Insula Okinoshima, inclusa in patrimoniul mondial UNESCO, va fi, incepand cu anul viitor, interzisa tuturor vizitatorilor
Insula Okinoshima, vizitata pana acum doar de barbati, a fost inclusa in patrimoniul UNESCO, drept pentru care nicio vizita nu va mai fi autorizata, potrivit AFP.
Situl Okinoshima putea fi vizitat, pana de curand, doar o singura zi pe an, si anume pe 27 mai. Numarul maxim de vizitatori era 200, obligatoriu barbati, care parcurgeau un ritual al spalarii in mare inainte de a le fi permis accesul pe insula.
Cu scopul de a proteja acest sit, complexul de temple Munakata Taisha, care detine insula, a luat hotararea interzicerii vizitelor incepand cu anul viitor.
Singurii carora le va fi permis accesul pe insula Okinoshima vor fi preotii sintoisti si cercetatorii care lucreaza la conservarea sitului. Potrivit traditiei locale, pe insula locuieste in permanenta un preot.
Insula Okinoshima din Marea Japoniei a fost inscrisa saptamana trecuta de catre comitetul pentru patrimoniul mondial din cadrul UNESCO pe lista celor mai valoroase situri culturale de pe planeta.