Intervision, versiunea rusă a Eurovision, va avea loc în septembrie. Ce țări au confirmat participarea la evenimentul de la Moscova

Odată încheiată ediţia din acest an a concursului muzical Eurovision, Rusia a început să mobilizeze sprijin pentru organizarea unei versiuni alternative, competiţia muzicală Intervision, informează DPA, preluată de Agerpres.
Concursul, a cărui organizare a fost decretată de preşedintele rus Vladimir Putin după excluderea Rusiei de la Eurovision, va avea loc pe 20 septembrie la Live Arena din Moscova, a relatat luni postul oficial de televiziune rus. Sala are o capacitate de 11.000 de spectatori.
Rusia a fost exclusă de la Eurovision din cauza războiului de agresiune împotriva Ucrainei. Cu toate acestea, întrucât spectacolul are numeroşi fani în Rusia, Putin a decretat relansarea concursului Intervision, organizat în perioada Războiului Rece.
Postul oficial de televiziune a confirmat participarea cântăreţul ultra-naţionalist Iaroslav Dronov, cunoscut pe numele de scenă Shaman. „E greu să fii primul, dar nu sunt timid”, a spus Shaman, un înfocat susţinător al lui Putin şi apărător al invaziei ruse în Ucraina.
Peste 20 de ţări şi-au confirmat participarea, potrivit unor informaţii recente, printre care China, India, precum şi state din America Latină şi Orientul Mijlociu.
Eurovisionul era foarte popular în Rusia, iar cântăreţul Dima Bilan a câştigat competiţia în 2008. Ediţia de anul acesta a Eurovision a fost găzduită în weekendul trecut de oraşul elveţian Basel, iar competiţia a fost câştigată de Austria.