Pe un panou publicitar din centrul Bucureștiului, un manechin plin de seringi atârnă inert, sub mesajul „Stop drugs”. Pe o altă stradă, un miner luminează cu lămpașul mormântul lui Ion Iliescu, în timp pe pe jos sunt pete de sânge. Acestea sunt doar două dintre lucrările artistului anonim care-și spune ORHAN – un nume fictiv ales să-i protejeze identitatea. HotNews a stat de vorbă cu artistul căruia i se mai spune și „Banksy de România”, despre mesajele pe care vrea să le transmită, dar și despre interacțiunile cu cetățenii și autoritățile. 

• Banksy este pseudonimul unui artist și regizor din Marea Britanie, cunoscut pentru desenele sale satirice, unele cu mesaj politic puternic, de pe străzile unor mari orașe. Banksy și-a început activitatea în anii 90, dar până astăzi identitatea sa a rămas necunoscută.  

 Într-o țară unde graffiti-ul încă e privit mai degrabă ca vandalism, iar corupția e doar o statistică în știri, ORHAN și-a construit o voce tăcut-stridentă. O numește The Blood Stained Hand și o folosește pentru a spune lucrurilor pe nume, pe pereți care ajung, prin fotografiile trecătorilor, să se viralizeze pe wall-urile rețelelor sociale.

În interviul acordat HotNews, ORHAN vorbește despre adevăr și frustrare, despre cum „pata de sânge” a devenit semnătura lui vizuală și despre motivele pentru care a ales strada în locul galeriilor. 

Își amintește primele contacte cu arta urbană în adolescență, întâlnirea cu Thierry „Mr. Brainwash” (un artist francez stabilit în Los Angeles, devenit faimos după documentarul „Exit Through the Gift Shop” regizat de Banksy) la Londra și momentul în care a înțeles că mesajul trebuie spus fără filtre, chiar dacă deranjează. 

Pentru el, anonimatul nu e o strategie de marketing, ci un mod de a-și păstra libertatea. Și, deși nu crede că arta stradală poate schimba radical mentalități într-o societate atât de pesimistă, e convins că poate forța oamenii să privească realitatea în față – măcar pentru câteva secunde, cât stau în fața unui perete.

„Nu mă interesează să fac lucrări frumoase, ci mai degrabă să transmit un mesaj direct oamenilor”

– Ce înseamnă pentru tine „adevărul” în contextul lucrărilor The Blood Stained Hand? Cum a pornit acest proiect și care a fost momentul declanșator, prima intervenție în spațiul public din această serie?
– ORHAN: Pentru mine, „adevărul” în contextul lucrărilor The Blood Stained Hand înseamnă să arăt, fără filtre, realitatea așa cum o trăiesc și o simt. Nu mă interesează să fac lucrări frumoase în sens clasic, ci mai degrabă să transmit un mesaj care să ajungă direct la oameni, chiar dacă uneori, pe unii, îi deranjează sau nu vor să vadă acest „adevăr”. 

Am fost atras de arta urbană de când eram adolescent. Atunci, în România, mișcarea de graffiti era foarte puternică. Mă fascina ideea că poți să pui un nume, un personaj, pe un perete și să-l vadă toată lumea.

Simțeam că trebuie să spun ceva important și real, dar abia mai târziu, când l-am întâlnit pe Thierry (Mr. Brainwash) în Londra, în urma discuției pe care am avut-o cu el, s-a trezit în mine nevoia de a crea artă.

Așa a început The Blood Stained Hand: din dorința de a folosi arta ca o voce pentru povestea mea. Prima intervenție din această serie a fost un manechin atârnat pe panoul publicitar de la Cinema Patria. Manechinul era plin de seringi și avea o pancartă cu mesajul „Stop drugs”. A fost prima dată când am încercat serios să atrag atenția asupra unui fenomen negativ care se răspândea în jurul nostru.

– Ai ales să rămâi anonim. Ce îți oferă anonimatul și ce îți ia?
– Nu pot spune că am ales să rămân anonim. În cultura urbană a graffiti-ului, asta vine la pachet. În lumea asta, fiecare tag sau personaj e un alter ego. Nu simt că îmi ia ceva, dimpotrivă, anonimatul îmi oferă libertatea să spun adevărul așa cum îl văd eu. Și, pentru mine, asta contează cel mai mult.

– Lucrările tale sunt dominate de pata roșie de sânge. În ce moment ai decis că acest simbolism este cea mai potrivită unealtă pentru mesajul tău?
– Deși, încă de la prima lucrare, mesajele mele erau scrise cu roșu, mergând pe ideea mâini pătate de sânge, a corupției care ucide, mi-am dat seama, cu timpul, că roșul atrage atenția imediat, iar momentul în care am înțeles cu adevărat a fost când am văzut reacțiile oamenilor în fața unei lucrări… pur și simplu nu puteai să ignori lucrarea, te obliga să te oprești și să privești.

Atunci am realizat că roșul este cea mai potrivită culoare pentru a pune în valoare mesajul meu și, în prezent, o folosesc ca pe o semnătură.

– Intervențiile tale sunt o formă de critică dură și plină de subtilitate la adresa unei societăți disfuncționale, unde corupții și criminalii scapă nepedepsiți. Crezi că arta stradală mai are puterea să schimbe mentalități într-un mediu atât de pesimist?
– Este greu de spus dacă arta stradală mai poate schimba mentalități, mai ales într-o societate atât de pesimistă și plină de informații false. Dar cred că poate ajuta să aducă adevărul în fața oamenilor și să îi facă să vadă lucrurile altfel, chiar și atunci când media oficială sau rețelele sociale răspândesc dezinformare. Și mai cred că, dacă artiști, jurnaliști și oamenii cu voce în societate pun un subiect pe masă, adevărul devine mai greu de ignorat. 

– Ai fost numit uneori „Banksy de România”. Simți povara comparației sau îți oferă legitimitate?
– Am observat și eu, în ultimul timp, această comparație, mă bucur, deși nu doresc și nu mă pot compara cu el. Când spui Banksy, spui street art, e omul care a dus street art-ul la un alt nivel. Cu timpul, simt că am depășit acest etalon, deși vizual pare aceeași tehnică, un stencil. Consider că avem stiluri diferite, fiecare artist își pune propria amprentă. Eu sunt ceva mai dark, iau realitatea așa cum e.

„Galeriile din România nu sunt încă atât de deschise la street art ca în străinătate”

– Ce te determină să alegi un perete dintr-un spațiu public în locul unei galerii? Ești atras de libertatea anonimatului sau de imprevizibilul străzii?
– Aș putea spune că sunt atras atât de libertatea anonimatului, cât și de imprevizibilul străzii, pentru că ambele îți oferă oportunități pe care nu le găsești într-o galerie. Deși am avut două expoziții, galeriile din România nu sunt încă atât de deschise la street art ca în străinătate, așa că arta mea va rămâne, deocamdată, în stradă. Eu cred că arta trebuie să fie pentru toată lumea și îmi doresc să ajung și la oamenii care, de obicei, nu sunt interesați de artă.

– Cum îți alegi următorul subiect? Și, într-o Românie ideală, The Blood Stained Hand ar mai exista? Sau și-ar pierde sensul?
– Sunt câțiva factori care mă fac să aleg un subiect: cât de divizată este societatea în jurul lui, dacă are un istoric negativ vechi și dacă îmi stârnește personal un sentiment puternic. Chiar dacă asta ar părea împotriva ideologiei din spatele The Blood Stained Hand, cred că și într-o Românie ideală ar exista astfel de teme. Din toată experiența mea de până acum am învățat că mereu apare un subiect nou, indiferent cât de ideală ar putea fi societatea românească. Până la urmă, cred că The Blood Stained Hand nu e doar despre a reacționa la un subiect anume, ci despre a fi mereu prezent și a spune lucrurilor pe nume. 

„Cel mai neașteptat feedback a fost un comentariu în care am fost făcut satanist”

– Ce ți-ar plăcea să se întâmple cu o lucrare de-a ta: să ajungă să fie pusă în muzeu sau să fie dată jos de autorități în 24 de ore?
– Cred că mi-ar plăcea să fie pusă într-un muzeu, deși locul ei este pe stradă, pentru oameni. Deja cunosc sentimentul în care autoritățile îmi dau jos o lucrare chiar și în mai puțin de 24 de ore, ori în care anumiți cetățeni distrug chipul lucrării pentru că nu sunt de acord cu ceea ce fac. Din ce am mai observat, alții pur și simplu o „buffează”, cred eu, din frica de a nu fi acuzați că susțin lucrarea prin păstrarea ei pe fațada clădirii.

– Care a fost cel mai neașteptat feedback primit de la cineva care ți-a văzut lucrările pe stradă?
– Datorită anonimatului nu pot interacționa direct cu publicul, însă aș putea spune, din ce am observat eu, faptul că majoritatea oamenilor, când văd lucrarea, se amuză; unii fac poze cu ea. Cel mai mare feedback îl văd în online — majoritatea par deschiși la idee și susțin această mișcare. Cred că cel mai neașteptat feedback a fost un comentariu în care am fost făcut „satanist”.

– Cum vezi rolul artistului ca agent de schimbare în următorii ani? Ce așteptări ai de la public?
– Cred că orice artist, indiferent de zona artistică din care face parte, are obligația să expună adevărul și să-și facă publicul să gândească mai rațional, să fie mai atent la informațiile din spațiul public. Cred că publicul ar trebui să fie mai deschis și să-și susțină artistul preferat, implicându-se într-un mod direct sau indirect. Schimbarea vine atunci când ne pasă și ne implicăm cu toții. 

– Arta ta este o oglindă pentru societate, însă ce crezi că văd românii când „se privesc în ea”?
– Dacă ar fi să descriu într-un singur cuvânt, aș spune că privesc cu „regret” situația actuală. Totuși, cred că majoritatea, din păcate și cu mare părere de rău, o privesc cu indiferență, nepăsători față de ce se întâmplă în jurul lor sau poate chiar comozi și împăcați cu situația.