INTERVIU cu dirijorul Mihnea Ignat despre șansa emigrării în Spania, mirajul controlului de la pupitru, emoția muzicii în direct și nu online

Mihnea Ignat este un tânăr dirijor român, cu un remarcabil parcurs internațional. Orchestre simfonice din Spania, Republica Dominicană și Germania s-au lăsat conduse de bagheta sa. La Opera din Timișoara e ca și acasă, cum e și la Ciudad de Elche, unde este dirijor principal. Proaspăt reîntors dintr-un turneu cu succese, dar și peripeții pe aeroportul din Istanbul-ul șocat de cutremurele din Turcia, Mihnea Ignat ne-a povestit despre muzică, emigrare și despre cățelușa sa adusă din Spania, Bubulina, „un companion fidel, un prieten de nădejde și un suflet pur”.

Dani Rockhoff: Ce element sau eveniment, din biografia Dv. timpurie, v-a determinat să faceți alegerea de a vorbi lumii prin muzică?

Mihnea Ignat: Aceasta este una dintre întrebările pe care le-am primit de-a lungul timpului, după ce am ales meseria de dirijor. Din fericire, răspunsul a venit destul de natural, fiind vorba despre un eveniment petrecut pe când eram elev al Liceului de Artă „Marin Sorescu” din Craiova, la vârsta de 15 ani.

Acest moment se datorează extraordinarului profesor de cor și teoria muzicii, Florian George Zamfir, care a avut nebunia sau inspirația de a-mi încredința frâiele corului liceului. pentru a dirija o piesă din repertoriul concertului de Crăciun. Acele prime momente petrecute în fața colegilor mei au fost, cu siguranță, determinante pentru a lua hotărârea de a deveni dirijor.

Dani Rockhoff: V-ați făcut studiile muzicale superioare în România. Sunt acestea comparabile cu cele din alte țări?

Mihnea Ignat: Cu siguranță, altfel nu aș fi putut fi competitiv pe plan internațional. Pe de altă parte însă, în acest moment al carierei mele pot identifica câteva importante aspecte ce ar putea aduce un plus de experiență, de pregătire practică pentru studenții din ziua de azi, ceea ce, cred eu, le-ar înlesni procesul de trecere către lumea muzicală profesionistă.

Dani Rockhoff: Dirijorul este și un strateg muzical, sub bagheta sa se mișcă o întreagă „armată” de interpreți. Cât de anevoioasă, de solicitantă, dar și de îmbătătoare este strunirea acesta de la pupitru?

Mihnea Ignat: Există, fără doar și poate, un miraj al controlului pe care un dirijor îl exercită asupra ansamblului muzical, o atracție a „puterii”, în sensul bun al expresiei. Trebuie să recunosc însă că nu am dedicat foarte mult timp de gândire acestui aspect.

Aspectele care mă preocupă și care îmi ocupă o bună bucată din timpul de studiu sunt legate de pregătirea temeinică a partiturilor pe care le am de dirijat. dar mai cu seamă de descifrarea mesajului artistic propriu fiecărui opus muzical și transmiterea lui către public. Acest proces este nu de puține ori anevoios, cu adevărat alchimic.

Toate aceste concluzii interpretative personale trebuie prezentate orchestrei în timpul repetițiilor într-un mod cât mai simplu, dar nu simplist, și cât mai direct pentru a obține rezultate rapide și eficiente. Aici intervine strategia de repetiție, strategia de comunicare, strategia de atingere a obiectivelor propuse.

Dani Rockhoff: Biografia Dv. este românească, dar și de expat. A fost emigrarea în Spania un pas necesar în cariera Dv.?

Mihnea Ignat: Nu văd emigrarea mea ca un pas necesar. ci mai degrabă ca o șansă extraordinară de a intra în contact cu o cultură nouă și cu o sumă de tradiții diferite. Aceste experiențe sunt, după părerea mea, cele care ne îmbogățesc cel mai mult și ne definesc apoi ca persoane și ca artiști. Ne fac mai toleranți, mai deschiși, mai universali, dacă vreți, și ne ajută să înțelegem mai bine natura umană și să empatizăm cu semenii noștri.

Mihnea Ignat îm concert la Arad (Foto: HotNews / Dani Rockhoff)

Dani Rockhoff: A susținut financiar statul spaniol, în perioada pandemiei de Covid, continuarea activităților culturale, chiar și în varianta online?

Mihnea Ignat: Statul spaniol a susținut în primul rând artiștii în mod direct, fără însă a pune un accent deosebit pe activitatea artistică online. După primul val de închidere a activităților artistice cu publicul, statul spaniol a optat pentru menținerea acestora în forma fizică, implementând însă cu strictețe norme de distanțare socială la nivelul publicului participant și a numărului de artiști prezenți pe scenă.

Dani Rockhoff: Diferă apetența publicului pentru muzica clasică, în Spania față de România?

Mihnea Ignat: Nu cred că este o diferență foarte mare. Cred însă că diferă destul de mult felul în care muzica clasică este prezentată publicului și aici mă refer la un tip de marketing mai proaspăt, mai deschis și care demontează barierele clasice dintre noi, artiștii care stăm pe scenă și publicul din sala de concerte. În acest fel, publicul se simte un actor important al actului artistic, identificându-se mult mai bine cu acesta.

Dani Rockhoff: În ce măsură reprezentanțele oficiale românești și diversele asociații de români din Spania își sprijină vectorii de imagine în străinătate, prin aceștia înțelegând și un talentat dirijor, cum sunteți Dv.?

Mihnea Ignat: Trebuie sa recunosc că, ori de câte ori am solicitat sprijinul reprezentanților statului român în Spania, am primit un răspuns prompt și pozitiv pentru care doresc să le mulțumesc, pe această cale. De asemenea, am colaborat ori de câte ori am avut ocazia și cu asociații de români din Spania, cu mare plăcere. Și în acest caz am avut parte de susținere și înțelegere.

Dani Rockhoff: Ați fost invitat vreodată să dirijați la Festivalul Enescu, de la București? E dificil procesul de selecție în acest sens?

Mihnea Ignat: Deocamdată, nu. Nu cunosc în amănunt cum se desfășoară procesul de concepere al programului Festivalului Enescu, dar cred că direcția propusă de ultimele ediții, în care s-a potențat participarea orchestrelor românești, este una benefică. Această direcție ar trebuie să ajute și să motiveze orchestrele românești să aspire la obținerea excelenței artistice.

Dani Rockhoff: Recent, ați concertat într-o serie de orașe din Romania, la Arad cu sala plină, iar în public a fost mult tineret doritor să asculte arii din opere celebre. Nu va fi sala de operă ceva desuet, pentru generația internauților incorigibili?

Mihnea Ignat: Am convingerea absolută că experiența unui concert sau a unui spectacol de operă în direct nu va putea fi niciodată înlocuită de nicio înregistrare audio/video, indiferent de calitatea acesteia.

Înregistrările marilor artiști din trecut sunt pentru mine precum niște piese de muzeu extrem de valoroase, dar care nu pot înlocui sunetul viu, produs de un instrument muzical sau de vocea umană în direct, în sala de concert sau în sala de spectacole. Chiar dacă, de multe ori, interpretările disponibile pe internet sunt superioare din punct de vedere muzical, emoția dată de muzica „în direct” nu poate fi comparabilă.

Cred că tinerii, deși își petrec mult din timp în online, ca și unii dintre noi dealtfel, simt nevoia să participe și la evenimente fizice. Nevoia umană de avea experiențe mai profunde nu dispare, iar adolescenții reflectă asta. Nu pot decât să mă bucur și să susțin publicul tânăr în a veni în continuare la concerte, pentru că fiecare suflet se va regăsi în cel puțin un fragment din muzica de pe scenă.

Dani Rockhoff: Există în Europa de Vest, în speță în Germania, muzicieni de excepție (cum ar fi, de exemplu, violoniștii David Garrett și Mani Neumann), care, împreună cu orchestre și formații încearcă să desacralizeze prestația muzicală clasică, să-i aducă elemente și combinații de modernitate, iar acest lucru funcționează foarte bine, la nivel de public. Ne-ați putea explica dacă și cum ar putea fi sparte unele tipare, la nivel de spectacol, în muzica simfonică și de operă?

Mihnea Ignat: Sunt la curent cu concertele artiștilor pe care îi menționați și cred că sunt inițiative foarte potrivite pentru a rupe barierele dintre public și artiști, despre care vorbeam și mai devreme. Personal, susțin și promovez toate inițiativele ce pot aduce publicul mai aproape de noi, artiștii, și care pot înlesni transmiterea mesajului artistic al oricărei opere de artă, fie că vorbim de un concert instrumental, o simfonie, o operă sau chiar o sonată pentru pian solo.

Cred că formele în care acest mesaj poate fi transmis trebuie să se adapteze continuu realităților sociale ale fiecărei epoci, pentru a avea un parcurs cât mai direct către sufletul și intelectul oamenilor. Pe de altă parte însă, multe dintre aceste inițiative transformă opera de artă în divertisment, chiar din dorința de a o face mai accesibilă – aceasta, după părerea mea, este marea provocare a artei în secolul XXI: o adaptare, o actualizare a formelor de comunicare, fără ca mesajul fundamental al operei de artă să fie simplificat sau distorsionat, ci dimpotrivă, amplificat și valorificat.

Dani Rockhoff: Urmăritorii Dv. pe net, mai ales feminini, sunt entuziasmați de cățelușa Bubulina, pe care se pare că o adorați. Numele amintește de Madame Hortense, Bubulina lui Zorba Grecul, un grec pasional și de neuitat în rolul său din film, interpretat de Anthony Quinn, după romanul lui Kazantzakis. Prin urmare, este Bubulina dirijorului Mihnea Ignat o martoră credincioasă a pasiunii muzicale a acestuia, mai ales când se exersează între cei patru pereți de acasă?

Mihnea Ignat: Ați intuit foarte bine! Numele cățelușei mele este inspirat de personajul Madame Hortense, din romanul lui Kazantzakis. La fel ca ea, Bubulina dirijorului Mihnea Ignat s-a „retras” la bătrânețe în estul Europei, după ce a trăit toată viața pe coasta spaniolă a Mediteranei. Mai mult decât o martoră credincioasă a pasiunii mele pentru muzică, Bubulina este un companion fidel, un prieten de nădejde și un suflet pur, cum poate numai animalele au.

Dani Rockhoff: Trecând de la realitățile casnice la visuri: v-ați propus să dirijați, cândva, Concertul de Anul Nou, al Filarmonicii din Viena? Cât de celebru trebuie să fii și cât noroc să ai, pentru a ajunge la pupitrul unui spectacol atât de prestigios și vizionat, anual, de zeci de milioane de oameni?

Mihnea Ignat: Nu pot să spun că este un obiectiv pe care mi l-am marcat vreodată. Cu siguranță însă, dacă voi avea această onoare, voi fi extrem de fericit. Cât privește celebritatea, sunt de părere că aceasta se „construiește” prin acțiunile zilnice ale fiecăruia dintre noi, prin intensitatea și seriozitatea cu care abordez fiecare partitură. De aceea, singurul obiectiv pe care mi-l propun de ceva vreme încoace, este acela de a mă bucura de fiecare zi de muzica făcută împreună cu colegii mei din orchestrele pe care le dirijez.

Născut la Craiova, în anul 1980, Mihnea Ignat este unul dintre reprezentanții cei mai de seamă ai noii generații de dirijori români. A fost dirijor asociat al Orchestrei Simfonice Naționale a Republicii Dominicane (2009/2010), dirijor principal și director artistic al Orchestrei Filarmonice a Universității din Alicante (2005-2017). Din stagiunea 2016/2017 este dirijor principal și director artistic al Orchestrei Simfonice din Elche (Spania). Între 2018 and 2020, Mihnea Ignat a fost dirijor principal invitat, la Opera Națională din București, iar acum e dirijor la Opera Națională Română din Timișoara.