Interviu HotNews.ro / Jay Weissberg, revista „Variety”: „Cred ca cinematografia romana e extraordinar de puternica acum, dar asta nu inseamna ca in fiecare an trebuie sa apara cate o capodopera”

A fost unul dintre criticii care au publicat cronici laudative la „Eu cand vreau sa fluier, fluier” imediat dupa proiectia de la Berlinala. De altfel, scrie constant in revista americana „Variety” despre filmele romanesti, fiind nu doar un cunoscator, dar si un admirator al noii generatii de cineasti romani. Jay Weissberg a acordat pentru HotNews un interviu telefonic in care a spus, printre altele, ca se astepta ca filmul lui Florin Serban sa ia ceva, insa nu Ursul de Aur, si ca cinematografia romana ar mai putea sta pe val inca mult timp.

Reporter: De ce v-a placut „Eu cand vreau sa fluier, fluier”?

Jay Weissberg: Mi-a placut pentru ca arata complet nepretentios, ceea ce cred ca e marca multora dintre cineastii romani de ultima generatie, dar afirmatia i se potriveste mai ales lui pentru ca mi s-a parut ca nu incearca sa trateze un mare eveniment, ci se concentreaza pe un moment specific. Mi-a mai placut foarte mult simtul dialogului, mai ales ca filmul e bazat pe o piesa de teatru. Cred ca regizorul a stiut foarte bine sa elimine elementele care l-ar fi facut teatral. Filmul are o scena centrala foarte puternica – cea in care eroul e vizitat la inchisoare de mama si de fratele sau. Este o scena foarte, foarte puternica.

R: V-a surprins faptul ca filmul lui Florin Serban a primit Marele Premiu al Juriului sau v-ati fi asteptat sa ia Ursul de Aur?

J.W.: Nu ma asteptam la Ursul de Aur. Intai de toate, nu am vazut toate filmele din competitie, pe urma a fost si un an foarte mediocru. Nimeni n-a fost multumit de Berlinala acestui an. „Daca vreau sa fluier, fluier” e un film mic si, pe undeva, a devenit favoritul criticilor pentru ca nu au fost multe alte filme din care se putea alege. Nu am vazut filmul rusesc, care a placut multora, si nici „Bal”, care a luat pana la urma trofeul suprem, dar pot spune ca ma asteptam ca „Eu cand vreau sa fluier…” sa ia ceva, insa nu Ursul de Aur.

R: La Berlin mi-ati spus ca, desi editia din acest an a festivalului a fost destul de plicticoasa, a fost mai buna ca in anii trecuti.

J.W.: Pentru ca au existat mai putine catastrofe ca anul trecut! Dar perceptia generala – a mea inclusiv -, a fost ca au existat mai multe filme mici care nu exprimau un statement anume si care nu intentionau sa faca mare tam-tam – e si cazul lui „Eu cand vreau sa fluier…,- si care ar fi fost perfecte pentru competitia unor festivaluri ca Locarno sau San Sebastian. Pentru Berlinale criticii au alt nivel de asteptare, la fel cum au pentru Cannes sau Venetia. Te astepti la filme mai ample, prin asta vreau sa spun filme cu un spatiu de manevra mai mare si mai puternice.

R: Cunoasteti foarte bine cinemaul romanesc. Unde l-ati situa in acest moment?

J.W.: Sunt la curent cu faptul ca multi romani sunt ingrijorati ca tot acest interes international din jurul Noului Val se va sfarsi la un moment dat. Multi romani sunt ingrijorati si pentru faptul ca, daca Romania nu scoate unul sau doua filme de talie mondiala in fiecare an la mari festivaluri internationale, e de rau. Nu sunt deloc de aceasta parere. Cred ca cinematografia romana e in acest moment extraordinar de puternica.

Dar asta nu inseamna ca in fiecare an trebuie sa apara cate o capodopera. Ce conteaza e faptul ca exista o miscare in interiorul tarii care apreciaza cinemaul si vocile individuale. O alta problema e legata de titulatura de „Nou Val”. Creatorii sunt ingrijorati ca s-ar putea crede ca sunt toti la fel, desi fiecare are stilul lui specific. Exista anumite lucruri pe care aceste filme le au in comun, printre care interpretarea extraordinar de puternica a actorilor si dialogurile naturaliste.

Dincolo de aceste lucruri recunoscute, fiecare creator e diferit. Corneliu Porumboiu nu are cum sa faca filme ca ale lui Cristi Puiu sau Adrian Sitaru – iar acesta mi se pare un lucru foarte bun. Cinemaul romanesc se afla intr-o pozitie foarte buna in acest moment si, pentru ca a fost atat de bine primit in afara tarii, noi surse de finantare din alte parti pot ajunge sa finanteze filmele romanesti. Sunt mult mai multi bani disponibili, nu doar pentru Romania, dar si pentru alte tari.

„Nemtii prefera, din pacate, comediile cu Sandra Bullock. Inteleg de ce prefera comedia, dar nu inteleg de ce o prefera pe Sandra Bullock”

R: Cum ati comenta afirmatia multor romani cum ca filmele romanesti sunt facute pentru festivaluri si nu pentru publicul de acasa?

J.W.: Acesta e un alt aspect pe care ma bucur ca il aduceti in discutie. De pilda, cand a iesit „Amintiri din Epoca de Aur”, am stiut ca exista cel putin un film care are sanse mai bune decat oricare alt film romanesc la publicul de acasa. Sunt multe probleme aici. In mod evident, cea mai importanta e faptul ca Romania are extrem de putine sali de cinema. Stiu ca apar multiplexuri noi, dar asta se intampla in timp.

In al doilea rand, e nevoie de mult mai multa diversitate. Am spus adineaori ca nu toti regizorii sunt la fel si e adevarat, dar aproape toti regizori fac filme de arta. Pentru o cinematografie romana intr-adevar sanatoasa avem, insa, nevoie si de comedii romantice, si de thrillere. Avem nevoie pana si de filme prostute pentru un segment mai larg de public decat cel al „filmelor de arta” despre care cetateanul obisnuit, atunci cand se uita in ziar exclama: „Nu mai vreau sa vad inca un film care sa ma intristeze!” Deci e nevoie si de putina atentie pentru public astfel incit sa apara si filme mai populare.

R: Ati vorbit mai sus despre calitatile filmelor romanesti. Puteti sa le numiti si defectele?

J.W.: Cred ca raspunsul se leaga de cel anterior. O mai mare diversitate ar fi de dorit, ca si un pic mai multa grija pentru realizarea unor filme mai populare. Nu spun ca regizorii cu recunoastere internationala ca Mungiu, Puiu sau Porumboiu ar trebui sa-si schimbe stilul. Nu, ei n-ar trebui sa faca asta. Uitati-va, de pilda, la Michael Haneke. Nu si-a schimbat stilul si, chiar daca cu ultimele doua filme a avut un imens succes, nu la fel se poate spune despre celelalte filme ale sale. Nemtii prefera, din pacate, comediile cu Sandra Bullock. Inteleg de ce prefera comedia, dar nu inteleg de ce o prefera pe Sandra Bullock. (Rade.).

R: Cam cati ani ii ia unei cinematografii nationale sa se pastreze in centrul atentiei inainte ca o alta sa-i ia locul?

J.W.: Nu stiu, nu exista cifre batute in cuie. Cinemaul romanesc inca are o reputatie foarte buna in lume. Criticii si publicul de festivaluri, atunci cand se uita in program si vad un film romanesc, spun: „Vreau sa-l vad!”, chiar daca nu retin numele regizorului. Acest lucru ar putea in mod surprinzator sa dureze mult timp. Nu pot face o estimare cat de cat exacta. De pilda, cinematograful sud-coreean a devenit cunoscut acum 10 ani sau chiar mai mult, si a devenit foarte popular, iar acum multi considera ca a intrat in declin, dar oamenii continua sa intre la filmele sud-coreene.

Acelasi lucru s-ar putea spune despre cinematograful francez. Dupa aparitia Nouvelle Vague-ului, toata lumea vroia sa vada filme frantuzesti. In Statele Unite, unde foarte foarte putine filme ne-americane sunt distribuite in sali, un film frantuzesc are mai multe sanse sa fie lansat decat in orice alta tara din lume. Iar acest lucru se datoreaza tocmai perceptiei ca filmele de arta sunt frantuzesti si ca Nouvelle Vague-ul a facut filme „chic”, chiar daca asta s-a intamplat cu multa vreme in urma.