INTERVIU VIDEO Omul care a făcut 800 de angajări în sistemul public face dezvăluiri din interior: „La stat nu e suficient să pui pe cineva care se pricepe” / Riscurile la schimbările anunțate de Bolojan

„Joburile la stat sunt singura sursă de venit, de influență și de putere a partidelor. Altceva nu au”, afirmă George Butunoiu, unul dintre cei mai vechi headhunteri din România, specializat și în recrutări pentru instituții publice, într-un interviu la podcastul HotSpot de la HotNews. El afirmă că schimbările anunțate de Bolojan nu pot fi făcute fără să fie modificate și „câteva legi sau câteva zeci de legi”. Oferă și exemple concrete, inclusiv de bonusuri de sute de mii de euro. „Singura rațiune a existenței partidelor politice sunt joburile de la stat”, mai spune el.

George Butunoiu vorbește, la podcastul HotSpot, despre modalitățile în care partidele controlează numirile la companiile de stat: criterii scrise cu dedicație, selecții trucate, contracte favorabile exclusiv celui angajat. 

Afirmațiile lui vin în contextul în care Ilie Bolojan a anunțat un pachet de măsuri privind guvernanța companiilor de stat, respectiv reducerea numărului de membri din consiliile de administrație, plafonarea indemnizațiilor, schimbarea criteriilor de performanță. 

George Butunoiu avertizează însă că nimic nu se va putea schimba fără modificarea mai multor legi-cheie: cele privind guvernanța corporativă, contractele de administrare și cele care vizează sindicalismul. 

În lipsa acestor modificări, spune el, orice reformă reală riscă să fie blocată în instanță, cu costuri mult mai mari pentru stat. 

George Butunoiu este unul dintre cei mai cunoscuți specialiști în recrutare din România. A lucrat de-a lungul anilor cu toate guvernele și partidele, în procese de selecție pentru poziții de conducere în companii de stat. Cunoaște din interior sistemul de influență politică asupra administrației publice și a consiliilor de administrație. Este autorul unor articole și intervenții publice care denunță corupția sistemică din mecanismul de selecție a managerilor de stat.

„Orice iniţiativă a lui Bolojan sau a altcuiva o să întâmpine o rezistență teribilă, feroce”

HotNews.ro: De unde ar trebui începută reforma companiilor de stat?
George Butunoiu: Reforma companiilor de stat înseamnă două lucruri: alegerea conducerii şi managementul la nivelul statului, la nivelul ministerului, ca să le controleze să le ghideze. Acum, niciunul dintre acestea nu e făcut bine. De pildă, controlul şi monitorizarea din partea statului ar putea să se facă prin noul AMEPIP, ceea ce în principiu e o idee bună. Dacă totul e centralizat, se pot monitoriza cu un sistem unitar, un sistem unic.

De ce n-au făcut asta de acum 13 ani, din 2012, când a apărut prima lege cu guvernanța corporativă, e altă discuție. Şi nici acum nu vor vrea s-o facă. Orice iniţiativă a lui Bolojan sau a altcuiva o să întâmpine o rezistență teribilă, feroce.

– Premierul Ilie Bolojan promite modificarea indicatorilor de performanță, reducerea numărului de membri în conducere și plafonarea indemnizaţiilor. E de ajuns?
– Evident că nu e de ajuns. Ei trebuie să facă, înainte de toate, un sistem de monitorizare și control. E o lege în business: dacă nu te controlează, dacă nu te monitorizează cineva permanent, dacă nu ești tras la răspundere pentru ce faci, nu va schimba nimeni nimic. Poate sunt şi câţiva oameni performanţi, dar e absolut irelevant. Cei mai mulţi își bat joc. Unii dintre ei își stabilesc singuri criteriile după care să fie evaluaţi! Dacă s-a mai pomenit așa ceva undeva în lume: tu, din Consiliul de Administrație sau fiind Director general, îţi stabileşti singur obiectivele și criteriile după care să fii evaluat. Orice elev de clasa a 5-a știe că nu îți faci singur target-urile și după aia le îndeplinești, iei bonus pentru asta şi te lauzi că eşti performant.

– E o practică răspândită?
– E peste tot! Am făcut peste 800 de recrutări la stat pentru funcţii în Consiliile de administrație și de Director general. Nu am văzut niciodată, dar nici măcar o singură dată, o companie care să fie bine ținută în mână, controlată și monitorizată, așa cum se întâmplă în companiile private, unde eşti tras la răspundere imediat. Niciodată, în cei 13 ani de când fac asta.

Ce riscuri crede că sunt acum 

– Aţi scris că „dacă vrea să avanseze cât de cât în lupta cu furturile generalizate de la stat, inclusiv cu cele gigantice, Bolojan ar trebui să umble la multe legi”. La ce v-aţi referit?
– Ilie Bolojan vorbeşte despre tot felul de schimbări. În realitate, nu poţi să faci nimic, nicio mişcare, dacă nu schimbi câteva legi sau câteva zeci de legi. Or, nu l-am auzit niciodată vorbind despre asta. Schimbările în companiile de stat, în guvernanța corporativă depind de schimbarea legilor. Și nu știu dacă nu l-am auzit pentru că nu s-a gândit sau pentru că o fi decis el să nu vorbească despre asta. Or, dacă nu vorbeşte despre legi, asta îi reduce credibilitatea aproape la zero.

Ca să nu mai spun că, dacă nu face schimbările astea de legi înainte, repede şi bine, riscurile să iasă un scandal monstru și ca statul să fie nevoie să plătească de 10 ori pe cât crede că o să câștige sunt foarte mari! Că o să se ducă toți în instanță, o să blocheze sistemul judiciar cu legile care sunt acuma, care sunt făcute în mod special ca să să se poată fura de la stat.

Sunt câteva legi legate de sindicate și sindicalism, care le permit să blocheze aproape tot, pentru că sunt făcute cu dedicație.

Cum a fost „redus la zero” rolul consultantului în recrutare

– Dar nu există şi o lege care spune că trebuie introduse criterii de performanţă?
– Nu există așa ceva nicăieri, în nicio instituție. În secunda în care cineva ar încerca să introducă așa ceva – fiindcă pe baza lor poți să dai pe cineva afară –, sindicatele ar sări în aer și ar bloca totul. Unele legi nu există deloc, alte legi sunt făcute special ca să acopere furturile, altele există, dar nu se aplică deloc.

– Daţi-ne un exemplu!
– Legea cu guvernanța corporativă a fost făcută în 2012, la presiunea foarte mare a Uniunii Europene și a Băncii Mondiale. A fost făcută destul de prost. Cumva, cei de la Comunitatea Europeană au dictat legea. Ei au făcut-o în ideea că toate părțile sunt de bună credință. Le-am spus de atunci că nu-i așa! Şi în timp, încet, câte o prevedere, câte un paragraf din lege au fost schimbate de către politicieni, în așa fel încât legea care e acum în vigoare le permite politicienilor să aleagă pe cine vor să numească. Iar consultantul în recrutare, cum sunt eu, e redus la zero.

– Colaborarea cu dumneavoastră e doar o bifă?
– E un paravan, ca să poată să spună că nu noi am făcut recrutarea, a făcut-o Butunoiu. Au fost și situații în care s-au dus ziariști şi au întrebat cum a ajuns o persoană să fie angajată. „Întrebați-l pe Butunoiu”, li se răspunde. N-au zis că Butunoiu a făcut recrutarea, au zis „întrebați-l pe Butunoiu”.

„Am discutat cu toţi miniştrii şi le-am spus: nu e normal! N-a ascultat nimeni”

– Şi cum are loc o recrutare într-un consiliu de administraţie?
– La majoritatea companiilor de stat, vechiul consiliu de administrație face recrutarea noului consiliu de administrație. În 99% din cazuri, cei din consiliul vechi sunt candidați în noul consiliu. Deci ei fac recrutarea în care tot ei sunt candidați, tot ei își pun niște criterii de selecție în așa fel încât să le îndeplinească numai câțiva oameni.

Au fost situații în care s-a pus în anunț că un candidat trebuie să aibă minimum patru luni și jumătate de experiență într-un consiliu de administrație. Le-am spus: „Hai să punem şase luni!”. Nu, patru luni şi jumătate, că unul dintre ei atât avea şi trebuia să se încadreze. Altă cerinţă: să fi fost într-un consiliu de administraţie sau director general într-o companie cu minimum un miliard de lei cifră de afaceri. Păi, n-a mai rămas nimeni.

Am discutat cu toți miniștrii şi le-am spus: nu e normal ca vechiul consiliu de administrație să facă recrutarea noului consiliu de administrație și tot ei să candideze. N-a ascultat nimeni.

Cum s-au angajat șapte oameni tot pe ei. Au dat și interviu între ei

– Ce vi s-a părut cel mai revoltător?
– Au fost situații în care ei se intervievau singuri. La o companie foarte, foarte mare, gigantică, erau şapte oameni într-un consiliu de administraţie şi toţi candidau pentru noul consiliu. Și-au făcut criteriile în așa fel încât doar ei să iasă. În momentul „interviului”, s-au așezat cei șapte oameni la masă. Unul din ei ieşea pe uşă – nu se ducea direct pe scaunul candidatului –, bătea la uşă, da, poftiţi, doamna care ţinea procesul verbal nota „numele dumneavoastră”, „data naşterii”, „ce experienţă aveţi”, candidatul răspundea, iar la final ieşea pe uşă, apoi intra la loc, se aşeza pe scaunul de intervievator şi începea aceeaşi coregrafie următorul. Şi tot aşa, de şapte ori! Surpriză, toți au fost admiși? Deci, să nu-mi spună vreun ministru că nu știa de lucrul asta. 

– Cine erau oamenii aceştia?
– Erau acolo oameni care în viaţa lor nu făcuseră nimic, unul dintre ei era şef de restaurante. Sunt numiţi de partid! Păi, dacă ei îşi făceau singuri criteriile! Iar unul dintre criterii era să fi fost patru luni şi jumătate într-un consiliu de administraţie! Apoi, partea și mai interesantă și mai perversă e că ei își fac singuri mandatul, contractul de administrare. Eu n-am văzut până acuma un contract de administrare dat de Guvern sau de minister, care să fie așa cum trebuie făcut.

– Și de ce se întâmplă asta? Trebuie să scrie ceva anume acolo?
– Bineînțeles că acolo trebuie să scrie ce trebuie să facă cei din consiliul de administrație, ce trebuie să urmărească, ce responsabilități au, când sunt dați afară, când sunt trași la răspundere. E felul în care fiecare parte se asigură că lucrurile sunt făcute așa cum trebuie să fie făcute.

„Au fost angajaţi oameni special ca să fie daţi afară şi să ia despăgubiri”

– Ştiţi cât câştigau cei şapte?
– Nu le ştiu aproape niciodată, pentru că ele se discută după recrutare. Însă şi aici e o mare măgărie: pentru că nu sunt fixate de dinainte, se lasă tot felul de portițe să-și stabilească ei. Iar partea şi mai urâtă e legată de clauzele din contract: sunt făcute în așa fel încât să nu poți să-i dai afară timp de 4 ani pe cei din consiliul de administrație și, dacă îi dai afară, le plătești niște sume astronomice. Clauzele de reziliere tot timpul au fost făcute, cu bună știință, într-o manieră extrem de dezavantajoasă pentru angajator și foarte avantajoasă pentru pentru cei din funcţia de director general sau din consiliile de administrație tocmai fiindcă asta e cea mai sigură metodă pentru ei să nu fie trași la răspundere. Dacă se duc în instanţă, invocă această clauză! Ştiu cazuri – și nu puține – în care au fost angajați oameni special ca să fie daţi afară după două-trei luni şi să ia nu-ştiu-câte despăgubiri. Deci imaginația celor de la stat e fără limite.

– Dacă sunt aşa de securizate aceste posturi, cum va putea premierul să reducă numărul lor?
– Va trebui să schimbe legile mai înainte și să văd eu cum o să facă atunci când o să dea de niște cazuri concrete.

Un director CFR şi-a dat singur 2 bonusuri de 1,2 milioane de euro, apoi şi-a dat demisia

– Ziceţi că îşi pun singuri criteriile de evaluare şi îşi fac singuri contractul de administrare. Daţi-ne un exemplu!
– Am văzut la companii cu zeci de mii de angajați, cu miliarde cifră de afaceri, un plan de administrare de 15 pagini. Asta e nu doar o bătaie de joc și o insultă, ci ar trebui să fie caz penal.

Cum să administrezi o companie cu zeci de mii de angajați cu un plan de administrare de 15 pagini în care oricum nu scria nimic?

Şi mai fac ceva: e o regulă nescrisă în care se spune că cei din consiliile de administrație să ia 20% din salariul directorului general. Ce credeţi că fac? Îi măresc directorului general salariu! Au fost directori general la companii mari, foarte, foarte mari, veniți din tot felul de domenii cu care n-aveau absolut nicio legătură.

O persoană care avea o firmă de copiatoare a ajuns director pe la CFR şi avea, ca director general, cinci criterii de evaluare! Ce făcea omul ăla care oricum n-a ieşit niciodată din birou: toată ziua, de dimineață până seara, se uita la cele cinci criterii. N-a mai făcut o investiție, n-a mai făcut o reparație, n-a mai făcut nimic ca să îi crească punctajul pe cele cinci criterii. Un director financiar bun îți poate face indicatorii care te interesează să crească, deşi firma se duce-n cap. 

Timp de un an, doi, trei, indicatorii cresc, tu îţi iei bonusuri astronomice şi apoi Dumnezeu cu mila. Directorul despre care vorbeam a luat, în primul an, 750.000 de euro bonus, fiindcă şi-a depăşit cei cinci indicatori. În al doilea an, a luat 450.000. Apoi şi-a dat singur demisia. Schemele astea sunt cunoscute şi au fost cunoscute de toţi miniştri, de toate partidele, de toţi parlamentarii.

– Au fost miniştri care v-au sugerat anumiți candidaţi?
– La început, nu ştiau cum să abordeze şi mi-au tot zis, pe ocolite, că ar avea şi ei nişte recomandări. Dar cu atâta precauţie! „Dar chiar vă rog, trimiteţi-i pe toţi! Cu cât sunt mai mulţi candidaţi, cu atât mai bine”, le spuneam. Unii erau buni, alţi însă erau foarte slabi. După aceea, când s-au prins ei că pot să forțeze lucrurile, au început să schimbe și legile. 

La început, legea îi obliga să angajeze doar din lista scurtă dată de recrutor, de consultant. După aceea, au schimbat legea și, dacă nu sunt mulțumiți, pot să-ți ceară să repeți și să repeți procedura de recrutare. Apoi, au schimbat astfel încât să-ţi ceară lista lungă – care nu e prea bine definită în lege şi poate însemna lista tuturor celor care au aplicat.

Sau, în alte cazuri, dacă nu găseau pe cine voiau în listele date de mine, pur şi simplu amânau recrutarea. M-am şi ambiţionat o dată, pentru că un ministru voia neapărat pe cineva, care era o catastrofă. Am zis: sub nicio formă această persoană nu ajunge pe listă semnată de mine. Aşa că s-a lungit recrutarea timp de trei ani! Şi au fost mai multe recrutări care s-au lungit mai mult de un an, 2 ani, 3 ani. Pentru că legea le permite să pună interimari, cărora le tot prelungesc contractele.

Ministrul care, de nervi, şi-a scos pantoful şi a lovit cu el în birou

– Care a fost cea mai anevoioasă procedură de angajare prin care ați trecut?
– Au fost mai multe. Îmi amintesc de o situaţie în care m-a chemat ministrul şi a fost ca în situaţia cu Hruşciov – şi-a scos pantoful şi a bătut cu el în birou! În biroul ministerial! Se enervase foarte tare că unul dintre candidaţii lui nu fusese angajat. Acum cred că nici nu își aduce aminte, pentru că a fost ceva atât de subconştient, de spontan, că nu a observat ce a făcut. 

Vreau să spun că toți miniștrii știau, au știut până acum ce se întâmplă și ştiau şi ce trebuie făcut ca să nu se mai întâmple.

– Au fost situații în care ați fost chemați să organizați selecții, dar câștigătorul era stabilit de dinainte și ulterior v-ați dat seama de treaba asta?
– Bineînțeles că au fost. Îmi dădeam seama repede, când vedeam condițiile obligatorii, cine trebuia să le câștige. În multe situaţii, sunt cei existenți fie în consilii de administrație, fie în funcţia de director general. Imediat se vedea că doar ei le îndeplinesc. Pe de altă parte, și ceilalți candidați, când citeau condițiile, știau dinainte pentru cine e făcut.

Cele trei niveluri prin care partidele se folosesc de banii de la stat

– De ce e atât de important pentru mediu politic să controleze angajările la companiile de stat?
– Singura rațiune a existenței partidelor politice sunt joburile de la stat. Deci să aibă puterea și autoritatea să-i numească, să-i controleze și, prin intermediul lor, să aibă acces la toate resursele de acolo. Asta e singura sursă de venit, de influență și putere a partidelor, job-urile de la stat. Altceva nu au. Şi vă pot vorbi despre trei niveluri: în primul rând, joburile obișnuite de la stat pentru membri de partid, rudele lor, rudele de gradul trei, patru, prieteni, șoferi și așa mai departe. Să aibă un salariu nişte oameni care poate nu şi-ar găsi niciodată un job la o companie privată.

La nivelul următor sunt şefii. Aici deja vorbim despre mii de euro sau despre zeci de mii de euro. Și asta e un sistem prin care ei recompensează anumite elite din partid. Al treilea nivel, doar pentru cei aleşi, e accesul la marile contracte, la marile resurse, la marile cheltuieli care se fac și care pot să fie direcționate într-o parte sau în alta.

Deci, dacă li s-ar lua partidelor puterea și autoritatea să numească oamenii în job-urile de la stat și să-i controleze, vă asigur că aproape toate partidele s-ar dizolva în câteva luni, nu ar mai avea nicio raţiune să existe.

„La primele anunţuri de angajare am primit 12.000 de CV-uri. Acum e greu să conving 2 candidaţi să aplice”

– Cum a evoluat numărul solicitărilor candidaţilor?
– În 2012, când am pus primele anunțuri pentru recrutările de la stat, era un pachet de 200 de joburi, am primit în trei luni 12.000 de CV-uri. Multe de la români din străinătate, care spuneau că vor să lucreze și fără salariu, numai să vină, să ajute. Deci toată lumea credea că politicienii chiar vor să schimbe ceva. Entuziasmul a fost nemaivăzut. Încet-încet, au început să vină din ce în ce mai puţini. Acum, trebuie să pun nu-ştiu-câte anunţuri, e foarte greu să conving 2-3-4-5 candidați să aplice, fiindcă nu mai are nimeni încredere în recrutările astea. Şi aici rolul actualului guvern e major: dacă chiar vor să facă schimbări, trebuie să redea încrederea în piață că recrutările sunt făcute corect şi serios.

– Dumneavoastră ați recruta pe vreunul dintre actualii lideri politici pentru managementul unei companii de stat?
– Bineînțeles că, în atâția ani, i-am cunoscut pe toți miniștrii și prim-miniștrii și pe toți oamenii cheie de la stat. Bineînțeles că sunt destui pe acolo care ar putea să facă treabă bună. Dacă ar fi un sistem normal. Dacă i-aș pune undeva în companii private, cu siguranță că ar putea să țină niște joburi manageriale destul de mari. Însă la stat nu e suficient să pui pe cineva care se pricepe. 

Trebuie să poată să se bată cu toți, cu sindicatele, cu ministerul. Dar cine îndrăznește să facă așa ceva? În primul rând, că sindicatele în ziua următoare îi blochează firma și îi sparg birourile. Poate să se bazeze că cineva din minister sau de la guvern îl apără în fața sindicatelor? Nu poate. Am fost martor la discuții în care ministrul a numit un director general, o persoană plină de entuziasm care era dispusă să facă treabă. „Faci ce crezi, faci ce vrei, numai să nu iasă oamenii în stradă”, a fost răspunsul ministrului. 

Vă asigur că puteţi generaliza acest exemplu. Principala grijă, în special a PSD-ului și a PNL-ul e să nu iasă oamenii în stradă, că se vede la televizor când se întâmplă asta.