INTERVIU Jurnalista rusă care a fugit recent din Moscova, din arest la domiciliu, și a ajuns în Franța: „Rușilor nu le pasă de ce se întâmplă în Ucraina”

„Marea majoritate a rușilor pur și simplu nu observă că soldații ruși omoară civili în Ucraina”, spune jurnalista Ekaterina Barabash într-un interviu. Ea se află acum în Franța, după ce, în luna aprilie, a reușit să fugă din Moscova, unde se afla în arest la domiciliu, pentru postări în care condamna războiul din Ucraina. Risca să fie închisă pentru zece ani. Toți cei care scriu acum astfel de postări au plecat din Rusia. Altfel ar fi la închisoare”, spune ea. 

Născută la Harkov, într-o familie de filologi, Ekaterina a ajuns la Moscova câteva luni mai târziu, alături de părinții ei. În capitala rusă și-a construit o carieră în jurnalism. A scris pentru „Rossiyskaya Gazeta”, „Nezavisimaya Gazeta” și Forbes. A colaborat cinci ani și cu Interfax, unde făcea cronici de film. A fost concediată, în 2016, după ce a criticat public autoritățile ruse și a susținut Maidanul ucrainean. 

Fiul ei nu a stat cu ea în Rusia, ci s-a mutat în Kiev, unde locuiește de 15 ani. Când a izbucnit războiul, Ekaterina s-a gândit că „o rachetă, obuze, drone ar putea să cadă” peste locuința lui. A făcut mai multe postări pe Facebook în care a criticat Rusia. „Bombardaţi o ţară, radeţi oraşe întregi de pe faţa pământului, ucideţi sute de copii, trageţi în oameni paşnici fără niciun motiv”, scria ea pe rețelele de socializare, în 2022. 

A fost acuzată de „discreditarea armatei ruse” și risca zece ani de închisoare. 

În interviul acordat Hotnews, Ekaterina a vorbit despre persecutările la adresa sa și a pus cum vede starea lucrurilor în interiorul societății ruse. 

– Despre postările care sunt invocate în acuzarea dumneavoastră privind „discreditarea armatei”: ce era, de fapt în ele, și cum în general monitorizează structurile de drept din Rusia astfel de postări?
– Cum le monitorizează, nu pot să vă spun. Cred că au o întreagă echipă, o întreagă mașinărie uriașă care lucrează la asta. Se pare că există diferite modalități. Există cuvinte cheie și oameni speciali care le urmăresc manual. Există o mulțime de “voluntari” care sunt mereu gata să bată la ușă. 

Eu am avut destul de mulți abonați (pe rețele de socializare, inclusiv Facebook – n.r.), iar ei urmăresc oamenii care sunt conectați cu Ucraina într-un fel sau altul, și au început să mă urmărească. 

Au luat postările chiar de la începutul războiului și au păstrat-o pentru o perioadă foarte lungă de timp. Prima postare era de la începutul lui martie 2022 și ultima – de la începutul lui octombrie 2023. Dar în aceste postări mi-am exprimat atitudinea față de război, față de armata rusă, față de autoritățile ruse. Am numit Rusia un agresor, am înjurat soldații ruși. De cele mai multe ori a fost vorba de Bucha, Irpin. Ei au colectat, au continuat să colecteze postările mele. Au adunat 30 dintre ele, ultimele mele mesaje au apărut în timpul interogatoriilor. Dar aveau de gând să mă condamne pentru primele trei.

„Ei chiar cred că fac o faptă bună”

– Să ne întoarcem la momentul reținerii dumneavoastră, cum ați fost tratată și dacă ați putea să ne spuneți în ce măsură acei reprezentanți ai forțelor de ordine cu care ați comunicat, cred cu adevărat că o persoană poate fi judecată pentru astfel de postări?
– Sunt convinsă sută la sută că ei cred că fac o faptă bună. Au fost foarte corecți cu mine. Totul s-a întâmplat la ora 10.00 dimineața. Stăteam cu mama mea în acel moment la cafea. Era ora 10.00 dimineața. Au sunat la ușă. Am văzut un tânăr acolo, atât de chipeș. L-am întrebat: Cine sunteți? Ce faceți aici? El a început să-mi spună ceva despre faptul că ceilalți se  învârteau pe la intrare și căutau pe cineva. 

Mi-am dat seama ce se întâmplă, așa că nu m-am împotrivit și nu m-am ascuns. Am deschis ușa și erau alți șase oameni în scară, toți purtând măști. E uimitor că își acoperă fețele. 

Au făcut o scurtă percheziție și am continuat dialogul deja în Comitetul de Investigații, unde am și ajuns. Pentru că am așteptat un avocat foarte mult timp, câteva ore, în mod firesc, am vorbit despre ceva. I-am auzit spunând că Rusia este înconjurată de dușmani, că se vrea ca Rusia să fie distrusă. Ei sunt absolut siguri că au dreptate, absolut. 

– Ați fi putut să nu scrieți aceste postări dacă ați știut că sunteți în pericol? 
– Presupun că aș fi putut, dar atunci nu aș mai fi fost eu. Probabil că le-am scris pentru că nu am putut altfel. Fiul meu trăiește în Ucraina.  

„Un miracol că nu am fost arestată cu mai mult timp în urmă”

– Și dumneavoastră sunteți din Harkov?
– Da, da. Eram foarte mică când părinții mei s-au mutat la Moscova, dar încă mai am legături. Tatăl meu, care acum șase luni a murit, a fost un om de știință celebru în Ucraina, a fost laureat al Premiului Șevcenko, a avut mai multe alte, din câte știu eu. A scris cărți în ucraineană, au fost publicate. Adică, aveam legături mai puternice. 

Și când au început totul, vedeți, am avut în fața mea casa fiului meu și familia lui. Îmi imaginăm cum o rachetă, obuze, drone ar putea să cadă acolo. E greu să păstrezi tăcerea. A fost imposibil. Când un om suferă, el strigă, reacționează. 

În plus, profesia de jurnalist te obligă să nu taci. Am vrut să le demonstrez ucrainenilor că nu toată lumea din Rusia tace. Am vrut ca Ucraina să știe că există oameni care sunt capabili să se ridice, măcar într-un fel, la timp. Înțeleg atitudinea ucrainenilor față de ruși acum, este absolut corectă. 

– Câți oameni de acest fel, în opinia dumneavoastră, au ales să nu tacă? Înțeleg că estimările sunt relative, dar totuși, care ar fi proporția acestora?
– După cum arată experiența mea, am fost, cred, aproape ultima persoană care a rămas un jurnalist cu voce. Am rămas la Moscova. Și toți cei care scriu acum astfel de postări, astfel de texte, desigur că au plecat. Altfel ar fi în închisoare. Nu cred că a mai rămas cineva în Rusia care să vorbească așa. Este un miracol că nu am fost arestată cu mai mult timp în urmă. 

– Deci se pare că sistemul lui Putin a reușit să-și îndeplinească sarcina de a păstra tăcerea oamenilor?
– Bineînțeles. Orice țară cu o astfel de dictatură ar fi tăcută. Ați văzut termenele pentru care oamenii sunt închiși. Acestea sunt termene uriașe, sunt termene staliniste.  

„Am plecat de acasă într-o zi cu un rucsac, cu o brățară la picior, pe care am tăiat-o cu fierăstrăul”

– Riscați 10 ani de închisoare pentru câteva postări pe Facebook. Înțeleg că nu ne veți spune prea multe despre evadarea dumneavoastră, dar, totuși, dacă ați putea să ne spuneți ceva despre cum ați reușit să părăsiți Rusia și cum ați realizat că pedeapsa era inevitabilă. Deci niciun avocat nu v-ar fi protejat, în principiu, de acest sistem? 
– Bineînțeles că nu m-ar fi protejat, pentru că ei fac ce vor. Au o mulțime de portițe de scăpare. Nu, această impunitate este de așa natură încât poți să te aștepți la orice. Totul este decis în avans. Nu știu ce au decis în avans despre mine, dar mi-am dat seama, după diverse tipuri de consultări, că riscul unei sentințe reale este foarte mare. 

A fost o decizie foarte grea să plec, pentru că întotdeauna am spus că atâta timp cât părinții mei sunt în viață, nu plec nicăieri. Dar tatăl meu a decedat recent, a fost mama mea, care și-a sărbătorit cea de-a 96-a aniversare cu două zile înainte de arestarea mea. 

Pentru mine, desigur, simplul gând de a o părăsi în mod voluntar, mi s-a părut la început o nebunie. Dar am trăit mult timp cu acest gând, m-am gândit la el, m-am îngrijorat, am plâns, pentru că era un dor, desigur, imens. 

Am înțeles că nu o voi mai revedea pe mama niciodată. Ne sunăm de trei ori pe zi, știm totul una despre cealaltă, vorbim pe video. Dacă aș fi în închisoare, într-o colonie penală, este clar că ar fi vorba doar de trei minute pe săptămână. 

Am plecat de acasă într-o zi cu un rucsac, cu o brățară la picior, pe care am tăiat-o cu fierăstrăul după câteva ore. Am găsit un fierăstrău, am avut ajutor, desigur, oamenii m-au ajutat. Le mulțumesc foarte mult pentru asta. 

Erau atât voluntari, cât și oameni care fac asta, practic profesional acum, ceea ce se numește evacuare. Am aflat asta abia mai târziu deja. M-au ajutat o mulțime de oameni la diferite niveluri, din diferite țări, diferite grade de implicare. Este aproape imposibil să o faci singur. A fost un miracol. Eu cred că a fost un miracol. 

– Acum vă aflați în Franța. Vi s-a acordat azil politic sau vreun statut acolo? Sunteți în siguranță acum? 
– Da, da. Sper că da. Nu am încă un statut, pentru că totul necesită timp. Dar “Reporteri fără Frontiere”, care au fost implicați în evacuarea mea, mi-au oferit un avocat gratuit. Le mulțumesc pentru asta. Încă nu am văzut un psihoterapeut, dar cred că va fi necesar, desigur. Chiar sper că mi se va acorda azil politic, atunci voi avea un statut. Deocamdată, sunt doar o persoană fără documente, sunt cu viză. Nu am documente, nu am nici măcar pașaport. 

Oamenii din Rusia „nu observă ce se întâmplă”

– Dar credeți că în viitorul apropiat nu va fi posibil să vă întoarceți în Rusia?
– Bineînțeles că nu. Imediat te prind la graniță și te trimit la termen maxim. Sperăm însă într-un miracol, să știți. 

– Ați trăit în Rusia până de curând: ce se întâmplă în societate rusă în prezent în contextul războiului din Ucraina? Sau viața a continuat așa cum a fost și poate că oamenii nu observă atât de mult că soldații ruși omoară undeva civilii ucraineni? 
– Este ultimul lucru pe care l-ați numit și asta și este toată grozăvia, pentru că oamenilor nu le pasă deloc. Pot judeca, desigur, în cea mai mare parte, în orașele mari, Moscova, unde am locuit, Sankt Petersburg și, parțial, Ekaterinburg. Dar acestea sunt, societăți, să spunem, mai avansate. 

Există încă oameni la fel ca mine, chiar dacă nu public, chiar dacă nu la fel de deschis, care judecă și discută. Dar chiar și în aceste orașe mari, marea majoritate a oamenilor pur și simplu nu observă. 

Pur și simplu, viața merge înainte. Adică, ei știu că există un război undeva acolo, iar patrioții deosebit de înfocați spun că da, așa trebuie să fie, ne apărăm. Și majorității oamenilor pur și simplu nu le pasă. 

Nu vorbesc despre provincii, despre orașe îndepărtate și chiar mai mult despre sate, unde oamenii, în general, vor spune practic că există un război, dar nici măcar nu știu cine este în război cu cine. Acest lucru se explică prin faptul că viața este dificilă, trebuie să supraviețuiești. Este un cerc vicios. Și ei trebuie să supraviețuiască așa, pentru că nu sunt interesați de nimic. Nu vor să schimbe nimic, nu le pasă deloc. 

–Înainte de război, cum ați văzut dezvoltarea Rusiei, dezvoltarea societății ruse? 
– După 2014, totul a devenit clar. După Crimeea, totul a devenit clar, nu mai exista nicio îndoială că totul merge așa cum este în prezent. Și Crimeea a arătat, apoi începutul războiului, deja în Est, în Donbas. Noi, totuși, am crezut că va fi ceva mai puțin, nu pe scară largă, că va fi mai mult ca în Est, în părțile estice, dar, după cum puteți vedea, totul aproape ajuns la Lviv. 

A devenit foarte greu să respiri, a devenit greu să lucrezi. Până în 2022, era încă posibil, că nu exista această lege monstruoasă cu “discreditare” (discreditarea armatei – n.r). Dar după 2022 totul s-a schimbat radical.  

„Putin nu se va opri. Se va odihni un pic și va continua”

– Eu sunt din Republica Moldova. Și aici, și în România se discută foarte mult în ce măsură Rusia poate de fapt să influențeze procesele politice, procesele electorale. În Moldova, de exemplu, o parte a populației care nu crede că Rusia este implicată, că acestea sunt încă jocuri politice interne și acuză autoritățile proeuropene că speculează pe tema influenței Rusiei. În ce măsură credeți că Rusia este într-adevăr interesată să influențeze procesele politice și electorale din Republica Moldova, chiar și din România, stat membru al Uniunii Europene?
– Cred că este un lucru evident. După părerea mea, cu sume enorme de bani pe care le are Rusia și pe care este dispusă să le investească pentru influență.  Bineînțeles că reușesc.

Uitați-vă la ceea ce se întâmplă chiar acum cu așa-numitele negocieri în care s-a angajat Trump. Uitați-vă în ce măsură peste ocean, cum reușește Rusia să-l stăpânească pe președintele american. Și ce să mai vorbim despre țările atât de apropiate, cum este Republica Moldova, despre care ei cred că este doar a lor. Toate fostele republici sovietice le consideră ale lor. Deci aici, după părerea mea, nici nu trebuie să mergi la ghicitoare. 

– Și despre posibile revendicări teritoriale. Oficiali ucraineni spun că Rusia nu se va opri dacă Ucraina va ceda. Rusia nu se va opri. Credeți că există de fapt astfel de planuri sau mai mult un mesaj politic? 
– Cred că sub aceste cuvinte, desigur, există un procent foarte mare de conștientizare reală a situației, pentru că acesta este necazul și problema acestor așa-zise negocieri. Dacă ne imaginăm că Ucraina, de exemplu, va renunța, va fi de acord să lase aceste teritorii ocupate pentru Rusia acum, desigur, Putin nu se va opri. 

Se va odihni un pic și va continua, pentru că scopul său este să distrugă Ucraina. Asta este clar. Este foarte probabil ca Moldova și statele baltice să fie următoarele. Deci nu degeaba Lituania construiește un gard înalt la graniță. E înfricoșător, îi înțeleg. 

– Dacă am început să vorbim despre încercările de a organiza negocierile dintre Rusia și Ucraina, credeți că există interesul Moscovei să negocieze cu adevărat? 
– Pe de o parte, desigur, Rusia este interesată, pentru că forțele sale sunt pe sfârșite. De asemenea, își dau seama că nu poate continua la nesfârșit. Pe de altă parte, da, sunt gata în condițiile lor, încearcă să dicteze condițiile. Acesta este motivul pentru care totul, desigur, este blocat. În același timp, după cum vedeți, ce fel de negocieri pot fi, dacă ei continuă să tragă în cartiere civile. Oameni sunt uciși, copii sunt uciși. Este un lucru teribil. Ei sunt dispuși (pentru negocieri – n.r.), dar sunt dispuși doar în condițiile lor. 

– Scopul final al lui Putin în acest moment este același ca la începutul războiului? 
– El însuși nu știe, să știți. Nu cred că știe. Vom vedea ce se va întâmpla în continuare. Desigur, toate planurile lui s-au dus pe apa sâmbetei. Cred că ar fi fericit să termine totul acum, lăsând aceste teritorii în urma lui. Nu are deloc nevoie de ele, vrea să creeze acolo o zonă tampon, gri, dar cere totuși să i se dea regiunile Donețk, Dnipropetrovsk și Kherson. Amenință să cucerească Harkov și Sumî, deși a încercat să cucerească Harkov de-atâtea ori, dar a eșuat. 

Peste 1.000 de persoane, în atenție pentru postări care „discreditează armata rusă” 

Dmitri Zakhvatov, avocat specializat în apărarea drepturilor omului din Rusia, care a urmărit cazul Ecaterinei, a explicat pentru publicul HotNews cum urmăresc autoritățile de la Moscova postările persoanelor publice.

„Există adesea situații în care oamenii sunt aduși în fața justiției destul de târziu pentru activități pe internet pe care le-au comis mult mai devreme în comparație cu momentul în care sunt inițiate procedurile penale împotriva lor. Realitatea este că în Rusia activează o poliție secretă cu drepturi depline. Seamănă cu Direcție 5 a KGB din timpul URSS”, a explicat acesta. 

El spune că „sunt oameni special instruiți, care dispun de mijloace tehnice speciale care funcționează în mod automatizat și  pur și simplu cercetează internetul cu ajutorul AI”. 

Potrivit datelor oficiale, peste 1.000 de oameni au fost vizate de articolul care prevede pedeapsa pentru postările ce “discreditează armata rusă”, în opinia autorităților de la Kremlin. 

Numărul prizonierilor politici, de șapte ori mai mare 

„Există persoane care au fost deja acuzate, împotriva cărora au fost deja deschise proceduri penale. Există persoane care au fost percheziționate, iar procedurile penale împotriva lor urmează să înceapă. Dar, per total, din câte îmi amintesc statisticile, aproximativ o mie de persoane sunt în prezent supuse urmăririi penale într-o oarecare măsură. Unii dintre ei sunt în spatele gratiilor, alții sunt în arest la domiciliu, unii au fost deja condamnați, alții la o pedeapsă reală, alții la pedepse cu suspendare, la alte tipuri de pedepse, de exemplu, amendă”, a mai spus el. 

În total, „proiectul pentru drepturile omului al independentului “Avtozak” număra 5.245 de prizonieri politici în Rusia la 9 februarie 2025. Aceștia sunt doar cei care au fost urmăriți penal de la începutul războiului”. 

Înainte de război, numărul prizonierilor politici care se aflau în arest în Rusia „era de aproximativ 600 sau 700 de persoane”, a mai explicat avocatul.