Sari direct la conținut

INTERVIU despre decizia CCR: „Nu există Sfântul Nicușor Dan, Sfântul Anastasiu și niciun sfânt. Într-o democrație, lasă-mă să am control ca cetățean, ca să nu abuzezi de funcție”

HotNews.ro
Președintele Nicușor Dan. Foto: Alex Micsik / Agerpres
Președintele Nicușor Dan. Foto: Alex Micsik / Agerpres

Descurajează depunerea publică a declarației de avere intrarea oamenilor valoroși în politică sau în administrație și ce se poate face, într-un dialog pentru cititorii HotNews cu Radu Nicolae, președinte la Asociația pentru Cooperare și Dezvoltare Durabilă, specialist cu o experiență de peste două decenii în analiza efectelor legislației transparenței publice. 

  • După o primă declarație pe 26 mai „Să scăpăm naibii de tâmpenia asta cu declarația de avere pusă în public”, consilierul prezidențial Dragoș Anastasiu a repetat vineri, 30 mai, că ”Dacă vrem oameni competenți în administrație, nu le putem pune viața în vitrină” și a explicat că el vrea ca declarația să fie văzută doar de ANI sau de alte autorități, care să controleze, dar nu de către public.
  • 30 de inspectori ANI nu pot verifica sute de mii de declarații și de situații, a explicat specialistul Radu Nicolae: ”Nu poate rămâne controlul doar la autorități, e nevoie de control civic al cetățenilor și al presei, așa a funcționat legea pe care CCR a distrus-o”.

– Domnule Radu Nicolae, vă propunem să începem discuția despre decizia CCR pe o ușă pe unde se intră mai rar. Am discutat, ca ziarist, cu Dragoș Anastasiu, cel care a făcut declarația contra declarației transparente de avere. El spune: ”Vreți să lucreze la stat doar cei care au lucrat în ultimii 30 de ani?”. În sensul că descurajăm intrarea în administrație și politică. Există o logică în ce spune, nu?
– În această parte Anastasiu are dreptate. Explic însă unde nu mai are dreptate, pentru că apare interesul public. E adevărat, oamenii resimt afișarea declarației de avere ca pe o vulnerabilitate, o agresiune. Asta pentru că, în România, suntem obișnuiți ca statul să ne agreseze. Te agresează ANAF, ANI… Simți acțiunea autorităților ca pe o hăituială. Deci simți că te va agresa ANI pe baza declarației pe care ai făcut-o și ai transparentizat-o. Și mai e ceva.

Radu Nicolae, președinte la Asociația pentru Cooperare și Dezvoltare Durabilă. Fotografie din arhiva personală
Radu Nicolae, președinte la Asociația pentru Cooperare și Dezvoltare Durabilă. Fotografie din arhiva personală

– Ce anume?
– Declarația de avere poate fi folosită ca un instrument de șantaj, o cale de a prinde oamenii. Au fost și astfel de cazuri. 

„Dacă vrei să exerciți puterea publică asupra mea ca privat, de ce te deranjează dacă vreau să te pot controla?” 

– Consilierul prezidențial Dragoș Anastasiu se referă nu doar la autorități, ci în primul rând la lapidarea publică.
– Da, suntem o țară cu mari inegalități și cei avuți se expun prin declarația de avere. Până aici înțeleg ce spune Dragoș Anastasiu. Însă dacă vrei să exerciți puterea publică asupra mea ca privat, dacă treci de acea parte a statului, de ce te deranjează dacă vreau să te pot controla? Eu pornesc de la buna intenție a oricui intră sau activează în politică și în administrație. Însă drumul spre iad e pavat cu bune intenții. Nu intențiile sunt problema. 

– Care e problema?
-Tu exerciți putere asupra mea și atunci eu te reglementez, asta se întâmplă în orice țară.  Este dreptul meu ca cetățean să mă asigur că nu poți avea un comportament sau o putere discreționară. Astfel, orice cetățean sau firmă este protejat în fața eventualului abuz al autorității. Iar declarația de avere este un astfel de instrument de responsabilizare a autorității.

Oamenii de afaceri sunt ajutați de integritatea cerută celor aflați în funcții publice

– Spuneți că, până la urmă, un om de afaceri și firma sunt beneficiarii comportamentului corect, indus prin transparentizarea declarației?
– Exact. Când tu lucrezi la stat și declarația ta de avere și a soției/soțului sunt publice, te autocenzurezi. Dacă iei mită, dacă favorizezi o firmă în defavoarea tuturor celorlalte, atunci se va vedea în avere, se va afla. 

– Însă…
– Să o spun așa: problema în România nu e să alegem sfinți care să ne conducă, ci să avem mecanisme prin care să-i controlăm pe oameni, ca să nu facă abuzuri. Nu există Sfântul Nicușor Dan, nu există Sfântul Anastasiu și niciun sfânt. Nici unul dintre noi nu e sfânt. Într-o democrație, lasă-mă să am un control minim ca cetățean, ca să nu abuzezi de funcție. Deci soluția nu e să aducem sfinți, ci avem mijloace să-i controlăm civic pe cei ajunși în funcții. Știi că aceasta este condiția dacă vrei o funcție publică.

Dragos Anastasiu, Foto: Agerpres
Consilierul prezidențial onorific (neplătit) Dragos Anastasiu a repetat vineri, la Digi 24, ideea că ”Dacă vrem oameni competenți în administrație, nu le putem pune viața în vitrină. Statul, nu altcineva, ar trebui să vadă aceste declarații”. Anastasiu, care face parte din grupul tehnic care pregătește măsurile de echilibrare a bugetului, a mai spus la Digi 24: ”Nu putem spune acum dacă se măresc sau nu taxele. „În acest moment, încă mai aruncăm piesele pe masă” Foto: Agerpres

– Mai există argumentul, logic de altfel, făcut public de polițistul Marian Godină: voi vă gândiți la demnitari, dar orice om mărunt depune declarația.
– Personalul contractual, care nu exercită putere publică, nu trebuie să depună declarație. Dar în cazul în care exerciți putere publică și o faci pe baza taxelor pe care eu le achit, e normal să depui declarația. Și să fie transparentă.

”Nu poate rămâne controlul doar la autorități, e nevoie de control civic”

– În urma deciziei CCR există și această idee că nu s-a pierdut mare lucru pentru că  vor controla în continuare cei de la stat. Asta a spus de altfel și Anastasiu, că depune, dar doar la ANI, unde să fie secretizată. Ce credeți?
– Ce pot controla 30 de inspectori ai ANI? Pentru un control real ai nevoie de cetățeni și de presă. Acesta este control civic. Dvs ca jurnaliști în acele declarații făcute publice ați găsit informații, nu?

-Da, multe dintre investigații au pornit de la declarațiile de avere. De pildă, la un șef al serviciului secret de la MAI am găsit, ca jurnaliști, o donație făcută către copilul în vârstă de câțiva ani. Pruncul primise o hacienda, un domeniu imens în valoare de multe milioane de euro, donat de cineva, iar donația apărea în declarația obligatorie a părinților.
-Exact. Capacitatea publicului și a presei de a investiga, de a exercita controlul civic, dispare prin decizia CCR și asta e marea problemă. Sensul legii acesta era. Plus că sistemul s-a dovedit practic, avea rezultate. De aceea nu poate rămâne controlul doar la autorități, e nevoie de control civic.

„Rolul ANAF e să strângă taxele, nu să facă verificarea integrității funcției publice”

-Se discută să controleze ANAF.
-ANAF? Rolul Fiscului în orice țară e să strângă taxele, nu să facă verificarea integrității funcției publice. Verificarea asta nu e proprie Fiscului. De pildă, ANAF face inspecții fiscale pe avere. La câteva sute de oameni… cei care nu-și declară… care apar cu mașini luxoase… Dar asta e altceva, nu e vorba despre verificarea integrității exercitării funcției publice.

– Ce considerați că se poate face în continuare?
– Principial, nu legal, cred că e momentul să nu cedăm. Nici un centimetru să nu cedăm! CCR tocmai a lăsat mecanismul fără dinți.  Legea nu mai are niciun rost, așa cum a fost redusă. Un exemplu: dacă un primar zice că nu are cont bancar și că banii îi sunt rulați de soție, cum mai aflăm orice despre averea reală a primarului din declarația lui de avere, unde soția nu va mai apărea? Legal vorbind, vom vedea ce va face noul CCR, după numirea celor trei noi judecători. Spun asta pentru că acum CCR și-a schimbat jurisprudența pe tema declarațiilor de avere, e dreptul Curții, așa că o poate face din nou. 

Abonați-vă la „Rațiunea, înapoi!”
Newsletterul săptămânal în care jurnalistul Gabriel Bejan explică cele mai importante evenimente din politică, economie și actualitate internațională.
Interviuri cu experți, reportaje exclusive și analize care pun lucrurile în perspectivă.
INTERVIURILE HotNews.ro