Sari direct la conținut

INTERVIU McDonald’s în România, de la primul restaurant deschis în România, la 30 de ani de succes. Valentin Truță: „Astăzi, servim zilnic peste 360.000 de clienți în cele 106 restaurante din țară”

Smile Media
INTERVIU McDonald’s în România, de la primul restaurant deschis în România, la 30 de ani de succes. Valentin Truță: „Astăzi, servim zilnic peste 360.000 de clienți în cele 106 restaurante din țară”
Foto: McDonald’s România

Primul restaurant McDonald’s din București, deschis în 1995, aducea un suflu nou pe piața locală și marca începutul unui drum ce avea să transforme obiceiurile de consum ale românilor. Aproape trei decenii mai târziu, McDonald’s este mai mult decât un brand cunoscut, fiind prezent constant în viața românilor și adaptându-se la nevoile și așteptările acestora. Despre evoluția companiei, investițiile în tehnologie și sustenabilitate, impactul asupra economiei locale și planurile de viitor a vorbit, într-un interviu, Valentin Truță, director general al Premier Restaurants România.

Pe parcursul acestor 30 de ani, McDonald’s a reușit nu doar să își construiască o rețea extinsă de restaurante, ci și să devină un punct de referință în domeniul inovației și adaptării la cerințele pieței locale. Fiecare etapă a fost marcată de dorința de a îmbunătăți experiența clienților, acest lucru reflectându-se în diversificarea meniului și în implementarea unor soluții tehnologice avansate care au schimbat modul în care consumatorii interacționează cu brandul. „Ne dorim ca meniul nostru să rămână pe gustul clienților din România, iar în an aniversar avem multe surprize pentru ei – vom veni cu rețete noi, dar vom readuce și produse care s-au bucurat de succes în trecut”, a menționat Valentin Truță.

Anul acesta, McDonald’s România marchează 30 de ani de activitate. Cum a evoluat compania din 1995, odată cu deschiderea primului restaurant, în ceea ce privește extinderea și adaptarea la preferințele consumatorilor români?

Valentin Truță: De la primul restaurant deschis în 1995, am crescut împreună cu preferințele românilor – am testat, am ascultat, am inovat. Am evoluat odată cu gusturile și stilul lor de viață – de la un meniu standard la opțiuni locale, produse în ediție limitată create de chefi, opțiuni variate pentru mic dejun, prânz sau cină, soluții digitale și comenzi rapide. Avem o acoperire foarte bună la nivel național, fiind prezenți în 33 de orașe cu restaurante de tip Drive-Thru, in-store sau în centrele comerciale. Astăzi, servim zilnic peste 360.000 de clienți în cele 106 restaurante și rămânem conectați la ce își doresc clienții noștri, cu planuri clare de a duce experiența McDonald’s și mai departe. Și o facem cu bucurie. 

Care au fost cele mai importante momente și realizări de-a lungul acestui parcurs?

Valentin Truță: Realizările noastre coincid cu momentele importante trăite de clienții noștri. Fie că este vorba despre aniversarea zilei de naștere, despre o primă întâlnire între adolescenți sau despre masa de duminică unde se reunește întreaga familie, ne bucurăm să facem parte din viața lor.

Iar dacă ne referim la un moment-cheie în parcursul nostru, atunci cu siguranță acela s-a petrecut încă din 1995, când am inaugurat primul restaurant Drive-Thru din România. Odată cu acest concept, totul s-a schimbat, atât pentru noi, cât și pentru clienți, cărora le oferim o experiență completă, 24/7, și o servire rapidă.

„Astăzi, restaurantele de tip Drive-Thru se regăsesc în 60 dintre locațiile McDonald’s din România și sunt dovada că inovația a fost mereu motorul evoluției noastre.”

Pe parcursul celor 30 de ani au fost multe momente importante: introducerea cafenelelor McCafé și a meniului de mic dejun pentru prima dată în restaurantele cu servire rapidă, includerea sistemului digital care a simplificat pregătirea produselor, dar și experiența clienților, introducerea servirii la masă, oferirea posibilității de comandă din confortul casei prin McDelivery sau dezvoltarea aplicației mobile.

Locuri de muncă pentru români

Cum a influențat extinderea rețelei McDonald’s economia locală, atât prin investițiile realizate, cât și prin impactul asupra angajaților și comunităților?

Valentin Truță: Peste 70.000 de oameni au lucrat de-a lungul timpului la McDonald’s și au trecut prin programele de pregătire, fiind un prim angajator important pentru mulți tineri. În 2025, am ajuns la 106 restaurante și o echipă de peste 7.000 de colegi. Această creștere nu ar fi fost posibilă fără un plan strategic de investiții – aproape 600 de milioane investiți doar în ultimul deceniu pentru deschiderea de noi restaurante, inovații tehnologice și modernizarea locațiilor existente. Astfel, am putut crea noi locuri de muncă pentru români. Iar contribuția la bugetul de stat, din taxe și impozite, se ridică la peste 1.4 miliarde de lei în ultimii 10 ani.

În contextul preocupărilor globale privind sustenabilitatea, ce măsuri a adoptat compania pentru a reduce impactul asupra mediului și pentru a integra practici mai responsabile în activitatea sa?

Valentin Truță: De la an la an, McDonald’s în România a integrat practici responsabile în fiecare etapă a activității sale. Astfel, am eliminat treptat plasticul din ambalaje, introducând paiele din hârtie, tacâmuri din lemn sau ambalaje de carton pentru înghețată și salată. Obiectivul este ca până la finalul anului 2025, 100% din ambalajele folosite în restaurante să provină din surse regenerabile, reciclate sau certificate.

În paralel, am implementat colectarea selectivă a deșeurilor în peste 60% dintre restaurante, avem stații de încărcare pentru mașini electrice în restaurante Drive-Thru și 19 restaurante au integrate panouri fotovoltaice.

Fiind unul dintre cei mai mari angajatori din industria alimentară din România, ce strategii aveți pentru a sprijini dezvoltarea profesională a angajaților, inclusiv a tinerilor aflați la început de carieră, și pentru a crea un mediu de muncă incluziv și echitabil?

Valentin Truță: Fiecare angajat are șansa de a evolua profesional și de a-și construi o carieră solidă la McDonald’s. De altfel, promovările în roluri de management în restaurante sunt 100% interne. Avem un program de pregătire și training-uri la care au acces toți colegii, oferim condiții de muncă sigure și corecte, pachet salarial competitiv și beneficii suplimentare, inclusiv bonusuri de performanță. 700 dintre colegii noștri, cu o vechime de peste 10 ani în companie, pot confirma. Investim constant în dezvoltarea lor profesională, prin promovări interne și programe de formare.

„Doar în ultimii doi ani, au fost acordate burse în valoare de peste 560.000 de lei angajaților studenți, cu rezultate bune la facultate și la job.”

Tradiție locală și inovație                     

Cum a evoluat digitalizarea în cadrul McDonald’s România și ce tehnologii noi ați implementat pentru a îmbunătăți atât experiența clienților, cât și eficiența operațională a restaurantelor?

Valentin Truță: 100 de restaurante, respectiv 94% din rețeaua noastră, sunt dotate cu sistemul digital Experience of the Future, care a schimbat experiența McDonald’s. Clienții pot să comande ușor, pentru că acestea integrează meniu și listă de prețuri digitale, kiosk-uri pentru comandă și plată simplă și rapidă cu cardul, inclusiv contactless. De asemenea, aplicația McDonald’s, descărcată de peste 5 milioane de ori, le oferă utilizatorilor o platformă unde punctele acumulate se transformă în recompense și posibilitatea să comande prin Mobile Order & Pay înainte de a ajunge în restaurant.

Care sunt produsele preferate de clienții din România și cum reușește McDonald’s să își adapteze meniul la gusturile și așteptările acestora?

Valentin Truță: În România, clienții noștri preferă produsele iconice, precum Big Mac, Big Tasty, cartofii prăjiți sau sandvișurile populare de pui McChicken și McPuișor, dar și preparatele în ediții limitate. Acest lucru ne-a inspirat să venim cu specialități noi din carne de vită sau pui sau cu produse adaptate gustului românilor. Astfel, experiența McDonald’s se îmbină cu tradiția locală și inovația. Luăm în considerare feedback-ul clienților și în fiecare an avem rețete noi, fie că vorbim de specialități de cafea, deserturi, sandvișuri de mic dejun, burgeri sau salate.

Care sunt planurile de dezvoltare ale companiei pentru următorul deceniu și ce direcții strategice vor ghida extinderea și inovația companiei?

Valentin Truță: Pe termen lung, investițiile strategice vizează continuarea extinderii la nivel național, în orașe noi sau în care cererea este crescută, dezvoltarea echipei, inovarea la nivel de procese, tehnologii și, bineînțeles, meniu.

Până la finalul acestui an, continuăm planul de expansiune accelerată și ne propunem să creștem echipa cu peste 700 de noi angajați. Așadar, încurajăm tinerii să se alăture echipei, pentru că le oferim șansa de a avansa în carieră, dar și de a-și desfășura activitatea într-un mediu de lucru dinamic. Strategic, vom continua colaborarea cu partenerii locali, care ne furnizează ingrediente proaspete și de calitate.

„Ne dorim ca meniul nostru să rămână pe gustul clienților din România, iar în an aniversar avem multe surprize pentru ei – vom veni cu rețete noi, dar vom readuce și produse care s-au bucurat de succes în trecut.”

Cu ocazia acestui an aniversar, ce mesaj doriți să transmiteți clienților, partenerilor și angajaților?

Valentin Truță: În acest an, McDonald’s în România celebrează nu doar 30 de ani de reușite, ci și o relație puternică și durabilă cu clienții, partenerii și echipa noastră. Le mulțumim pentru încredere și îi asigurăm că fără ei acest parcurs remarcabil nu ar fi fost posibil. Principii precum – inovație,  standarde înalte și responsabilitate față de comunitate – ne-au ghidat și ne vor ghida în continuare fiecare pas pe care îl vom face. Împreună, vom duce mai departe, cu succes, povestea McDonald’s în România.

Articol susținut de McDonald’s în România