INTERVIU „E foarte greu să faci glume cu politicienii români pentru că ei sunt deja caricaturi” – unul dintre cei mai cunoscuți comedianți români

Claudiu Teohari, 44 ani, cunoscut ca Teo, este unul dintre comedianții care au prins mai multe vârste ale umorului românesc. A început într-o perioadă în care stand-up-ul era o curiozitate, a crescut odată cu publicul și a ajuns astăzi să fie, nu doar un performer constant pe scenele din țară, ci și unul dintre oamenii care încearcă să construiască infrastructură pentru comedie. Într-un interviu pentru publicul HotNews, Teo spune că nu corectitudinea politică influențează umorul, cât mai ales contextul. În ceea ce privește glumele politice, comediantul spune că „politicienii români au ajuns aproape de necaricaturizat, pentru că arată deja a caricatură”.  

• Teo s-a remarcat zilele trecute, când a apărut pe scenă, la un concert al artistului COJO, și a făcut un apel la tineri să nu ignore protestele care au loc pentru o justiție independentă: „Voi sunteți viitorul și voi trebuie să faceți lucrurile cu adevărat importante”, a spus comediantul.
• În 2009, Teo a deschis un club de stand-up comedy în București, împreună cu colegul de breaslă Costel (Constantin Bojog) și Viorel Dragu. Apoi, în 2023, alături de alți comedianți, a lansat Comedy Box, prima și singura platforma de streaming dedicată exclusiv umorului românesc. 

În interviul acordat HotNews, Claudiu Teohari explică rolul umorului în critica clasei politice. Teo nu vorbește mult despre „misiuni” sau „roluri sociale”, ci preferă observațiile simple, ușor tăioase, și o luciditate care taie din avântul oricărei idei prea umflate despre umorul românesc.

„De foarte multe ori, românii nici nu recunosc umorul sec ca umor”

Am început discuția cu Teo prin a-l întreba pe artist la ce glume au râs mai mult românii în 2025 și dacă există ceva care ne diferențiază de alții atunci când vine vorba de umor. Răspunsul lui pornește cu o precauție firească: comparațiile sunt greu de făcut. Dar, din ce a văzut, românii au un apetit clar pentru un anumit tip de energie. 

„Noi suntem mai cu sânge latin. Umorul trebuie să fie energic, spumos. Nu am văzut să fie la foarte mare căutare printre români umorul sec sau autoironia.” Există chiar o suspiciune față de aceste forme mai reci: „De foarte multe ori românii nici nu recunosc umorul sec ca umor. «Asta nu e caterincă»”. Dacă ar fi să rămână un cuvânt care definește umor românesc, Teo spune că acela ar fi chiar acesta: caterinca, de preferat cu o țintă clară.

În schimb, ceva s-a schimbat radical: bancul. Mai exact dispariția bancului. Dar pentru Teo, dispariția acestei forme de umor nu e nostalgică, ci mai degrabă logică. Bancurile erau făcute să circule din gură în gură, nu din ecran în ecran. 

„Bancul era, cred că, nu știu, 90% din tot umorul care circula pe vremuri, să zicem înainte de internet. Și internetul a cam omorât bancul, pentru că bancurile se ziceau de la unul la altul. Bancul scris își pierde foarte mult din valoare. Pentru că un banc e ca o miniscenetă. Există acolo o intonație, o regie. 

Când te uiți la cineva zicându-ți un banc, îl preiei cu tot cu regie. Și știi să-l zici mai departe sau îl mai modifici, dar l-ai văzut pus în scenă. Dar un banc care e doar scris e foarte sec. 

E doar textul unei piese de teatru. Nu vrei să vezi piesa de teatru decât să citești textul? E destul de greu să râzi la un banc scris, pentru că de multe ori contează foarte mult punerea în scenă. Text, intonație, energia, gesturile, tot”, spune Teo.

Ce glume nu se mai fac în 2025

În privința limitelor și a sensibilităților recente referitoare la umor, Teo nu vorbește despre „political correctness”, ci despre context. 

„De exemplu, aveam niște glume despre cocaină și când a apărut cazul Vlad Pascu, le-am tras un pic pe dreapta. Probabil că o să reiau materialul, dar în perioada aia oamenii erau foarte sensibili la chestia asta și era trauma proaspătă. Și, de exemplu, cred că trebuie să ții cont de context.

De anumite sensibilități care poate sunt temporare, poate e o chestie pe moment sau ceva, dar nu ai cum să… Adică, una e să fii edgy sau să vrei să provoci și alta e să fii orb și surd la ce se întâmplă în jur. E o diferență între ele”, clarifică Teo. Umorul, spune el, nu se face în vid și nu câștigă nimic din ignorarea realității imediate.

Sărbătorile nu schimbă radical felul în care românii folosesc umorul. Nu există, crede Teo, o „supapă” specială de Crăciun. E mai degrabă același mecanism care funcționează tot anul, doar că decorul diferă. 

Umorul de la masa de Crăciun: „Veselia aia de la masă e ceva la care trebuie să fie părtaș”

Amintirile lui de Crăciun sunt mai degrabă despre momentele de trecere, decât generatoare de momente comice. Își amintește limpede anul în care bunicul a venit costumat în Moș Crăciun și el a înțeles, aproape complet, că magia e pe ducă. 

„E destul de, nu știu dacă e amuzant, dar mi-aduc aminte de primul an în care a venit bunică-miu ca Moș Crăciun și aveam o foarte puternică bănuială că e bunică-miu. A fost anul meu de cumpănă. Nu eram sigur dacă există sau nu Moș Crăciun, dar eram aproape sigur că ăla e bunică-miu, nu e Moș Crăciun, știi? Și aia îmi aduc aminte foarte clar, cumpăna aia. Eu ți-ai zis, nu puteam să zic că nu există Moș Crăciun, dar eram aproape 100% sigur că nu e ăsta”. 

Restul, glumele de la masa de Crăciun în familie, veselia alimentată de șpriț, sunt lucruri care nu se povestesc, ci se trăiesc, spune el. „Veselia aia de la masă și când încep oamenii să treacă de măsline, icre și primul rând de șprițuri, aia e ceva la care trebuie să fie părtaș. Se trăiește. Toată lumea știe. Iar de la al treilea pahar de șpriț încolo, începe să devină și greșit tot ce se întâmplă și continuă fermecător”, spune Teo. 

Cum merge Comedy Box, singura platformă românească de umor

Comedy Box, platforma pe care a construit-o împreună cu alți comedianți, a împlinit doi ani. Din interior, proiectul seamănă mai puțin cu o „echipă” și mai mult cu un spațiu comun. Stand-up-ul rămâne un sport individual spune el – „suntem ca echipa de ștafetă” – dar lucrul împreună aduce o altă dinamică. Teo insistă pe ideea de deschidere: Comedy Box nu vrea să fie un grup închis, ci „un teren de joacă”.

„Asta îmi place la Comedy Box, că e o chestie la care ne-am adunat și care e colectivă. Și, de asemenea, e deschidere pentru toată lumea. Ne-ar plăcea foarte mult să fim un teren de joacă, nu echipă. Deci noi asta ne dorim – Comedy Box să fie un teren de joacă pentru toți copiii. Sunt o groază de oameni cu care am început să colaborăm. 

O să apară pe platforma de anul viitor și specialuri de la oameni care nu au spus până acum nimic. Adunăm conținut și de fiecare dată când găsim un creator pe internet care ne place foarte mult, încercăm să-l invităm pe terenul nostru de joacă, știi? Cum a fost acum cu Anca Irina Vlad, care este o actriță extraordinar de amuzantă. Am lucrat cu ea pentru Revelion. Deci, așa zic, vrem să vină copiii să se joacă în leagănele noastre”, spune Teo despre Comedy Box. 

Platforma nu a ajuns încă la pragul de break-even, dar e pe drum. Surpriza a fost că majoritatea abonaților sunt din țară, nu din diaspora, cum se așteptau inițial. 

„Culmea, foarte mulți români din România plătesc pentru umorul de pe Comedy Box. Noi când am pornit treaba asta ne așteptam să avem destul de mulți din diaspora, știi? Pentru că ne-am gândit că ajung mai greu comedianții noștri acolo, mai rar, dacă nu mai greu. Și ne gândeam că fanii de comedie românească din afară preferă să vadă pe platformă lucrurile astea. Dar sunt mult mai mulți din țară decât ne așteptam. Deci, se pare că oamenii, deși vin la show-uri live, vor și conținutul ăsta. Dar vrem să creștem mai mult în diaspora, pentru că acolo cred că mai e mult loc de creștere”, dezvăluie Teo.  

Special-urile de stand-up rămân conținutul cel mai căutat – sunt rare, așteptate și funcționează ca evenimente. În jurul lor gravitează podcasturi și proiecte noi, care țin vie curiozitatea.

Dacă Comedy Box i-a schimbat ceva lui Teo, nu a fost stilul, ci percepția asupra muncii din spate. „E foarte greu să construiești industria asta de stand-up, că ea nu e”, glumește Teo… mai mult sau mai puțin. Pentru 2026, planurile pentru Comedy Box sunt pragmatice: mai mulți artiști, mai multă legătură cu show-urile live, poate chiar un ghid constant pentru spectacolele din țară.

Despre umorul politic: „clasa politică pe care o avem este aproape de necaricaturizat”

Umorul politic, însă, pare o zonă închisă pentru el. Teo crede că problema nu e frica sau autocenzura, ci realitatea însăși. Politicienii au devenit, spune el, „aproape de necaricaturizat”, pentru că arată deja ca niște caricaturi.

„Umorul politic se bazează foarte mult pe imitat politicieni și pe caricaturizat politicieni. Și clasa politică pe care o avem acum este aproape de necaricaturizat pentru că arată deja a caricatură. A ajuns atât de jos nivelul discursului politic încât acum discursurile politice pe care le vezi sună a niște sketch-uri din trecut. 

Și, deci, în momentul în care oamenii ăștia au ajuns să fie niște caricaturi în sine și să fie niște personaje absurde, nu mai poți să faci… Adică, efectiv viața bate filmul, cam asta e problema. Nu mai ai ce să zici să fie mai absurd decât ce zic ei pe bune, pe gură.

În momentul în care un politician are o prestanță, o morgă, poți să înțepi balonul ăla de pretenții. Dar dacă el nu are deloc acea prestanță și acea prezență, ce să înțepi? Nu poți decât efectiv să-l imiți unu la unu. Nu ai ce să faci altceva. Și nu știu care e farmecul în asta.”

În plus, publicul e mai degrabă deconectat decât sătul de politică, inundat de declarații și scandaluri fără sfârșit. În acest context, umorul politic nu mai are relief.

„Acum 20 de ani știrile politice erau puține și clare. Acum e o mare de tot felul de declarații și întâmplări și oamenii nu mai sunt conectați la ele. Problema nu e neapărat că oamenii nu vor să audă în general de politică, dar dacă te duci spre ei și zici: „a, și ați auzit ce a declarat ministrul transporturilor? că…” Se uită la tine și zic „Bă, nu. Nu știu, n-am auzit și nu-mi pasă”. Adică, asta e problema, e o deconectare, dar asta se întâmplă prin inundare. Și în momentul în care ajungi să interiorizezi că este o mocirlă infectă, nu mai vrei să ai de-a face cu mocirla infectă. De câte ori să tot arăți cu degetul și să zici: „ia uite ce infectă e mocirla aia”. Da, știm…”, spune Teo.  

Cu ce se deosebește umor politic din România de cel din SUA

L-am întrebat dacă nu la fel e și în Statele Unite, iar acolo e încă plin de show-uri de umor politic. „Nu e chiar așa plin, nu. Și trebuie să facem o diferență între acel război cultural, între stânga și dreapta, și umor politic. Ele nu sunt același lucru. Acel război politic, acel război cultural, acel culture war între conservatori și progresiști, e una. Nu spun că nu se suprapun, dar ele sunt diferite, știi? Nu orice glumă despre progresiști, este o glumă despre un partid politic sau un minister. Deci, din punctul meu de vedere, nu sunt chiar același lucru – glumele politice, cu subiect politic, și glumele care țin de războiul ăsta cultural”, încearcă să clarifice Teo. 

 Nu ar face un show de umor politic azi. În schimb, îl tentează altceva: un spectacol istoric, poate „Istoria mămăligii” sau „Istoria lumii în 50 de minute”. Ocolind prezentul imediat, dar păstrând distanța ironică.  

„Plus că mai e o chestie. E și social media pe care toată lumea aruncă și glumește despre politică și se produc foarte, foarte multe glume despre politică. Ceea ce nu se întâmpla când era Divertis, de exemplu, exponentul umorului politic, ei erau cum ar veni izvorul principal. Acum, fiecare om pe social media e un fel de izvoraș și uneori se duce viral. Și astfel vine o glumă extraordinară de la un om care poate nu are nicio legătură cu meseria asta. E și foarte mult, asta vreau să spun”, adaugă Teo despre motivul pentru care evită să râdă, să facă mișto de clasa politică. 

În schimb, chiar dacă până acum nu a apărut în niciunul, filmele de comedie nu sunt un teritoriu respins. Nu a ajuns acolo, spune el, pentru că nu e cunoscut ca actor, nu pentru că nu și-ar dori. „Normal, normal, mi-ar plăcea foarte mult!”, răspunde când e întrebat dacă l-ar tenta să joace într-o comedie românească. Nu e un obiectiv pentru care trăiește, dar nici o ușă închisă. Poate 2026 va aduce și asta.

„A devenit o idee controversată asta acum, în ultima perioadă, că e normal să joace în filme actorii, dar… Da, da, de-abia aștept 2026 să văd „dacă vreau eu” să joc într-un film”, spune el cu un pic de ironie.