INTERVIU Ce ar fi fost diferit cu George Simion președinte? Un politolog român din Marea Britanie spune că nu vede mari diferenţe la Nicuşor Dan, în privința „slugărniciei față de administrația Trump”

Vladimir Borțun este politolog și din octombrie 2026 lector în sociologie la Goldsmith University of London, după ce a predat științe politice la Universitatea Oxford. Cercetările sale urmăresc relația dintre clasa socială și puterea politică, partidele de stânga și ascensiunea extremei drepte. Este autorul unei cărți despre stânga radicală din sudul Europei în perioada crizei economice și a austerității.

„Nu cred că acest guvern aduce o diferenţă semnificativă”

HotNews: Ce s-a schimbat în raporturile de putere odată cu instalarea guvernului? Cine decide acum direcția României?
Vladimir Borțun: Mi se pare că sunt aceleași partide mainstream care au condus România și până acum. Nu văd o schimbare de fond prea puternică. Sunt doar schimbări de detaliu, de nuanță, mai degrabă decât de fond. Chiar și direcția politicilor economice pare să fie aceeași: prioritatea pusă pe reducerea deficitului și întărirea responsabilității fiscale.

Înțeleg că, din perspectiva celor care urmăresc zi de zi politica internă, sunt niște schimbări interesante la nivelul personajelor principale și secundare care se perindă. Dar, dacă facem un pas înapoi și încercăm să vedem pădurea de copaci, nu cred că acest nou guvern aduce o diferență semnificativă.

Cred că se încearcă reechilibrarea balanţei de putere din cadrul Parlamentului, care se află într-un impas. Dar nu există, în Legislativ, nicio forță politică suficient de dominantă încât să poată decide direcția guvernului.

Interpretarea mea este că avem aceste manevre politice și politicianiste prin care se încearcă reechilibrarea raporturilor de putere între diversele forțe parlamentare, dar și între instituțiile statului. Nu văd însă cum se poate ajunge la o balanță de putere semnificativ diferită fără alegeri anticipate. Cred că ne aflăm într-un impas parlamentar.

De ce spune că ar fi preferat alegerile anticipate

– Sondajele arată că alegerile anticipate nu ar fi schimbat mare lucru în balanța de putere…
– Sondajele s-au dovedit de multe ori greșite. Cred că există mai multe scenarii posibile. Sigur, putem avea alegeri anticipate care să conducă la aceeași ecuație parlamentară. Dar, în funcție de evoluția situației economice și a situației mai generale, la nivel geopolitic, cred că în câteva luni am putea vedea rezultate foarte diferite. Este o situație destul de volatilă, atât pe plan intern, cât și pe plan internațional.

– De ce credeți că soluția potrivită ar fi fost alegerile anticipate?
– E clar că s-a ajuns într-un impas. Președintele a încercat mai multe soluții care să rămână în aceeași paradigmă a consensului pro-austeritate. Şi, date fiind partidele pe care le avem în momentul de față în mainstreamul românesc, nu știu cât de mult s-ar schimba acest consens.

Pe mine mă interesează mai mult politicile publice prin care sunt afectate interesele și nevoile oamenilor de rând decât aceste jocuri politice prin care un partid sau altul reușește să capete un avantaj în competiția politică. De asta spun că, la nivel economic, consensul general merge, din păcate, în aceeași direcție.

Ce argumente are pentru impozitul progresiv

– Ce primă decizie ar trebui să ia Luca Niculescu pentru a arăta că vrea să îmbunătățească viața oamenilor?
– Luca Niculescu a promis totuși niște măsuri sociale de ameliorare a condițiilor de trai. A spus că pensiile vor fi indexate începând cu 2027, că se vor introduce niște ajutoare care să amelioreze sărăcia energetică a familiilor celor mai nevoiașe. Dar toate acestea sunt măsuri insuficiente în cadrul unei paradigme pro-austeritate.

Cred că dezbaterea publică trebuie să se axeze pe această contradicție centrală între austeritate și protecție socială.

Nu văd cum măsurile pe care le-a menționat Niculescu – indexarea pensiilor, actualizarea salariului minim, sprijinul pentru persoanele vulnerabile – sunt compatibile cu gestionarea simultană a deficitului bugetar, dacă nu sporește capacitatea fiscală a statului. Iar asta înseamnă introducerea impozitării progresive, combaterea evaziunii fiscale, taxarea marilor averi și a marelui capital.

Impozitarea progresivă nu este vreo utopie. Să fie clar: vorbim despre țări din regiune care au cote de impozitare progresivă. Polonia, de pildă, care a fost sub guverne de dreapta în ultimii ani, are o cotă de impozitare de până la 32%. Slovacia are cote de până la 35%. Numai România, Bulgaria și Ungaria sunt țări din regiune care au cotă unică. Iar Ungaria cred că va schimba modelul după înfrângerea lui Orbán.

Avem un model fiscal pur și simplu nesustenabil, în care se suprataxează munca și se subtaxează marile averi și marele capital. Chiar dacă Niculescu vorbește despre aceste măsuri binevenite de ameliorare a costului de trai, nu văd cum sunt compatibile cu paradigma austerității și a reducerii deficitului fără a crește baza de impozitare și capacitatea fiscală a statului.

Măsuri sociale sau austeritate?

– În programul de guvernare, eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri are o dată precisă, în timp ce scutirea de CASS pentru mame depinde de găsirea banilor. Ce ne spune această diferență despre cine are putere de negociere?
– Mamele, pensionarii, persoanele cu handicap, studenții, toate categoriile afectate de măsurile de austeritate sunt categorii fără o mare putere de negociere. Ori nu sunt organizate în sindicate, ori nu au capacitatea de a se organiza. Aici fac trimitere și la Codul muncii, care este foarte potrivnic organizării sindicale.

Nu e de mirare că austeritatea a țintit tocmai aceste categorii, care nu au o pârghie prin care să poată pune presiune asupra autorităților.

Cred că Guvernul Niculescu ar trebui să încerce mutarea presiunii fiscale dinspre categoriile cele mai vulnerabile către cei care își permit o povară fiscală mai mare.

– Dar Guvernul poate spune că, ajutând firmele, protejează locurile de muncă.
– Sigur, sunt IMM-uri care sunt la o lună distanță de faliment. Știm că avem zece mii de IMM-uri în stare de insolvență sau de incapacitate de plată, care poate au doi-trei angajați cărora le plătesc salariul minim.

Dar nu este vorba despre aceste firme, ci despre marile firme care fac profituri uriașe în România și care beneficiază nu doar de facilități fiscale, ci și de o forță de muncă ieftină și calificată. Nu forța de muncă ieftină este singurul motiv pentru care companiile străine au venit în România, ci și faptul că avem o forță de muncă calificată în mai multe sectoare.

Știu că se folosește de multe ori acest bau-bau: dacă mărești taxele sau salariile ori îmbunătățești condițiile în care muncitorii pot negocia salarii mai bune, firmele o să plece deodată din România. Dar nu este atât de clar că firmele vor pleca. În primul rând, nu există dovezi clare că firmele pleacă dintr-o țară atunci când aceasta mărește impozitul pe profit. Mai ales când vorbim despre firme mari, cu o capacitate mare de producție. Nu poți să muți producția de pe o zi pe alta, după ce ai investit mulți bani și beneficiezi nu doar de o forță de muncă eficientă, ci și de una calificată, pe care nu este ușor să o găsești pe orice drum.

De asta cred că este nevoie de o discuție publică mai informată, mai bazată pe date și mai puțin pe ideologie. Este foarte multă ideologie când vine vorba despre taxare, salarii și balanța dintre capital și muncă în participarea la bunăstarea națională şi aşa mai departe.

Ce este „Taxa de solidaritate”

– Dumneavoastră criticați austeritatea, Ilie Bolojan susține că măsurile dureroase au fost luate pentru a evita o criză mai gravă. Dacă Luca Niculescu v-ar cere o măsură pe care să o aplice în primele șase luni, pentru a proteja veniturile mici și a ajuta la reducerea deficitului, ce i-ați propune?
– Impozitarea progresivă ar fi soluția cea mai corectă, dar ar presupune un proces legislativ mai îndelungat.

O măsură mai urgentă, imediată, cred că ar fi o taxă de solidaritate, care s-a vehiculat și în trecut. O taxă de solidaritate pentru marile companii și marile averi. Ar putea oferi un respiro statului pentru a lua aceste măsuri în sprijinul categoriilor vulnerabile, dar ar putea fi și un test pentru a arăta că nu pleacă toate companiile din România pentru că mărim taxele.

Ar fi un fel de taxă-pilot, dacă vreți, care să poată pune pe tapet, într-un mod mai substanțial, ideea taxării progresive.

Apropo de afirmația lui Bolojan că este nevoie de măsuri dureroase: este foarte interesant că nimeni din acest mainstream politic, nici de la PSD, nici de la PNL, nici de la USR, nu contestă acest limbaj al măsurilor dificile.

Pentru cine sunt dificile? Pentru cine sunt dureroase? Cine suportă mereu durerea măsurilor de austeritate? Sunt aceleași categorii sociale, cele mai defavorizate. Niciodată nu sunt marile corporații, băncile, marii afacerişti sau gospodăriile cele mai înstărite cele care îndură această austeritate.

Mereu povara cade pe umerii categoriilor celor mai defavorizate. Problema cu noul guvern este că nu schimbă deloc acest limbaj și această paradigmă. Nu iese din această matcă neoliberală și pro-austeritate.

„Compromisul ar fi ca Niculescu să continue ca Bolojan”

– O comparație publicată de News.ro arată că programul de guvernare al Cabinetului Luca Niculescu preia pasaje ample din programele lui Siegfried Mureșan și Adrian Veștea. Care a fost atunci dezacordul pentru care am stat cinci luni în criză?
– Exact! Nu putem ști cu exactitate. Cred că diferențele sunt mai puțin semnificative dacă facem un pas înapoi.

Desigur, aceste partide, fie vorba între noi, își urmăresc propriile interese. Nu cred că există vreun partid în Parlamentul României care să acționeze în virtutea interesului național sau a interesului public. Toate acționează în virtutea propriilor interese de partid și pentru a-și consolida poziția în ecuația parlamentară. Dacă facem un pas înapoi, este greu de explicat de ce a durat atât de mult.

– Luca Niculescu este un premier fără partid. Ca să poată guverna, trebuie să accepte compromisuri în relația cu partidele. Care ar fi compromisul despre care i-ați spune: „Dacă îl acceptați, nu merită să mai rămâneți premier”?
– Cred că ar fi să continue în aceeași direcție, în care povara austerității și povara fiscală a reducerii deficitului cad pe cei mai amărâți oameni din societate. Oameni care o duceau prost și înainte de austeritate.

Avem servicii publice subfinanțate, avem o criză a locuirii. Cred că avem cel mai mare decalaj din Europa între salariul minim și coșul lunar pentru o viață decentă. Aveam deja aceste probleme socio-economice structurale.

Avem și unul dintre cele mai mari procente ale forței de muncă plătite cu salariu minim. Nu vorbim aici despre șomeri, ci despre cei care lucrează și trăiesc în sărăcie: „in-work poverty”, cum se numește în engleză.

Toate aceste probleme au fost accentuate de măsurile de austeritate luate de Bolojan. Din punctul meu de vedere, compromisul ar fi să continue în aceeași direcție. Ar însemna că toate aceste luni de certuri și negocieri, de pași înainte și pași înapoi au fost absolut în zadar.

„PSD a împiedicat apariţia unei stângi autentice”

– Tipul de măsuri propuse de dumneavoastră trimite către o alternativă de stânga. Dar cine este stânga astăzi? Pe cine aveți în vedere: PSD, o formațiune existentă sau o stângă care încă nu s-a construit?
– Nu s-a construit. Și, parțial, nu s-a construit din cauza PSD. PSD este doar nominal un partid de stânga. În practică, este un partid capturat de rețele oligarhice și birocratice care își servesc propriile interese de clasă, nu interesele clasei muncitoare, pe care ar trebui să le reprezinte. Dar, pentru că nominal a acaparat porțiunea de stânga a eșichierului politic, a împiedicat, într-un fel, apariția unei stângi autentice.

De asta cred că este nevoie de eforturi concertate din mai multe direcții pentru a crea un nou pol de stânga în România. Trebuie să vină și dinspre sindicate. De-a lungul istoriei, sindicatele au jucat un rol în crearea partidelor de stânga, mai ales a celor social-democrate.

Trebuie să vină și dinspre mișcările sociale. Există mișcări pentru locuire și în România, chiar dacă nu au aceeași amploare ca în alte țări, cum vedem acum în Spania.

Trebuie să vină și dinspre tineri. Tinerii trebuie să se mobilizeze, pentru că este clar că generațiile anterioare au eșuat în crearea unei alternative de stânga. Vedem că tinerii joacă un rol tot mai proeminent în aceste evoluții. Trebuie să se întâmple și în România.

Din toate aceste direcții trebuie să se nască o nouă stângă, cu adevărat conectată la clasele populare și la interesele lor de zi cu zi.

Ce măsuri economice propune AUR

– Cei care capitalizează acum nemulțumirile economice ale oamenilor fac parte mai degrabă din zona radicală…
– Eu cred că această guvernare, prin măsurile de austeritate, nu face decât să accelereze venirea AUR la putere, să fertilizeze și mai mult terenul pentru ascensiunea sa.

Există date empirice din științele sociale, cercetări din mai multe țări, care arată clar o legătură cauzală între măsurile de austeritate, creșterea insecurității economice și a precarității materiale în rândul oamenilor și succesul electoral al extremei drepte.

Extrema dreaptă are această retorică demagogică: este antisistem, este cu poporul, este împotriva elitelor. Dar, în realitate, nu are soluții la problemele care îi macină pe oameni. Dacă ne uităm la programul lor economic, nu este aproape nimic acolo care să răspundă problemelor socio-economice ale majorității oamenilor.

Nu este nimic despre un program de locuințe sociale, de pildă. Mai țineți minte, avea George Simion programul locuinţelor la 35.000 de euro, despre care singur a recunoscut că era o strategie de marketing. Adică singura lor măsură cu caracter social, cât de cât vizibilă, a fost recunoscută de ei ca fiind pură demagogie, pură propagandă.

Dacă ne uităm în programul lor economic, nu găsim nimic despre creșterea salariilor, întărirea drepturilor angajaților, investiții mai mari în sănătate, educație și locuințe sociale. Găsim, în schimb, multe propuneri de facilități fiscale pentru antreprenorii români. Deci prioritatea lor este tot capitalul, nu oamenii de rând.

„Nu văd mare diferenţă între Nicuşor Dan şi George Simion”

– Dacă AUR ajunge la putere în 2028, cine va fi considerat responsabil în percepția publică?
– Nu cred că va fi Luca Niculescu. Nu are un partid politic, nu are o bază politică ce să-i permită o oarecare autonomie executivă.

– Nici Dacian Cioloș nu avea. Iar PSD a criticat guvernarea tehnocrată şi apoi a obţinut o victorie enormă la alegeri. Sigur, atunci nu exista AUR.
– Dacian Cioloş a fost indicat drept responsabil în tandem cu Klaus Iohannis. Cred că şi acum vom vedea o culpabilizare a lui Nicușor Dan, mai degrabă decât a lui Luca Niculescu.

Şi merg chiar mai departe: nu văd nicio mare diferență între această administrație a lui Nicușor Dan și ceea ce ar fi fost o administrație Simion, nici în ceea ce privește politica economică, nici în ceea ce privește orientarea geopolitică și slugărnicia incredibilă față de administrația Trump.

Vă spun sincer: nu văd ce mari diferențe ar fi fost între o administrație Simion și administrația pe care o vedem astăzi din partea lui Nicușor Dan. Asta ar trebui să ne pună pe gânduri.