INTERVIU. „Lipsă de viziune și de ambiție”. Cum a ajuns Polonia liderul flancului estic al NATO și ce-i lipsește României pentru a avea un cuvânt de spus în negocierile de pace din Ucraina

Europa are nevoie de o viziune comună cu privire la pacea din Ucraina, pentru a se putea aşeza la masa negocierilor, crede cercetătoarea Ionela Maria Ciolan, expertă în relaţii internaţionale şi studii de securitate. Ea susţine că politica UE privind apărarea trebuie să includă creşterea cheltuielilor cu înzestrarea militară.

• „Administraţia Trump alege în mod conştient să aibă un stil haotic de a purta negocieri, pentru a-i confuza pe ceilalţi. Ştim deocamdată că întâlnirea dintre secretarul de stat Marco Rubio şi ministrul rus de Externe Serghei Lavrov este prima dintr-o serie”, explică cercetătoarea Ionela Maria Ciolan, într-un interviu acordat HotNews.ro.
• Ce vor SUA şi ce vor liderii europeni de la pacea din Ucraina, despre care liderii diplomaţiilor americane şi ruse discută marţi în Arabia Saudită? „SUA va cere ca ucrainenii să renunţe la o parte din teritorii, ca Ucraina să rămână neutră şi să fie susţinută cu trupe, arme şi fonduri europene. Or, evident că lucrurile acestea vor fi foarte greu de vândut europenilor, dacă ei nu sunt implicaţi în proces”, arată specialista.
• În timp ce liderii europeni se întâlnesc pentru a identifica soluţii pentru pacea în Ucraina, României îi lipsesc viziunea şi ambiţia de a fi mai activă pe scena internaţională, pentru că „are o abordare pasivă cu privire la securitatea naţională şi a regiunii”, susţine Ionela Maria Ciolan.
• Ce am putea învăţa din modelul polonez? „Polonia a devenit un lider a flancului estic al NATO pentru că ei şi-au luat politica de securitate”, arată specialista.

Ionela Maria Ciolan este cercetătoare la think-tank-ul Centrul Wilfried Martens pentru Studii Europene din Bruxelles, instituţie finanţată de Parlamentul European şi care asigură expertiză decidenţilor politici din cel mai mare grup politic european, Partidul Popularilor Europeni. Este expertă în politica europeană de securitate și apărare, politica externă europeană, NATO, securitatea Mării Negre, relațiile transatlantice și relațiile UE cu Ucraina, Georgia și Moldova.

După ce a obţinut doctoratul la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) cu o teză despre dinamica vecinătății estice între valorile multilaterale ale UE și politica de mare putere a Rusiei, a fost bursieră Fulbright la Universitatea din California-Berkeley şi a lucrat cu mai multe instituţii academice europene şi americane, printre care Adunarea Parlamentară a NATO, Centrul pentru Politici Europene (EPC) din Bruxelles, Centrul pentru Analiza Politicilor Europene (CEPA) din Washington sau Centrul de Studii UE-Rusia de la Universitatea din Tartu (Estonia).

„Majoritatea republicanilor nu văd beneficiile apartenenţei SUA la NATO”

HotNews.ro: Care e planul SUA cu privire la Ucraina? Vă întreb în contextul întâlnirii de marţi, din Arabia Saudită, dintre secretarul de stat, Marco Rubio şi ministrul de Externe, Serghei Lavrov.
Ionela Maria Ciolan: Din ce ştim acum, SUA cred că, în aceste negocieri de pace, ucrainenii trebuie să fie mai pragmatici şi să renunţe la teritoriile ocupate de ruşi, precum Crimeea şi cele patru regiuni ocupate din 2014 sau din 2022. Apoi, americanii au spus foarte clar: vom avea o zonă demilitarizată în Ucraina, pe linia frontului, care va fi protejată de aceste forţe de menţinere a păcii, dar care nu sunt americane.

Practic, prin declaraţia de săptămâna trecută a secretarului de apărare Pete Hegseth, SUA au exclus să se angajeze în Ucraina. De asemenea, el a mai trasat o linie roşie, prin care spune că aceste forţe de menţinere a păcii nu vor fi acoperite de articolul 5 al Tratatului, în cazul unui posibil atac din partea Rusiei.

Aşadar, avem o schimbare de paradigmă în relaţia transatlantică şi în politica externă americană. Practic, vedem faptul că americanii se mută de la o poziţie bazată de neoliberalism, idealism soft-power, la o poziţie bazată pe neo-realism şi relaţii tranzacţionale hard-power, în care, pe viitor, vom vedea administraţia Trump mai interesată să-şi maximizeze câştigurile chiar cu riscul de a diminua relaţii tradiţionale, importante pentru americani.

Suntem într-un moment de cotitură pentru relaţia transatlantică, moment care machează începutul unei dezangajări a SUA în Europa. Încă nu ştim cum va arăta această retragere, dacă va fi una parţială sau totală. Încă suntem în ochiul furtunii, suntem în mijlocul evenimentelor, aşa că e prematur să înţelegem imaginea de ansamblu.

Contează foarte mult şi cum vor reuşi europenii să interacţioneze cu administraţia Trump, dar trebuie să ţinem cont şi de percepţia republicanilor, şi în special a mişcării MAGA şi a cetăţenilor americani care fac parte din această mişcare. Or, ei încep să nu mai vadă beneficiile în ajutorul SUA pentru Ucraina. Zilele trecute a apărut un studiu care arată că doar 4 din 10 americani mai văd beneficiile sprijinului pentru Ucraina, 3 din 10 consideră că ajutorul răneşte SUA, iar 3 sunt indecişi. De asemenea, vedem o scădere, în ochii americanilor, a importanţei implicării SUA în NATO, de la 66% la 63% în ultimii ani. În această privinţă, majoritatea republicanilor, 51%, nu văd beneficiile apartenenţei SUA la NATO, în timp ce democraţii încă sunt majoritar în favoarea relaţiilor transatlantice. E vorba de un trend care nu ţine doar de Trump, pentru că această tendinţă izolaţionalistă e în creştere în rândul populaţiei americane.

– Liderii europeni care au participat la summit-ul de urgenţă de la Paris au spus că e nevoie de angajamente în politica de apărare a Uniunii Europene. Cum ar trebui să arate aceste angajamente? Şi Donald Trump vorbeşte despre creşterea cheltuielilor pentru apărarea în rândul statelor NATO…
– Aş numi întâlnirea de la Paris mai mult una de coordonare decât un summit. E o întâlnire într-un grup restrâns şi pare că ar fi în formatul Weimar+, în care participă ţările membre Weimar (statele Triunghiului de la Weimar sunt Germania, Franţa şi Polonia, n.r.) şi cele care au o industrie de apărare dezvoltată. Au fost prezenţi şi reprezentanţii instituțiilor europene şi NATO.

Aşadar, e o întâlnire restrânsă, a ţărilor care au fost cele mai angajate în a susţine Ucraina cu idei privind viitoarea formulă de pace durabilă şi justă, dar şi a ţărilor care au posibilitatea să crească investiţiile în capabilităţile de producţie de armament.

Probabil că această întâlnire are loc ca urmare a faptului că americanii au trimis ţărilor europene un chestionar în care cer să spună foarte clar cum pot acestea să susţină Ucraina: prin capabilităţi militare, prin forţe de menţinere a păcii sau prin diverse garanţii de securitate.

Trump îşi doreşte ca europenii să devină garanţi ai apărării convenţionale a teritoriului european, care acum se bazează foarte mult pe contribuţia americană. Administraţia Trump spune că, în momentul acesta, contribuţia europeană nu e este echitabilă, pentru că statele UE au ajuns să investească majoritar cei 2% din PIB pentru apărare doar începând cu primul său mandat, iar acum doar 24 de state din 32 respectă acest angajament. Or, pentru el nu e suficient. Trump vorbeşte despre 5%. Bănuiesc că la următorul summit NATO de la Haga (24-26 iunie) va exista o înţelegere pentru 3-3,5% din PIB pentru apărare, o creştere substanţială.

– În afară de înzestrare, ce trebuie să facă statele UE?
– Pentru a răspunde, trebuie să privim la discuţiile liderilor europeni de luni, din Paris, despre negocierile unei păci juste şi durabile în Ucraina. Europenii consideră că atât Ucraina, cât şi UE trebuie să fie la masa negocierilor şi vor insista pe lucrul acesta. Întâlnirea se axează pe ceea ce poate să ofere UE pentru a ajuta Ucraina – capabilităţi militare, ajutor economic. O altă temă este staţionarea trupelor de menţinere a păcii pe teritoriul ucrainean – cea mai greu de vândut politic cetăţenilor europeni. Premierul Marii Britanii a spus că se gândeşte să trimită trupe, Suedia ar fi de acord cu ideea, Franţa ştim deja că e de acord, pentru că au propus asta încă din toamnă, dar Germania şi Polonia s-au pronunţat împotriva acestei idei. Explicaţia poate veni şi din faptul că ambele state sunt în campanie electorală, aşa că mesajele şi interesele domestice prevalează celor de politică externă.

Liderii europeni trebuie însă să înţeleagă că aceste forţe de menţinere a păcii nu vor avea doar rol de descurajare simbolică, ci vor trebui să fie echipate cu capabilităţile militare să reacţioneze în cazul unui potenţial atac. Altfel, s-ar întâmpla ca în Bosnia în anii ’90, când soldaţii fără arme nu pot opri masacrul populaţiei civile. De aceea, e nevoie de un acord în interiorul NATO ca aceste trupe să fie acoperite de articolul 5 al Tratatului. Doar în această situație Rusia poate înţelege că aceasta e linia roşie pe care nu trebuie s-o treacă.

– Cât de mult contează discuţiile astea câtă vreme, marţi, la Riad, nu participă niciun reprezentant european?
– Cred că trebuie să facem un pas în spate şi să vedem imaginea de ansamblu. Administraţia Trump alege în mod conştient să aibă un stil haotic de a purta negocieri, pentru a-i confuza pe ceilalţi. Ştim deocamdată că întâlnirea dintre secretarul de stat Marco Rubio şi ministrul rus de Externe Serghei Lavrov este prima dintr-o serie. Scopul ei e să pregătească terenul pentru o întâlnire bilaterală Donald Trump – Vladimir Putin, care ar avea loc tot în Arabia Saudită, la finalul lunii.

– Dar Europa lipseşte de aici…
– Totuşi, eu cred că întâlnirea de la Paris e foarte importantă pentru ca liderii europeni să se gândească la direcţii foarte clare în ceea ce priveşte ajutorul şi garanţiile de securitate pe care le pot oferi pentru Ucraina. Trebuie să ţinem cont că în acest plan de pace al americanilor, rolul cel mai mare îl vor juca europenii.

Or, dacă nici UE, nici Ucraina nu vor fi de acord cu formula de pace propusă, nu vom avea pace! Aşadar, cred că interesele europene vor fi luate în calcul, dar înainte de asta trebuie să existe o viziune comună, unitară despre cum poate să arate încheierea conflictului din Ucraina. Şi trebuie să le explicăm americanilor că, în funcţie de rezultat, ruşii se vor simţi sau nu încurajaţi să atace din nou.

În planul actual, deci mergând pe logica din declaraţiile publice americane, SUA va cere ca ucrainenii să renunţe la o parte din teritorii, ca Ucraina să rămână neutră şi să fie susţinută cu trupe, arme şi fonduri europene. Or, evident că lucrurile acestea vor fi foarte greu de vândut europenilor, dacă ei nu sunt implicaţi în proces. În plus, trebuie să vedem şi ce oferă SUA ucrainenilor, pentru că, la cum arată planul de pace astăzi, pare că administraţia Trump face concesii faţă de preşedintele Putin. Or, europenii susţin foarte clar că integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei nu trebuie puse în discuţie.

– Şi care credeţi că vor fi concluziile de la Riad?
– Ştim doar că e o întâlnire bilaterală pentru a deschide negocierile pentru restructurarea relaţiilor dintre SUA şi Rusia. Şi că e o primă întâlnire dintr-un proces mai larg de negociere. Mai ştim că echipa americană de la Riad este condusă de secretarul de stat Marco Rubio, cu consilierul de securitate naţională, Michael Waltz, şi cu emisarul pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff. Dar tot marţi, la Bruxelles, emisarul pentru Ucraina şi Rusia, generalul Keith Kellogg, se va întâlni cu preşedinta Comisiei Europene, pentru o discuţie privind perspectiva europeană asupra negocierilor de pace, după care Kellogg va merge şi în Ucraina. În mod clar, europenii vor insista să fie la masa negocierilor, la fel şi ucrainenii, deci e greu să anticipat că întâlnirea de la Riad va livra concluzii ferme.

Ce ar trebui să facă România

– Este rezonabilă aşteptarea ca România să fie mai vizibilă în aceste negocieri? Putem face mai mult sau importanţa României rămâne limitată?
– România e şasea ţară ca întindere din UE şi o ţară aflată pe graniţa flancului estic, care se confruntă cu repercusiuni indirecte ale războiului din Ucraina – pentru că Marea Neagră este teatru de război şi pentru că drone ruseşti intră ilegal pe teritoriul nostru –, evident că şi noi ar trebui să fim mai activi în aceste iniţiative şi schimburi de idei cu privire la Ucraina. Este în interesul României ca, atunci când vorbim despre planul european de pace, să ţinem cont şi de particularităţile acestei regiuni. De exemplu, câtă vreme Crimeea ar rămâne sub influenţa rusească, am putea avea ameninţări de securitate. E în interesul nostru să susţinem integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei şi cred că ar trebui să includem şi Republica Moldova în aceste negocieri de pace.

– Nu se întâmplă asta, iar Polonia a preluat rolul de lider a flancului estic…
– România e într-o criză politică internă, care domină agenda de la Bucureşti. Dar cred că ne lipsesc şi viziunea, şi ambiţia de a fi mai activi. Am putea să fim mult mai vizibili şi mai asertivi în politica externă, exprimându-ne poziţia şi cerând să fim parte din aceste procese. Nu doar în momentul în care are loc vreun summit formal sau informal. Dar diplomaţia noastră ar trebui să fie inclusă în toate discuţiile tehnice, pentru a ne creşte credibilitatea, pentru a demonstra că avem capacitate de negociere. Şi, sigur, trebuie să creştem investiţiile în apărare: anul trecut, deşi am promis că o să investim 2,5% din PIB, am reuşit să investim doar 1,8%. Trebuie să arătăm şi că suntem serioşi şi că respectăm articolul 3 al Tratatului, care spune că statele trebuie să fie pregătite să-şi susţină propria apărare teritorială până vin aliaţii. România încă are o abordare pasivă cu privire la securitatea naţională şi a regiunii, pe când polonezii au o abordare foarte activă.

Polonia a devenit un lider a flancului estic al NATO pentru că ei şi-au luat politica de securitate în serios şi deja se gândesc să crească cheltuielile cu apărarea la 4,7% din PIB. Sunt în proces de creştere a numărului forţelor armate, sunt activi din punct de vedere diplomatic, îşi promovează bine mesajele şi au o direcţie unitară şi coerentă între diversele lor partide politice. Lupta politică internă din Polonia nu se vede extern, iar asta nu afectează capacitatea statului de a reacţiona pe scena internaţională.