„Insula Iubirii” devine și aplicație. Antena 1 a lansat un joc inspirat din emisiune
Antena 1 a lansat marți aplicația „Insula Iubirii – Jocul Tentanțiilor”. Jocul – disponibil pe telefon sau tabletă – este inspirat din show-ul difuzat de postul de televiziune și prezentat de Radu Vâlcan. Cei care descarcă jocul pot alege dacă vor să joace rolul unei ispite sau rolul unui personaj care participă la emisiune pentru a-și testa relația.
Personajele din joc sunt fictive, fără să fie o legătură directă între participanții reali la emisiune.
„Începând de astăzi, în magazinele digitale Android și iOS este disponibil Jocul Insula Iubirii – Jocul Tentațiilor. Fiecare utilizator își poate alege dacă vrea să intre în pielea unui membru din cuplu sau a unei ispite, iar apoi să trăiască fiecare etapă din show – de la discuțiile matinale, la date-uri și ceremonii ale focului”, conform unui comunicat de presă al Antena 1.
Reprezentanții postului TV spun că fiecare personaj are „caracteristici specifice”.
„Exact ca-n emisiune, la final, cel care a trecut prin tot jocul va avea de ales cum va pleca acasă. Dacă a făcut parte din cuplu, va decide dacă vrea să-și continue relația cu care a început sau dacă alege să-și încerce viitorul cu o ispită. De cealaltă parte, cei care au fost ispite, vor decide dacă vor să încheie jocul într-o relație cu potențialul partener din cuplu”, se detaliază în comunicatul de presă.
„Ne-am dorit să le oferim o nouă surpriză”
CEO-ul Antena Group, Mihai Ioniță, spune că „Insula Iubirii este un fenomen care a depășit, de mult, granițele televiziunii, iar dovadă stau cifrele din mediul online, campaniile care au fost inspirate din elementele diferențiatorii ale emisiunii și oamenii care s-au implicat în discuții despre acest sezon”.
„Tocmai din acest motiv, ne-am dorit să le oferim o nouă surpriză – un joc disponibil la orice moment al zilei, prin care fanii formatului să se poată bucura de toate trăirile și deciziile luate de concurenți. Abia așteptăm să vedem feedback-ul utilizatorilor”, a spus CEO-ul, citat în comunicatul de presă.
„Jocul Insula Iubirii, șansa de a ieși din cotidian și de a testa emoția show-ului filmat în Thailanda, în propria casă, este de astăzi disponibil în Android și iOS. Emisiunea continuă în fiecare luni, marți și miercuri, la Antena 1 și pe AntenaPLAY”, conform Antena Play.
Formatul emisiunii „Insula Iubirii”
„Insula Iubirii”, reality-show difuzat de Antena 1, în care mai multe cupluri își testează fidelitatea pe o insulă exotică, departe de mediul lor obișnuit, a început în 21 iunie – sezonul 9.
Cuplurile petrec 21 de zile în resorturi separate, în compania unor „ispite” — bărbați și femei necunoscuți care locuiesc în același resort și încearcă să le testeze fidelitatea. În acest timp, concurenții merg la întâlniri romantice, fac diverse activități exotice specifice Thailandei, ori participă la petreceri în resort, fiind filmați permanent.
Concurenții nu au posibilitatea să comunice cu partenerii lor, dar au ocazia să privească momente din timpul lor petrecut pe insulă în cadrul unor ceremonii de „bonfire” menite să le ofere perspective asupra comportamentului celuilalt.
În unele cazuri, concurenții sunt aduși față în față în cadrul unui „bonfire” cu ispita care le-a sedus partenerul.
La finalul emisiunii, are loc o ceremonie specială unde cuplurile iau decizia de a pleca de pe insulă împreună sau separat, ori uneori alături de o ispită. Această ceremonie finală reprezintă punctul culminant al sezonului și atrage, de regulă, audiențe importante. Tot în ultima ediție din zonă publicul află ce fac cuplurile la șase luni după terminarea filmărilor, când sunt filmați, de cele mai multe ori acasă, la serviciu, ori într-un mediu obișnuit.
