INTERVIU „Avem o hipermajoritate a românilor care urăște privilegiile. România este un mare rezervor de benzină”

Cum s-a transferat nemulțumirea ca sentiment public din zona USR în zona AUR și Călin Georgescu, spune sociologul Barbu Mateescu, într-un interviu pentru publicul HotNews, la 11 ani de la Colectiv. 

HotNews: Domnule Barbu Mateescu, se împlinesc 11 ani de la Colectiv. Acel moment a fost marcat de proteste de amploare, de căderea unui Guvern și părea atunci că s-a născut o mișcare socială care își dorește schimbarea. Ce s-a întâmplat cu acea energie, cu acea mobilizare de atunci?
–  Barbu Mateescu: Păi, acea energie a câștigat toate prezidențialele care au avut loc de atunci și până acum. Mai puțin cele anulate unde, totuși, candidatul pentru care a optat, și anume Elena Lasconi, a ajuns în turul 2. 

Ceea ce s-a dovedit foarte dificil este că, ok, câștigi alegerile, ocupi funcții importante în stat, dar, pentru a reuși să schimbi statul, e nevoie de mult mai mult. E o luptă mult mai dificilă. E mult mai dificil în România să guvernezi decât să câștigi alegeri. 

Eu văd o conexiune destul de clară, deși nu cauzală, între protestele din 2015 și apariția USB și a USR, anul următor. 

În 2015, clasa de mijloc a marilor orașe, tinerii din marile orașe, nu mai erau dispuși să delege spațiul politic, capacitatea de a schimba lucruri, spațiul politic din sistem.

Această parte a societății, despre care am vorbit, avea această nevoie de reformă. Iar după Colectiv, sau din cauza Colectiv, ei au spus: „Trebuie să fim noi înșine în spațiul politic, nu mai putem să mai delegăm. Spațiul politic nu mai este de încredere, nu ne mai putem baza.” Această parte a societății a spus „Trebuie să intrăm noi înșine în politică”.

Nemulțumirea ca sentiment public s-a transferat din zona USR în zona Călin Georgescu

– Cea mai mare parte a celor care, la momentul Colectiv, și-au dorit o schimbare, nu au intrat în politică și nu au ajuns să ocupe funcții publice. Doar o mică parte au ajuns acolo. Simțiți o oboseală în societate? 
– Oboseală cred că am văzut într-o foarte mică măsură. Dar în fiecare an ai cam 200.000 de oameni care împlinesc 18 ani și care au drept de vot, care se uită altfel la scena politică. O bună parte dintre ei sunt în mediul rural, iar frustrările și nemulțumirile lor se manifestă altfel decât în sensul reformei, se manifestă în sensul furiei.

Au fost vârful de lance pentru Călin Georgescu în 2024 și o susținere majoră în clipa de față pentru spațiul suveranist. 

Dar în mediul urban avem cea mai activă politic generație de tineri pe care nu am văzut-o vreodată. Poate cu excepția celor care aveau 18 ani în 1990, la Piața Universității.

Dar se manifestă pe alte coordonate politice. Aici e diferența, de exemplu, între SENS, în bună măsură, și USR. 

Per total, nu este atât de evidentă oboseala. Ceea ce mi se pare important în acest moment în care vorbim este o demoralizare. Gândiți-vă că ultimii doi președinți ai României au fost aleși în principal pentru că au avut o susținere foarte mare din partea acestui spațiu reformist al societății. Și ambii sunt văzuți drept trădători de această zonă. 

Adică, va exista o reenergizare. Și motivul pentru care cred că va exista această reenergizare este că oamenii tineri, după cum spuneam, sunt foarte motivați. Ce vedem în România este la altă scală și ce se întâmplă în Grecia sau Franța, sau Statele Unite, unde accesul la resurse pentru tineri este mai dificil decât era acum 10 sau 20 de ani.

Deci tinerii, în mod natural, sunt foarte mobilizați să facă lucruri. Iar clasa de mijloc, de la 1848 încoace, este una dintre cele mai motivate părți ale societății. Pentru că are ceva de apărat. 

Viața de zi cu zi și motivarea

Motivarea pentru a-ți apăra aceste interese este destul de înaltă, când vorbim acum, suntem fix între 2024 și 2028. Suntem aproape perfect între două momente electorale. Cumva, este de la sine înțeles că oamenii nu sunt foarte mobilizați. 

Cred că dacă vă veți uita peste doi ani de zile la această discuție, veți descoperi că tonusul s-a schimbat și oamenii și-au regăsit energia pentru că, până la urmă, există o limită apropo de cât de multă energie să aloci politicii. Toți oamenii, nu numai reformiștii, au copii, au familii, au hobby-uri, mai există și sport, mai există și probleme de sănătate, mai există rude pe care trebuie să le ajuți sau care au nevoie de dialog, mai există socializare, mai există și vacanțe și mai există multe alte lucruri.

Și politica nu poate fi foarte, foarte importantă pentru absolut toată lumea.

Ce gen de politicieni îi irită pe cetățeni

– Ar mai fi posibilă acea reacție a societății, de la Colectiv?
– Cred că probabilitatea unor proteste este semnificativă. Întrebarea mea este de altă natură: și anume dacă vom vedea o unificare. 

Aparent, România este divizată. În realitate nu este divizată. Avem o hipermajoritate, aproape de unanimitate, care urăște privilegiile. 

Are un dispreț profund pentru politicienii clasici care, destul de pe față, vor să se îmbogățească pe ei și pe familiile lor. 

Există o antipatie, de asemenea foarte mare, față de oamenii care din ce în ce mai sincer și din ce în ce mai pe față vor pur și simplu să ia bani de la populație ca să trăiască ei bine, fără să livreze niște servicii de o calitate înaltă în sisteme și în instituții ale statului.

„Această peliculă de oameni care controlează niște instituții au un ton foarte dur”

Există o nuanță apropo de ce spun politicienii care reprezintă această imensă majoritate. Unii vorbesc despre valori conservatoare, unii vorbesc despre reforme, dar când vine vorba despre oameni, indiferent că locuiesc în ruralul județului Argeș sau în Florești, suburbia cea mai mare și mai bogată a municipiului Cluj-Napoca, problemele sunt aceleași. Și nemulțumirile sunt aceleași, vocabularul este același. 

Împotriva acestei voințe extraordinar de puternice, există această peliculă de oameni care controlează niște instituții, au un ton foarte dur, pentru că au reușit să captureze atât Președinția, cât și Palatul Victoria. Dar ei au probleme majore, ei lucrează pe un pământ care se surpă. Și se surpă de prin 2007-2009. O groază de politicieni care nu sunt foarte credibili decredibilizează politicienii care vin alături de ei – vezi cazul lui Nicușor Dan – nu prea au mare spațiu de manevră, dar acum sunt la apogeu pentru că suntem foarte departe de alegeri. Și trebuie să înțelegem această ecuație. 

În perspectiva de noi proteste, întrebarea este în ce măsură grupurile care compun majoritatea nemulțumită de status-quo vor găsi un verb comun.

„Sentimentul de trădare e foarte puternic”

Alegerile, din perspectiva votanților suveraniști, au fost anulate, Călin Georgescu n-a mai ajuns să aibă o șansă să devină președinte. Iar din perspectiva celor reformiști, să zicem așa, Nicușor Dan s-a comportat exact ca și când ar fi fost Crin Antonescu, candidatul PNL sau candidatul PSD-PNL la președinție.

Sentimentul de trădare e foarte puternic. Cele două grupuri aparente, ambele au acum sentimentul că voința lor nu a fost respectată. Iar acesta este motivul pentru care intensitatea protestelor s-ar putea să fie foarte mare.

Dar nu fac o predicție aici, dacă vor fi sau nu proteste, pentru că sunt enorm de multe lucruri care nu pot fi controlate. Trăim într-o lume care e foarte complicată. S-ar putea să fie lucruri – autentice sau nu – care să distragă oamenii de la această nemulțumire. 

Explozie sau o soluție politică?

Ca de mai multe ori în trecut, România este un mare rezervor de benzină.Dar s-ar putea să nu existe chibrituri la magazin. Deci, pur și simplu, să nu apară niciun motiv pentru o explozie. 

Sau un alt lucru care se poate întâmpla în loc de proteste este o sublimare, în sensul în care în spațiul politic au loc niște ascensiuni, niște modificări, care preiau emoția latentă, emoția care există în fundal și o canalizează spre ceva constructiv de natură politică.

Și aici o să dau un exemplu: formarea Alianței Da, dreptate și adevăr, în 2003. N-au fost proteste sau nu au fost proteste semnificative în 2002-2003 și în 2004. Pentru că exista un canal politic la care oamenii se puteau uita cu speranță și să spună:  „Ok, nu trebuie să ies în stradă. Voi fi reprezentat sau reprezentată atunci când mă voi duce să votez.”

Probleme concrete ale românilor

În clipa aceasta sunt sute de mii de oameni care se uită la copilul lor care e pe cale să termine 8 clase și știu că nu au cum să îl trimită la liceu și că este condamnat la o viață de sărăcie. Pentru că doar cu 8 clase obții locuri de muncă destul de prost plătite. De ce? Pentru că liceul cel mai apropiat este departe sau este de proastă calitate. 

Sunt oameni care, în clipa asta, se uită la spitalul din apropiere, dacă există și acela, și știu că mama lor, tatăl lor, copilul lor o să beneficieze de o îngrijire medicală mai proastă decât ar fi trebuit. Pentru că nu sunt fonduri, pentru că s-au scurs în buzunarele unor bugetari care sunt plătiți cu 25.000 de euro pe lună net. 

Dacă vorbiți cu oameni din generația Z, ei nu mai au nevoie de Colectiv. Pentru că ei deja sunt foarte conștienți de foarte multe probleme, și din România și din afară.

Sunt mai bombardați informațional decât orice generație. Și-au trăit liceul sau facultatea în pandemie și sunt foarte conștienți că ei au ratat ceva, ceva superb, ceva minunat. Acei ani de descoperire și distracție și creștere. Deci e o generație care deja este foarte, foarte încărcată cu motive autentice de nemulțumire.

„Termenul «corupție» s-a schimbat foarte mult”

– Sloganul protestelor de după Colectiv a fost „Corupția ucide”. Dacă ne uităm către zona de justiție, nu vi se pare că lucrurile pot să pară acum chiar mai lipsite de speranță decât atunci? 
– Da, pentru că nu mai există un interes atât de mare față de pretențiile Uniunii Europene –  pretenții în sensul de standarde, mai degrabă. Sunt multe lucruri care se pot spune aici. Ce este interesant este că termenul „corupție” s-a schimbat foarte mult.

Oamenii acum, în cercetări sociologice, când ei vorbesc despre corupție, nu mai înțeleg ce se înțelegea, de exemplu, în epoca în care Băsescu era președinte. Și anume, corupția din DEX –  bani care sunt dați unei autorități publice, unei persoane care este într-o autoritate publică, pentru a încălca legea într-un fel sau altul.

Corupția a ajuns să definească acum foarte multe lucruri. Și poate chiar definiția asta clasică a corupției nu este printre primele trei. Lumea vorbește despre nepotism, vorbește despre politizarea excesivă a instituțiilor – oameni care sunt puși în funcții pentru că sunt membri de partid, dar nu au habar ce să facă în instituția respectivă.

De asemenea, vorbesc despre privilegii, tratament inegal, fără niciun fel de explicație sau scuză. Corupția a ajuns să însemne ceva foarte, foarte diferit acum. Și, da, este întotdeauna locul întâi la nemulțumirile populației.

Mult înaintea banilor, apropo. În ciuda scăderii autentice în puterea de cumpărare pe care o resimte o mare parte din populație, corupția este totuși problema numărul unu.

„Cred că societatea, mai mult ca oricând, a luat-o înaintea clasei politice”

– După acest ultim deceniu, suntem o societate mai matură?
– Cred că nu mai avem părți din societate care să fie adormite. Electoratele nu mai sunt captive.

Ce începe să se vadă foarte clar –  în special PSD suferă din acest punct de vedere – este că sunt foarte multe rute de succes în societatea românească, altele decât politica. Ceea ce nu era cazul în 2004 și în niciun caz nu era cazul în 1990. 

Și de aceea, oamenii care ajung în politică sau care au ajuns în politică acum câțiva ani și sunt în ascensiune, nu mai pot să țină pasul cu societatea de nicio culoare.

Am văzut destul de des ideea asta: „Domne, ăștia-s politicienii, asta-i societatea!” Complet fals. Societatea, acum, oferă aceste rute de succes financiar, succes profesional, de recunoaștere. Și atenție aici și la discursul ostil la adresa politicienilor. În momentul în care, ca vector de comunicare, spui „toți politicienii sunt hoți și corupți”, oamenii care au un respect pentru valorile etice uzuale nu o să intre în politică. În schimb, o să intre în politică oamenii care spun: „Dar mie îmi place să fiu hoț și corupt. Sună bine.”

Deci, mare atenție! Câți oameni renunță la a mai intra în politică – și fenomenul ăsta este foarte puternic la femei mai degrabă decât la bărbați – „spunând, politica este un spațiu groaznic. Sunt hoți și corupți acolo. Nu vreau să fiu așa ceva. Nu vreau să mă asociez cu spațiul politic.”

Și atunci se face un fel de selecție negativă. Deci, cred că societatea, mai mult ca oricând, a luat-o înaintea clasei politice. Cred că la nivel global este foarte greu să fii politician. 

Despre Călin Georgescu

Și mai este ceva care începe, de asemenea, să ajungă la o masă critică. Avem oameni care sunt, foarte mulți în politică, la primul scrutin, la al doilea, la al treilea. Dar populația este deja la al 20-lea.

Adică, populația are mult mai mult experiență, apropo de ce înseamnă politica, decât au politicienii care încearcă să comunice cu ea. Și totul este, dacă vreți așa, îmbrățișat de emoție. Suntem într-o epocă a emoției.

De aceea, ascensiunea foarte rapidă a lui Călin Georgescu pe locul lăsat liber din eliminarea Dianei Șoșoacă. Oamenii doreau să-și exprime opțiunea de vot cumva și au reușit să-și găsească acel cumva. Poate să pară, din cauza asta, că societatea nu este matură. 

Cred că trebuie să ne uităm care sunt cauzele acelei emoții. Și cauzele sunt destul de raționale, în marea majoritate a cazurilor. Fenomenele semi-religioase, cum este cultul pentru Călin Georgescu, nu sunt reprezentative pentru marea masă a oamenilor care spun că au încredere în el sau că îl plac. Odată ce ne uităm la problemele autentice ale României, cred că putem să înțelegem ceva mai clar de ce există această emoție.

Iluzia că „pot să trăiesc fără stat”

A existat o iluzie destul de puternică, preț de câțiva ani după intrarea în Uniunea Europeană, care suna în felul următor: „Pot să trăiesc fără stat.”

De unde îmi iau mâncarea? Mâncarea mi-o iau din mediul privat. Cum ajung la muncă? Păi, pe jos sau iau un taxi, că încă nu exista atunci ride sharing. Distracția? Păi, distracția o am în restaurante și localuri care sunt private, mă uit la posturi de televiziune care sunt private, joc jocuri pe console sau pe calculator care sunt private, poate că locuiesc într-o comunitate, într-un bloc care are paznici, deci este ceva privat și plătesc la privat o mulțime de servicii. Și nu contează statul. 

Ceea ce a demonstrat Colectiv a fost: „Nu. Te duci, îți trăiești viața ta de om de clasă de mijloc și se întâmplă să ai nevoie de autoritățile statului.” Nu poți să treci asta cu vederea. 

Cred că această prudență, neîncredere, vigilență apropo de modul în care funcționează statul, care a existat tot timpul la un anumit nivel în părți ale societății, a captat o generație întreagă. Cei care au acum, să zic, de la 35 de ani la 50, poate că ei nu mai identifică neapărat Colectiv.

Dar faptul că ei au trecut prin experiența Colectiv i-a format în a avea această perspectivă care, în mare măsură sau pentru foarte mulți dintre ei, este constructivă. Nu a fost, ca să zic așa, una demolatoare. Cam acesta ar fi unul dintre efectele cele mai importante ale faptului că a existat Colectiv.

Din punctul meu de vedere, este un moment de început. Nu trebuie să uităm faptul că atunci când se intersectează tragedia umană cu corupția, sau uneori, pur și simplu, apar probleme etice, încălcări ale legii și bunului simț, nesimțire, potențialul de protest este foarte ridicat.