INTERVIU. „Am vrut să aduc pe ecran un alt model de a fi la vârsta a treia”. Un documentar despre artista Marina Voica, la 89 de ani

Marina Voica, una dintre cele mai îndrăgite artiste de muzică pop din România, în vârstă de 89 de ani, este protagonista unui documentar biografic despre viața sa, „Fluturi de noapte”, realizat de regizorul Andrei Ștefan Răuțu și care va avea premiera pe 27 noiembrie, la Muzeul Țăranului Român. „Ceea ce m-a atras la Marina Voica este un anumit tip de melancolie, pe care-l întâlnești la personajele feminine din literatura rusă”, povestește regizorul, într-un interviu pentru publicul HotNews.

• „Am vrut să aduc pe ecran un alt model de a fi la vârsta a treia, un model aflat la pol opus față de bunicuțele din scurtmetrajele mele”, mai spune Andrei Ștefan Răuțu.

Andrei Ștefan Răuțu (39 ani) este regizor, scenarist și producător român. A pășit în domeniul cinematografiei odată cu programul „Filmmaking”, în cadrul New York Film Academy din Los Angeles (2011-2012), iar apoi, în 2013, a lansat primul lui scurtmetraj, „Ela, Panda și Madam”, care i-a oferit șansa de a participa în cadrul unor prestigioase festivaluri de film internaționale. 

Andrei și-a finalizat studiile de licență în Regie de film la UNATC în 2016, iar în 2024 a obținut diploma de master în scenaristică, la aceeași universitate. Filmografia lui cuprinde 16 filme de scurtmetraj și documentar, proiecte ce au fost dezvoltate în România, Portugalia și China. Regizorul este inspirat adesea de experiențele sale personale și obișnuiește să abordeze teme precum relațiile dintre generații, memoria, relațiile de cuplu, fragilitatea și raportarea la vârstă, într-un stil subtil, intim și autentic. „În mare parte mă inspir din ceea ce simt, iar cele mai intense emoții le-am trăit datorită relațiilor cu alți oameni, dar și a relației complicate cu mine însumi. Mă folosesc de scenaristica și de regia de film pentru a mă uita mai atent la ceilalți din jurul meu și pentru a încerca să mă cunosc mai bine, dar mai ales pentru a le oferi oamenilor ceva, cu speranță că o să le și placă sau că o să le fie de folos”, adaugă el.

Aceleași principii le-a aplicat și în „Fluturi de noapte”, documentarul său de debut, unde personaj central este Marina Voica. 

„Am vrut să spun povestea fără artificii”

La 89 de ani, artista rămâne o prezență fascinantă și surprinzător de tânără în spirit. Pionieră a pop-ului românesc și o voce unică a romanței moderne, Marina Voica devine, în fața camerei, mai mult decât o legendă muzicală: un personaj viu, ludic și plin de curiozitate, care continuă să inspire prin libertatea cu care trăiește. „Am vrut să spun această poveste fără artificii, fără să ascund imperfecțiunile de filmare, pentru că tocmai ele dau autenticitate. În tot acest timp, între mine și Marina s-a creat o relație de încredere și prietenie”, spune Andrei în comunicatul oficial al filmului.

Regizorul și Marina Voica s-au cunoscut în urmă cu câțiva ani, când ea a făcut parte din distribuția scurtmetrajului regizat de Răuțu în 2020, „Bucureștiul văzut de sus”, alături de Ștefan Iancu și Elvira Deatcu. 

Filmul a pornit din experiența personală a regizorului de a-și documenta bunica diagnosticată cu Alzheimer și, în aceeași linie, documentarul continuă acest fir și explorează legătura dintre memorie, fragilitate și energia vitală a unui artist. „Fluturi de noapte” primește numele de la o piesă pe care Marina Voica o înregistrează în timpul filmărilor la documentar, ba chiar se joacă cu ritmurile ei în studioul de producție a lui Andrei Dinescu. 

Filmat timp de peste trei ani (2021-2024) și realizat cu un buget minim, documentarul te împrietenește cu Marina Voica, cu spațiul în care locuiește (casa de la Breaza), cu momentele în care trebuie să urce pe scenă și să fie în fața publicului, dar mai ales cu sufletul ei plin de viață, în contrast cu fragilitatea vârstei. E tare frumos să vedem filme despre artiști în vârstă, pe care-i apreciem, atâta vreme cât și ei sunt printre noi, să se bucure de ele.

„Era fragilă în exterior, dar inspiră forță în interior”

– Andrei Ștefan Răuțu: Puteți să-mi povestiți cum ați ajuns să o cunoașteți pe Marina Voica și ce v-a determinat  să-i spuneți povestea într-un documentar?
– Am avut șansa să fiu asistentul regizorului Corneliu Porumboiu pentru filmul „La Gomera”. La probele de casting mai dădeam și eu replici pentru actori, dacă nu aveau partener. Marina Voica a venit să dea proba pentru rolul mamei polițistului din film, și am remarcat-o atunci pentru că avea ceva în postură, ceva care îmi amintea de bunica mea. Era fragilă în exterior, dar inspira forță în interior. Atunci mi-am notat că ar fi potrivită pentru rolul bunicii din filmul meu de scurtmetraj, „Bucureștiul văzut de sus”, pe care atunci încă nu-l scrisesem, dar mă gândeam intens la el.

– Marina Voica este încă prezentă în media autohtonă, unde, de multe ori, personalitățile vârstnice sunt ignorate. Este o prezență îndrăgită la scară largă. Cum ați descrie-o, departe de lumea de showbiz în care a activat atâția ani?
– Ceea ce m-a atras la Marina Voica este un anumit tip de melancolie, pe care-l întâlnești la personajele feminine din literatura rusă. Eu am simțit că în spatele zâmbetelor și a cochetăriilor exprimate pentru camera de filmat ar trebui să se ascundă un mare oftat, dacă nu chiar un izvor de lacrimi, iar versurile melodiilor descoperite în sertarele casei de la Breaza mi-au confirmat că am o intuiție bună.

– Ați vorbit despre faptul că documentarul s-a născut și dintr-o nevoie personală, inspirată de relația dumneavoastră cu bunica, de a regăsi o prezență protectoare, familiară. Cum s-a transformat această nevoie în procesul filmului?
– Prezența bunicii a reprezentat o sursă de inspirație pentru realizarea primului meu scurtmetraj, „Ela, Panda și Madam”, iar premoniția absenței ei m-a inspirat și m-a motivat să realizez „Bucureștiul văzut de sus”. Petrecând timp alături de Marina Voica pe durata filmărilor la „Fluturi de noapte”, am avut din în când mici momente de răsfăț și de conexiune, care ar avea „parfumul” relației cu bunica mea, „un parfum de toamnă”, sub zodia Fecioarei.

„Marina Voica mă ceartă din diferite motive”

– Și cum s-a schimbat relația dumneavoastră cu Marina de-a lungul timpului, păstrați legătura?
– Păstrăm legătura și cred că oricine ne vede împreună la vreun „Q&A” o să recunoască personajele din „Fluturi de noapte”. Relația a rămas cam aceeași: Marina Voica mă ceartă din diferite motive. De exemplu, în perioada asta mă ceartă pentru cum gestionez campania de promovare a filmului.

– Ați simțit uneori nevoia să o întrebați mai multe despre modul în care vede viața sau despre dramele, eșecurile sau momentele ei de bucurie?
– Nu, nu am insistat niciodată cu astfel de întrebări. Am considerat că s-au publicat deja destule materiale despre viața ei. Am preferat să avem contexte de a petrece timp împreună și de a discuta despre planul de a înregistra cele două melodii neînregistrate și de eventuala filmare a unui videoclip pentru una dintre ele.

„Spiritul ludic a hrănit enorm acest proiect”

– Ați avut un moment vulnerabil, atât în discuția despre dvs. cu privire la cum priviți relațiile și iubirea, la care Marina v-a spus cum vede și ea lucrurile, cât și în cel în care v-a vorbit despre moartea fratelui ei, singurul membru al familiei care îi mai rămăsese. Cum ați privit această interacțiune și ce ați înțeles în urma ei?
– Am înțeles ce îi spune vulpea Micului Prinț: „dacă vrei să fim prieteni, mai întâi îmblânzește-mă!”. Nu poți să te duci pur și simplu la un interviu și să întrebi cu nonșalanță despre lucruri intime sau dureroase. Ar trebui să te întrebi: tu poți fii atât de vulnerabil pe cât ai vrea să fie personajul din fața camerei? Moartea fratelui m-a impresionat foarte mult și am vrut neapărat ca el să fie prezent în film, iar vocea lui din cântecul ce se aude venind din spatele ferestrei, atunci când Marina își ia la revedere de la mine, este pentru mine unul din cele mai frumoase momente din film. Un vânticel și sunetul cristalin al globurilor din pomul de Crăciun se aud peste următoarele versuri: „Alege cuvintele precum firele de păr/ Inhalând parfumul, subtil și înșelător/ Al dragostei, un capitol abia început/ Pe foaia albă vine urma saniei…” și duetul frate-soră continuă în limba rusă. 

– Cu ce scop ați făcut acest documentar și ce v-ar plăcea să ajungă la public odată cu lansarea lui?
– Am vrut să aduc pe ecran un alt model de a fi la vârsta a treia, un model aflat la pol opus față de bunicuțele din scurtmetrajele mele. Nu în ultimul rând, am vrut să mă joc cu posibilitățile de realizare a filmului documentar. Spiritul ludic a hrănit enorm acest proiect, realizat cu surse financiare extrem de firave.

– Aș vrea să vorbim puțin și despre titlul „Fluturi de noapte”, care e și numele unei noi piese semnate de Marina. Cum ați gândit acest titlu?
– Am ales acest titlu pentru că mi-am dat seama că și eu sunt „un fluture de noapte” în sensul imaginii mentale pe care mi-am creat-o când mi-am imaginat un posibil videoclip pentru melodie: artistul care se zbate degeaba la lumina artificială; nimănui nu-i pasă de zbuciumul lui.

„Uneori mi-a reproșat că intenționat am „scos-o urâtă”, dar alteori m-a felicitat”

– I-ați arătat și ei documentarul final, ce v-a spus?
– Da, l-a văzut de mai multe ori, prima oară a fost chiar în curte la Breaza. Uneori mi-a reproșat că intenționat am „scos-o urâtă”, dar alteori m-a felicitat, mi-a zis că am făcut o treabă bună și că înțelege totuși de ce „am vrut s-o scot urâtă”.

– Ați filmat aproape trei ani, cu o echipă restrânsă, într-un format apropiat de „home movie”. Ce provocări a implicat acest tip de lucru? Ați simțit vreodată că prea greu de dus singur?
– Nu m-am simțit niciodată copleșit. M-am distrat pe cinste să fiu în spatele camerei și să mă ocup chiar și de priza directă a sunetului, dar m-am enervat când am descoperit la montaj și material brut pe care nu l-am putut folosi din cauza greșelilor tehnice. Cu toate acestea, mi-am asumat un film cu mici erori tehnice, iar acum cred că asta face parte din unicitatea stilistică a filmului. Probabil că la următorul film o să lucrez cu un cameraman, mai ales dacă vreau să și particip la film în mod direct.

– Cum vă raportați la cinematografia românească din prezent și la temele abordate de noii regizori; ce v-ar plăcea să vedeți mai des?
– Nu sunt în măsură să vorbesc eu despre cinematografia românească din prezent, pentru că nu o cunosc atât de bine. Mă uit la filme într-un mod propriu, destul de țintit către ce mă interesează în mod direct și, din păcate, nu sunt genul care să-și studieze atent contemporanii, așa cum sfătuiește Antonioni. Cu toate acestea, de-abia aștept să văd „Nu mă lăsa să mor” de Andrei Epure, pentru că mi-a plăcut scenariul. Aș vrea să văd mai mult „umor” de orice fel și cât mai mult spirit ludic, în detrimentul raționalismului critic și a încercărilor de a bifa tendințe.

– Într-un fel, „Fluturi de noapte” pare și un gest de recunoștință, un film care celebrează o personalitate aflată încă printre noi, dar care a marcat tinerețea multora. Credeți că există o responsabilitate, mai ales pentru noii creatori de film, de a aduce în atenția publicului aceste figuri care încă pot fi celebrate?
– Întrebarea asta mă face să mă gândesc la pictorii care realizau portretele personalităților. Nu știu dacă realizatorii trebuie să se simtă chiar atât de responsabili, totuși. De ce să stea cu presiunea asta în timp ce lucrează?

– Dacă ar fi să notați câteva lecții pe care le-ați învățat de la Marina Voica, ce ați scrie?
– Citez din ce-mi sună din film, atunci când Marina vorbește despre ceea ce-i comandă inima: „fă lucrurile încet!”, „cât pot, fac”.