Sari direct la conținut

Interdicția profesorilor de a face meditații cu elevii de la clasă, inclusă în noul regulament de funcționare a școlilor 

Interdicția profesorilor de a face meditații cu elevii de la clasă, inclusă în noul regulament de funcționare a școlilor 
Meditații Foto: Elnur Amikishiyev / Alamy / Alamy / Profimedia

Profesorii nu au voie să facă meditații cu elevii pe care îi au la clasă, se arată în noul regulament-cadru de organizare și funcționare al unităților de învățământ preuniveritar (ROFUIP), care a fost publicat luni în Monitorul Oficial. Regula nu este nouă și apare și în noua lege a educației, care a intrat în vigoare din septembrie 2023. 

Regulamentul de organizare și funcționare a școlilor prevede că „personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar îi este interzis să desfășoare activități de pregătire suplimentară/ meditații contracost cu beneficiarii primari de la clasa/ clasele la care este încadrat în anul școlar în curs, conform procedurii pentru completarea declarațiilor de interese de către personalul didactic de predare, aprobată prin ordin al ministrului educației”. 

De altfel, și în noua lege a educației învățământului preuniversitar, 198/2023, este prevăzut că oferirea de meditații elevilor de la clasă reprezintă o abatere disciplinară pentru profesorii care o fac. 

  • „Reprezintă abateri disciplinare ale personalului didactic de predare și se sancționează potrivit art. 210, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiune:

        d) activitatea de desfășurare a meditațiilor cu elevii de la propria clasă”. 

Meditațiile cu elevii la clasă sunt interzise pentru profesori de mai mulți ani. În octombrie 2018, regula era prevăzută în Codul de etică al personalului didactic din învățământul preuniversitar. În prezent, profesorii care obțin individual venituri din meditații sunt obligați să se înregistreze la Registrul Comerțului și să solicite autorizarea funcționării.

INTERVIURILE HotNews.ro