INTERVIU. „Atlasul Universului”, primul film românesc pentru copii premiat la Berlin. „Cât de mult iubești viața?”

„Atlasul Universului” este primul film românesc pentru copii selectat și premiat la Festivalul Internațional de Film de la Berlin (13-23 februarie), în secțiunea Generation Kplus. Lungmetrajul a primit Mențiunea Specială a Juriului Internațional. Într-un interviu pentru publicul HotNews, regizorul Paul Negoescu explică de genul acesta de filme nu prea se mai fac în România după anii 90: „Când lucrezi cu copii ai nevoie de mai multe zile de filmare, ceea se traduce printr-un buget mai mare. 

• „Atlasul Universului” urmărește aventura unui băiat de zece ani care, după ce cumpără din greșeală doi pantofi pentru piciorul drept, pornește într-o călătorie pentru a-l găsi pe cel stâng – un pretext narativ pentru o poveste sensibilă despre curaj, prietenie și descoperirea de sine.

Produs de deFilm, în coproducție cu Screening Emotions (Bulgaria) și Avanpost Media, „Atlasul Universului” este un road movie, realizat cu un buget estimativ de 1,1 milioane de euro. Scris de Paul Negoescu împreună cu Mihai Mincan, filmul are un cast dominat de copii, în frunte cu Matei Donciu, aflat la prima sa experiență cinematografică. „Atlasul Universului” a fost lăudat pentru naturalețea interpretărilor, pentru precizia regiei și pentru felul în care recuperează acel sentiment al copilăriei în care un incident banal poate deveni o mare aventură. 

HotNews a vorbit cu Paul Negoescu despre provocările unui film pentru copii, despre experiența Berlinalei și despre cum se construiește un univers cinematografic în care simplitatea devine motorul emoției.

„După anii 90, nu prea a existat un cinema românesc pentru copii”

– HotNews: Cum ați trăit momentul în care ați aflat că „Atlasul Universului” primește Mențiunea Specială a Juriului în secțiunea Generation Kplus a Festivalului de Film de la Berlin?
– Paul Negoescu: Filmul nostru a avut premiera în prima parte a festivalului, a doua zi după deschiderea secțiunii Generation. Am participat la primele trei proiecții și am plecat, apoi, fiecare la casa lui. Practica festivalurilor e să te anunțe cu o zi înainte de câștigarea unui premiu ca să ai timp să te întorci pentru ceremonia de închidere, așa că momentul în care am aflat a avut loc în ziua premergătoare premierii, la telefon. Dar nici eu, nici copiii, nu aveam cum să ne mai întoarcem pentru gala de premiere. 

Am înregistrat un mesaj video care a fost proiectat la ceremonie, iar premiul a fost ridicat de către reprezentantul Pluto Film, compania care se ocupă de vânzarea internațională a filmului.

– Credeți că acest premiu poate schimba felul în care este perceput cinemaul românesc pentru copii pe scena festivalurilor internaționale?
– În primul rând nu prea a existat, după anii 90, un cinema românesc pentru copii. Există cazuri izolate de filme pentru copii, dar marea majoritate a acestora au fost producții destinate consumului popular. Iar cele câteva care au și ceva de zis nu au nevoie neapărat să li se bătătorească calea de către un alt film. Indiferent dacă sunt pentru copii sau nu, filmele bune vor fi cu siguranță văzute și apreciate. 

– Ce comentarii sau reacții v-au impresionat cel mai mult din partea publicului sau a juriului de la Berlinale după proiecțiile filmului?
– Comentariul care m-a amuzat cel mai tare a fost unul de pe internet care suna ceva de genul: „acest film m-a făcut să-mi dau din nou seama cât de mult iubesc viața”.

– Care este filmul dvs. preferat pentru copii? Aveți și un film românesc pentru copii care v-a marcat copilăria?
– Îmi plac foarte multe filme pentru copii. Animații, filme clasice, mi-ar fi și greu să aleg. Știu că „Toy Story” m-a emoționat foarte tare și sunt mare fan „Peppa Pig” (care e serial, nu film). Unul din filmele de referință pentru „Atlasul Universului” a fost filmul lui Abbas Kiarostami (n.r.- regizor și scenarist iranian), „Where is my friend’s house?”, care e și unul dintre filmele mele favorite.

– Ce v-a atras în povestea „Atlasul Universului” și de ce ați vrut să spuneți această poveste din perspectiva unui copil?
– Ce m-a atras a fost un anumit moment din scenariul lui Mihai Mincan și anume cel în care personajul principal realizează că realitatea e diferită de cum și-a imaginat-o. Filmul e povestit dintr-o perspectivă obiectivă care urmărește viața unui copil. Camera de filmat e foarte atentă la acțiunile și gesturile băiatului, iar actorul care-l întruchipează – Matei Donciu – reușește să fie foarte expresiv. În plus, personalitatea lui îl face pe spectator să țină cu el, să-i dorească tot binele. Asta face probabil să lase impresia că filmul ar fi din perspectiva copilului.

– Filmul este despre curaj, prietenie și descoperire de sine. Cum ați lucrat pentru a transpune aceste teme pe ecran?
– Textul scenariului a fost scris de așa natură încât lucrurile astea să iasă la suprafață. Dacă au ieșit autentice înseamnă că textul a fost bine dramatizat și că ne-am făcut cu toții treaba. Ca să se întâmple asta, primordial e ca actoria să fie credibilă, iar aici cred că Matei a făcut o treabă senzațională.

„Am fost destul de speriat de perspectiva de a lucra cu copii și câini”

– Ce provocări și surprize ați întâmpinat lucrând cu copii actori în rolurile principale, având în vedere ritmul și sensibilitatea necesare pentru un film destinat tinerilor spectatori?
– Trebuie să recunosc că am fost destul de speriat înaintea filmării de perspectiva de a lucra cu copii și câini, în special în condițiile unei filmări dense. Pentru că la noi cam așa se fac filmele, nu avem bugete care să ne permită foarte multe zile de filmare așa că trebuie să filmăm 2-3 secvențe pe zi. Dar după ce am găsit actorii potriviți m-am liniștit în privința asta. A fost interesant să fac asta și mi-a plăcut să discut cu ei despre film.

– Este mai dificil să lucrezi cu copii, decât cu actori adulți?
– Dacă ai actorii potriviți, nu. Cu Matei și cu Ricky, câinele din film, a fost mai ușor decât cu mulți actori profesioniști.

– Un film pentru copii este adesea considerat „riscant” din punct de vedere comercial sau artistic. Din perspectiva unui cineast, care sunt provocările majore ale acestui gen? Și de ce ați făcut pasul spre acest gen?
– Am făcut acest pas pentru că și eu, și alți colaboratori cu care lucrez suntem la vârsta când mai toți avem copii și ne cam plângeam că nu prea există filme românești și pentru ei.
În plus, ne-am dorit și să-i implicăm și pe ei în producția filmului, ca să vadă cu ce se ocupă părinții lor. Dar nu aș fi făcut filmul doar de dragul de a face un film pentru copii, l-am făcut pentru că povestea propusă de Mihai Mincan m-a emoționat și am crezut că poate să iasă un film bun, nu doar pentru copii, ci și pentru părinți. În afară de provocările care țin mai degrabă de bugetele mici cu care ne confruntăm în România, nu sunt alte provocări față de un film obișnuit. Important e să-l tratezi cu onestitate.

– Cum vedeți apetitul publicului român pentru filme românești pentru copii ( și în contextul în care animațiile de la Hollywood par că absorb tot acest public și nu mai lasă loc pentru altceva)? Simțiți că există un public larg sau este o nișă?
– Nu știu dacă sunt în măsură să dau un răspuns corect. Din ce am discutat cu distribuitorii de film, producțiile pentru copii merg bine în cinematografe, dar merg bine în măsura în care există o promovare majoră în spate. 

Producțiile hollywoodiene au parte de așa ceva, e binecunoscut faptul că bugetul de promovare a unui film de Hollywood este, de obicei, egal cu bugetul de producție, ceea ce la noi nu se întâmplă: bugetele de promovare de obicei sunt cam de 5% din bugetul de producție care și ăla e, de cele mai multe ori, insuficient. Astfel că filmele românești care ajung să aibă ceva succes comercial sunt în general cele care sunt produse sau în care joacă personaje influente din social media.

„Vom încerca să-l vindem și unor platforme de streaming”

– Aveți planuri sau oportunități deja conturate pentru distribuția internațională a „Atlasului Universului” după această recunoaștere la Berlin? Sau poate pe platformele de streaming?
– Avem un agent internațional de vânzări, Pluto Film, care încearcă să vândă filmul în alte țări. Din ce știu, există ceva interes, dar e devreme să știm dacă se vor concretiza. În ceea ce privește o platformă de streaming, cu siguranță că după ce va fi difuzat în cinematografe vom încerca să-l vindem și unor platforme de streaming. Dar depinde destul de mult de cum va fi recepționat filmul de către public. Semnele eu zic că sunt bune.