Sari direct la conținut

INTERVIU Cealaltă parte a societății rusești: o deputată din orașul Efremov, declarată „agent străin”, vorbește cu HotNews.ro despre abuzuri și despre „nemulțumirea oamenilor care văd tot mai multe morminte noi”

HotNews.ro
Olga Podolskaya, Foto: Arhiva personala
Olga Podolskaya, Foto: Arhiva personala

​HotNews.ro a obținut un interviu cu o deputată din orașul rusesc Efremov, care a fost recent pusă pe lista „agenților străini”, după ce și-a exprimat poziția critică în cazul bărbatului condamnat la doi ani de închisoare pentru că fiica lui de 13 ani a făcut un desen cu mesaje anti-război.

Olga Podolskaia este deputat local (funcția poate fi asimilată cu cea de consilier local în administrația românească) în orașul rusesc Efremov (42 de mii locuitori la ultimul recensământ), regiunea Tula. Recent, femeia a fost inclusă pe lista „agenților străini” din Federația Rusă.

Potrivit legislației ruse, un „agent străin” este o persoană care obține un sprijin din străinătate sau se află „sub influență străină sub alte forme”.

Olga Podolskaia s-a remarcat prin aceea că, în calitate de deputat local, a încercat să-l ajute pe Alexei Moskaliov, bărbatul condamnat la doi ani de închisoare după ce fiica sa, atunci în vârstă de 12 ani, a făcut desene cu mesaje anti-război.

Atunci când profesoara de desen le-a cerut copiilor să facă ceva care arată sprijinul pentru armata Rusiei, Masha a desenat o femeie și un copil care stăteau lângă un steag pe care scria „Glorie Ucrainei”, în calea unei rachete ce venea dinspre un steag rusesc pe care scria „No war”.

Într-un interviu acordat HotNews.ro, Olga Podolskaia a explicat ce înseamnă pentru ea includerea pe lista „agenților străini” și care sunt presiunile la care sunt supuși rușii care nu sunt de acord cu starea lucrurilor din țară.

Discuția cu femeia din Efremov arată și o altă parte a societății rusești, una care nu este dispusă să închidă ochii în fața abuzurilor și deciziilor actualei puteri.

„Acordarea unor comentarii pentru jurnaliști străini a fost un lucru menționat în decizia de declarare ca agent străin”

Manifestare pentru susținerea lui Alexei Moskalev și a fiicei acestuia, Masha, în timpul procesului care a avut loc în Efremov. FOTO: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Profimedia

Sunteți pe lista „agenților străini”. Cum vă simțiți cu acest statut și ce ar putea să se schimbe pentru viața dumneavoastră după această decizie a Ministerului Justiției de la Moscova?

La etapa actuală nu știu exact ce poate să se întâmple. Cred că vor fi obstacole suplimentare în activitatea mea, vor apărea anumite obligații juridice despre care urmează să aflu mai detaliat. Deja am apelat la juriști în acest sens.

Însă intenționez să-mi continui activitatea, atâta timp cât voi avea această posibilitate. Cred că am devenit total incomodă, iar din acest motiv au decis să-mi creeze dificultăți suplimentare.

Când ați fost declarată „agent străin” ce motiv a fost invocat în decizie? Este cumva legat de cazul lui Alexei Moskaliov, condamnat pentru desenul fiicei sale?

Când am citit decizia pe site-ul Ministerul Justiției, am fost uimită, puțin spus. Nu fac parte din nicio organizație, din niciun partid. Evident voi contesta decizia.

Pot să presupun că poate fi vorba despre participarea mea într-un forum al deputaților independenți în martie 2020.

Nu am avut niciodată vreo finanțare. Nu am avut nicio legătură cu state străine sau sponsori. Am lucrat pentru locuitorii orașului nostru în domenii precum ecologie, locuințe avariate, etc., adică problemele locale, atât cele ale orașului Efremov, cât și ale regiunii în general.

Evident, acordarea unor comentarii pentru jurnaliști străini a fost un lucru menționat în decizie. Acolo, cumva, s-a spus că am acordat unele interviuri unde am vorbit despre autoritățile noastre cumva „nedrept” sau nu țin minte formularea exactă.

Da, într-adevăr, am acordat foarte multe interviuri despre dosarul lui Moskaliov. Însă, din câte știu, în țara noastră nu este oficial interzisă oferirea unor comentarii.

Dosarul lui Alexei Mosklaliov și al fiicei sale Masha, pentru că s-a întâmplat în orașul meu, eu eram obligată să mă implic pentru apărarea locuitorilor din orașul meu. Eu cred că este nedrept când pentru unele cuvinte, desene sau o părere expusă, cineva poate să fie trimis în pușcărie. Acum Alexei se află în izolator, este supus unor presiuni.

Ne spuneți, vă rog, unde este acum Masha (n,r.- fata de 13 ani care a făcut desene anti-război)? Știu că v-ați implicat pentru a nu fi trimisă la orfelinat.

La etapa actuală, are loc comunicarea cu ea. Eu nu vorbesc cu ea direct. Din spusele Mashei, fata se află acum la mama ei. Vrea să se vadă foarte mult cu tatăl său.

Fata este cât de cât bine. Nu știu însă cât de liber poate vorbi ea despre tot ce își dorește să spună. Eu nu pot să afirm asta. Ea comunică cu avocatul, dar încă nu ne-am întâlnit cu ea personal din 1 martie.

Fata trimite mesaje vocale, nu spune însă exact unde se află. Cred că se întâmplă așa, pentru ca nimeni să nu poată să vină și să verifice dacă totul este bine cu Masha. Suntem cât de cât liniștiți. Mama, din păcate, este în alt oraș și este foarte îndepărtată de noi.

Alexei are vreo șansă să iasă din pușcărie în timpul apropiat și să aibă câștig în contestarea sentinței?

Avocatul face tot posibilul. Eu cred că în această perioadă de timp va fi greu de contestat ceva, pentru că la Curtea de Apel sentința a fost menținută. E mai puțin probabil să aibă loc vreo schimbare.

Noi vom spera și vom continua să-l susținem până la sfârșit. Avocatul a spus că va merge până la capăt. Cred că situația lui se va schimba doar dacă vor avea loc schimbările la nivel de legislație și guvernare.

„Crește nemulțumirea oamenilor, pentru că apar tot mai multe morminte noi”

Olga Podolskaia. FOTO: Pagina de Facebook

Dacă e să ne întoarcem la situația dumneavoastră, este periculos să rămâneți în Rusia, luând în considerare declarațiile făcute de dumneavoastră și statutul pe care îl aveți acum?

Desigur, pentru mine este periculos să mă aflu în Rusia. Rudele mele deja au fost supuse unor presiuni etc. Da, este periculos.

Cum apreciați dumneavoastră, în general, schimbările care au avut loc în societatea rusă din februarie, anul trecut? Și, personal, cum ați văzut decizia Rusiei de a începe acest război?

Din 24 februarie, sigur, au avut loc schimbări, se fac presiuni mai mari. Toate opiniile incomode, toate declarațiile împotriva desfășurării „operațiunii speciale”, să spunem așa, sunt pedepsite. Oamenii se tem să vorbească. Se vrea ca toți să vorbească același lucru.

Toate posturile de televiziune, toate sursele independente mass-media în Rusia sunt sub presiune sau au fost închise, sau au fost declarate „nedorite”. Adică opinia trebuie să fie una singură.

Desigur, totul se schimbă, se înrăutățește, pentru că totuși crește nemulțumirea oamenilor, pentru că apar tot mai multe morminte noi, pentru că nu este clar ce se întâmplă, inclusiv, în legătură cu acțiunile lui Prigojin.

Evident, acum în țară rămâne tot mai puțin adevăr. Oamenii sunt în stare de anxietate și se tem să vorbească. Părerea mea însă nu s-a schimbat: am avut un șoc în data de 24 (24 februarie 2022 – n.r.).

Am fost printre primii care au semnat o scrisoare prin care spuneam „Nu războiului”. Asta a avut loc chiar în dimineața zilei de 24. Au fost în jur de 200 de deputați independenți care au semnat această scrisoare.

Eu cred că orice acțiune de acest fel trebuie înțeleasă. În niciun caz nu trebuie să fi aplicată forță. Totuși, trăim în secolul XXI. Eu cred că nu trebuie să fie așa ceva când un stat decide că poate să meargă peste alt stat. Părerea mea nu s-a schimbat, probabil, și din cauza asta am fost declarată „agent străin”.

Dar părerea dumneavoastră despre Putin s-a schimbat de la venirea lui la putere și până acum?

Eu niciodată nu am votat pentru actualul nostru președinte. Eu întotdeauna votez la alegeri, sunt un cetățean responsabil. Eu am fost revoltată când Crimeea brusc a devenit „a noastră”.

Din acest punct de vedere, îmi este mai aproape poziția partidului „Iabloko” (“Măr”), am fost propusă să candidez pentru Duma de Stat anume din partea partidului „Iabloko”. Eu nu sunt membru al vreunui partid, însă am dreptul să fiu propusă de o formațiune.

Pentru a fi propusă, era o întrebare pentru verificare: „Crimeea este a noastră sau nu?” Iată că eu credeam încă de atunci că una dintre primele greșeli a fost faptul că a fost luată Crimeea.

Eu am votat împotriva modificărilor în Constituție (aceste modificări i-au permis lui Putin să se afle la putere încă două mandate – n.r.). Eu urmăresc cele întâmplate și încerc să explic, să povestesc, să comunic cu oameni, să rezolv problemele noastre împreună.

„O femeie, în timpul unui interviu, a început să se certe cu mine și să spună că fiul ei participă la „operațiunea specială””

Aveți mulți aliați, oameni care vă susțin?

Eu cred că mulți oameni mă susțin, însă o mare parte din ei o fac tacit, pe rețele de socializare. Dar cel mai des oamenii mă opresc pe stradă și îmi spun: „Vă susținem, mulțumesc că existați, mulțumesc că spuneți deschis”. Astfel de oameni sunt mult mai mulți.

Sigur, au fost și oameni împotriva activității mele. O femeie, în timpul unui interviu, a început să se certe cu mine și să spună că fiul ei participă la „operațiunea specială”, în timp ce eu o susțin pe Masha.

Totuși, mai mulți sunt cei care mă susțin. Ei nu pot să spună asta deschis, însă în discuții private, pe rețele de socializare ei dau de înțeles că sunt mulți.

Ce viitor o așteaptă pe Rusia în timpul apropiat, în opinia dumneavoastră? Unii prezic un conflict intern, confruntări.

Din păcate, nimic bun nu o așteaptă pe Rusia în viitorul apropiat. Vor fi timpuri grele. Deocamdată, noi suntem în cădere liberă. Eu însă sper că această cădere se va opri și mai sper că vom începe să creștem, din nou, cu adevărat. Da, va fi greu, însă cred că viitorul oricum va fi, însă perioada de tranziție va fi foarte grea. Când se va întâmpla acest lucru nu depinde de mine, însă eu sper că binele va învinge.

Credeți că rușii și ucrainenii vor putea restabili vreodată relații la nivel interpersonal?

Eu cred că da. Noi toți suntem oameni. Cu timpul, ne vom înțelege unul pe altul. Eu cred că cea mai mare parte înțelege ce se întâmplă și nu există o divizare de genul „împotriva tuturor rușilor” și „împotriva tuturor ucrainenilor”. Ceea ce se întâmplă acum produce durere în ambele părți.

Eu cred că ucrainenii și rușii vor găsi puncte comune. Suntem foarte apropiați, avem un trecut comun și cred că vom avea un viitor bun, dar nu acum, ci doar atunci când noi ne vom recunoaște greșeala.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro