reducă dependența de importurile volatile de combustibili fosili, alocând 8 miliarde de euro pentru finanțarea unor măsuri precum extinderea capacității de producție a energiei eoliene și stimularea vânzărilor de vehicule electrice.
Cea mai mare economie a Europei își propune să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puțin 65% față de nivelul din 1990 până în 2030 și să atingă neutralitatea climatică până în 2045. Până în prezent, însă, reducerea este de doar aproximativ 48%, iar experții afirmă că politicile existente sunt insuficiente.