INTERVIU. „Am ținut pentru prima dată în mână o carte scrisă cu grafie latină abia la 17 ani”, povestește un artist din Moldova, cu studii la New York și care a câștigat un important premiu internațional

Între 28 și 30 noiembrie la București și pe 1 decembrie la Chișinău va avea loc KinoHora Film Festival, un eveniment cinematografic. „În Republica Moldova foarte mulți actori și regizori au făcut școală la Moscova, inclusiv eu. Școală bună. Această formare „altfel” nu e nici bună, nici rea, ci pur și simplu parte din identitatea artistică a Moldovei”, spune regizorul moldovean Anatol Durbală, unul dintre invitații speciali ai festivalului din București, într-un interviu pentru HotNews.

Prima ediție a KinoHora Film Festival își propune să devină o punte solidă între cinematografia românească și cea moldovenească, aducând împreună cineaști, povești și perspective artistice din cele două spații culturale. Acesta va avea loc la Happy Cinema București, în perioada 28 și 30 noiembrie și la Happy Cinema Chișinău, în ziua de 1 decembrie, oferind o selecție de filme remarcabile, alături de momente dedicate dialogului între cineaști și spectatori. 

Printre invitații speciali ai ediției din București se numără Anatol Durbală – actor, regizor, editor și cunoscut prezentator de televiziune, originar din Republica Moldova. Născut în 1970, absolvent al școlii studio MHAT din Moscova și cu studii de editare la New York, Anatol și-a consolidat în timp o voce artistică distinctă în cinematografia moldovenească. 

Primul său lungmetraj, „Ce lume minunată”, a câștigat Premiul FIPRESCI la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia în 2014. Cel mai recent film (scris și regizat), „Varvara”, al doilea său lungmetraj, a fost selectat în 2022 pentru WIP Europa la SSIFF și a avut premiera internațională la Festivalul de Film de la Zurich în 2023. 

„Varvara” – povestea unui instalator simplu care refuză corupția

Cu acest film este prezent și la KinoHora Festival, unde duminică, 30 noiembrie, de la ora 16:00 va rula la Happy Cinema Vitantis și de la ora 20:00, la Happy Cinema Colosseum, urmat de o sesiune de Q&A cu Anatol Durbală, regizor și scenarist.

Filmul spune povestea lui Sașa, un instalator de gaze simplu care refuză compromisurile într-o societate roasă de corupție. Când fiica sa se naște prematur, cu o anomalie de dezvoltare, el este nevoit să înfrunte nedreptățile unei lumi degradate. 

Operația de care are nevoie fetița sa este extrem de costisitoare și poate fi efectuată doar în străinătate, necesitând resurse financiare uriașe. Însă, Sașa rămâne cinstit, refuzând sutele de euro oferite de un designer italian din Chișinău pentru a închide ochii la modul scandalos în care acesta și-a conectat imobilul la conducta de gaze. „Varvara” devine astfel o poveste despre moralitate, libertate și despre curajul de a rămâne o „cioară albă” într-o lume dominată de conformism în corupție.

Înainte de prima ediție a KinoHora Film Festival, Anatol Durbală a vorbit în exclusivitate pentru HotNews despre ceea ce înseamnă pentru el această întâlnire cinematografică dintre România și Republica Moldova. Artistul vede participarea sa la festival ca pe „o mare oportunitate de a ne apropia, de a cunoaște oameni și a discuta idei.”

Întrebat despre existența unei „limbi comune” în cinematografia românească și moldovenească, el subliniază că legătura dintre cele două spații este una profundă, însă stratificată de istorie: 

„Vorbim aceeași limbă, oricât de mult ar stărui unii să adâncească diferențe. Mă refer la limba vorbită. Ce ține de limbajul cinematografic, dincolo de „legile” care-l definesc, cred că există anumite diferențe, or aici, în partea asta a Prutului, timp de decenii s-au trăit drame și suferințe care au lăsat amprente adânci la nivel de mentalitate, de fel de a fi. 

E un mod specific de a spune, inclusiv prin imagini, această durere și suferință. Ca să se întâmple o contopire, una firească, e nevoie de mai multe decât o simplă înțelegere verbală, contractuală sau prin decret de stat. 

Este nevoie de o deschidere de ambele părți pentru a ne asculta și a ne percepe așa cum suntem. Că totuna suntem un popor. Și subiectele abordate în film parcă „întârzie” în Republica Moldova față de România. Așa sau altfel, perioada sovietică încă pulsează în multe fotograme”, spune Anatol. 

„În Republica Moldova foarte mulți actori și regizori au făcut școală la Moscova. Școală bună”

Această dualitate a spațiului moldovenesc – prins între influența românească și cea rusă – modelează inevitabil și felul în care se fac filme la Chișinău. Regizorul amintește că generația sa a fost educată într-un alt sistem de referință: 

„În Republica Moldova foarte mulți actori și regizori au făcut școală la Moscova, inclusiv eu. Școală bună.” Această formare „altfel” nu e nici bună, nici rea, spune el, ci pur și simplu parte din identitatea artistică a Moldovei: 

„Este un „altfel”, inclusiv în cinematografie. Și văd această circumstanță drept una favorabilă în tot ce ține de cultură. Totuși, eu de exemplu, ca și majoritatea colegilor mei de generație, am ținut pentru prima dată o carte scrisă cu grafie latină abia la 17 ani (tot la Moscova, apropo, la librăria „Drujba”). Acolo am auzit prima dată de Rebreanu, Blaga, Eliade, Cioran, Bacovia și mulți alții. Știam mai bine de Pușkin, Cehov și Tolstoi, decât de Sadoveanu sau Sebastian. Vă dați seama, că procesele de formare a unui artist au fost altele, decât ce se întâmpla cu semenii noștri, probabil, la București. Acum, înainte de a categorisi asta drept ”bine” sau ”rău” – efort inutil, după părerea mea, – cert este că este un ”altfel”, inclusiv în cinematografie”, povestește Anatol.

„Filmul este capabil încă să subțieze minți și suflete”

În ceea ce privește presiunile geopolitice și propagandistice din regiune, Anatol nu vede filmul ca pe o armă, dar admite forța lui subtilă: „Nu-mi place sintagma „film-instrument”. Dar… cred că filmul are rolul său în rezistența despre care vorbești și este capabil încă să subțieze minți și suflete.”

„Subțieze” e folosit de regizor în sensul de „a sensibiliza”.

Despre „Varvara”, filmul care i-a adus notorietate internațională, și care va fi proiectat și la KinoHora, spune că povestea lui s-a născut aproape întâmplător, dintr-o fotografie văzută pe internet: 

„Totul a pornit de la o poză pe… Facebook. Într-o noapte mi-a atras atenția o fotografie care reprezenta o bucată de perete a unei biserici, pe care erau pictați doi sfinți. Chiar din fețele cu nimburi ale acelor sfinți „ieșeau” două țevi. 

Nu știu, să fi fost cu apă sau gaze. Habar nu aveam de unde e acest fragment de perete, din care biserică anume, din care oraș, țară, continent. Avea peste șase mii de comentarii. Multe în limbi pe care eu nu le cunosc. Se încinse o dispută înflăcărată acolo, care oscila între două extreme: „Doamne, la ce s-a ajuns! Cum se poate așa ceva?!” pe de o parte și „Mare treabă! Nu văd nimic grav” – pe de alta. 

Nu pot să-mi explic detaliat de ce m-a șocat această poză”, spune regizorul. A încercat să caut unde se află această biserică și, culmea, a aflat că e vorba de Biserica Batiștei din București. 

„Și a început să mă frământe un gând: oare cine e, cum e omul acela care a făcut găurile în fețele acelor sfinți? Ușor-ușor aceste gânduri au început să prindă contur. Și mi-am dorit să pun niște întrebări, importante după părerea mea, cu acest film. M-a înaripat ideea că printr-o fabulă simplă se poate vorbi despre temele veșnice: viață-moarte, om-Dumnezeu, minte-suflet, formă-conținut. Altă întrebare e cât am reușit”, spune Anatol. 

În „Varvara”, el a explorat teme intime, morale, legate de natura omului și limitele lui: „Că nu se cade să pui picioarele pe masa unde pui pâinea, că nu e propriu omului să treci indiferent pe lângă durerea altuia, că trebuie să fie zone în firea omului unde să nu existe compromisuri, să fie curat și limpede. „Sfânt” nu este neapărat ceva poleit cu aur. Și a fi liber nu înseamnă a face ce vrei. Că problema nu este în a înțelege, ci în a simți”, povestește Anatol. 

Lucrul cu actorii, mărturisește regizorul, a fost facilitat tocmai de faptul că el însuși vine din această profesie. 

„Am scris scenariul, în cazul unor personaje, pentru anumiți actori, pe care-i cunosc foarte bine.” Prietenia profesională cu actorul Igor Caras, interpretul preotului, a fost un avantaj major: „Faptul că ne cunoaștem atât de bine, că-i cunosc bine capacitățile, modul de a-l stârni, a-l provoca în anumite momente în timpul filmării, a fost un favor. Fiind și eu actor știu foarte bine cât de mult contează suportul, susținerea regizorului, dar mai ales știu ce înseamnă lipsa lor”, completează Anatol. 

Vorbind despre valul nou al filmului moldovenesc, regizorul afirmă că în Republica Moldova „sunt foarte mulți oameni talentați…” – o energie creativă care începe, în sfârșit, să găsească vizibilitate și pe scenele internaționale.

„Pentru mine cea mai mare dificultate după ce fac un film este ce să fac cu el”

Provocările unui regizor moldovean rămân însă considerabile. „E greu să faci film oriunde. În Republica Moldova mai ales.” Banii lipsesc, iar după realizarea filmului apare o altă problemă: 

„Pentru mine cea mai mare dificultate după ce fac un film este ce să fac cu el.” Anatol subliniază că, în Republica Moldova, infrastructura cinematografică este limitată, cu puținele cinematografe concentrate în capitală, iar distribuția filmelor rămâne neorganizată, astfel încât promovarea și vizibilitatea unui film reprezintă o luptă dificilă și haotică.

Cât despre viitor, regizorul nu se grăbește să promită un nou proiect: „Nu am un proiect pus pe foaie. Deocamdată. Am gânduri, am idei, pe care le mai fierb.” Experiența filmelor precedente l-a făcut mai prudent: „Îmi vine mai greu să mă aventurez într-o nouă producție.”