INTERVIU Nicolae Mihaita, 74 de ani, campion national la planorism: Eu am iubit toata viata. Asta a fost o pasiune a mea – iubirea. Ca si zborul, zau

A devenit la 74 de ani – si pentru a noua oara – campion national la planorism. Totusi, pentru Nicolae Mihaita, care in timpul razboiului admira la Fierbinti Junkers-urile germane si care este azi cel mai in varsta pilot roman in activitate, mai importanta decat zborul ramane femeia.

De ce mai concuraţi la 74 de ani?

Nicolae Mihaita: Concurez in primul rand din placerea de a zbura. Daca se nimereste sa si castig, asta e altceva.

– Porecla de Mami i se trage de la niste elevi carora obisnuia sa le spuna: „Mami, fa asa”, „Mami, nu fa asa”.

– S-a nascut in 1935 si zboara de la 17 ani. Primul titlu interregional l-a obtinut in 1956, iar primul titlu national in 1961. Este de noua ori campion national la planorism si detinator al unor recorduri nationale care inca n-au fost doborate, printre care cel de zbor cu tel fix la dubla comanda – 400 km, si cu panta libera la dubla comanda – 450 km.

– La Campionatul National de Planorism Distanta incheiat duminica trecuta la Clinceni, a concurat si a iesit pe prima pozitie la clasa biloc cu un echipaj din care au mai facut parte doi colegi „de viitor”, Mihaela Olteanu (25 de ani) si Adrian Dulau (23 de ani)

Carte de vizita Nicolae Mihaita

Tine si de noroc?

Nicolae Mihaita: Nu prea, la planorism trebuie sa fii foarte inteligent si sa ai cunostinte teoretice foarte ample. De exemplu, trebuie sa stii sa interpretezi instantaneu toate situatiile meteo care apar in timpul zborului. Trebuie sa cunosti toti norii, curentii de aer, configuratia solului, culoarea lui.

Daca intr-o parte e aratura inseamna ca acolo e termica mai puternica, deoarece solul mai inchis se incalzeste mai repede. Trebuie sa te duci dupa culoare si dupa soare. Sunt multe treburi din astea pe care trebuie sa le cunosti in zborul de performanta…

Al doilea motiv pentru care am concurat a fost si sa castig. Pe de alta parte, insa, eu as putea spune: „La 74 de ani pot sa-i las si pe altii”. Dar nu pot sa fac asta pentru ca atunci nivelul de performanta ar scadea.

Multi cred ca, daca nu bate vantul, nu zboara nici planorul.

Nicolae Mihaita: Asa gandesc oamenii. Exista un vant special, pe verticala, numit termica si pe care nu il simti cand stai pe pamant.

Dar pe care il simt mai ales cei de la ultimul etaj al blocului pentru ca toate mirosurile de mancare urca…

Nicolae Mihaita: Exact, asa se manifesta termica in viata de zi cu zi!:)) Cand zbori cu planorul, zbori la orizontala si intri in caminul termic, simplu, iar termica o simti dupa aparatura de bord si dupa fund (ca te preseaza la fund). Simti cand intri in termica.

Pe urma trebuie sa stii s-o folosesti. Intri in spirala si incepi sa spiralezi, adica mergi exact spre centrul ei. Intalnesti berze, ereti, pescarusi, ulii care spiralează o data cu tine. Se uita la tine, sunt foarte prietenoase. Dar cele mai prietenoase sunt berzele. Nu se sperie deloc de planor.

Poate ca se gandesc: „Iaca si fratele meu vitreg…”

Nicolae Mihaita: Da, da! Si spiralezi impreuna cu ele pana sus, pe o distanta cam de 400 de metri. Maestrii urcatului in spirala sunt ulii. Ei merg pana la plafon, la 2000 de metri. Pasarile se folosesc de termica pentru existenta lor. Parcurg distante mari fara sa depuna vreun efort deosebit. Cu aripile intinse, urca si nu obosesc. Dar asta tine de instinctul lor.

Te gandesti tot timpul la zbor, chiar si cand nu zbori

Si la dumneavoastra tine de instinct, nu degeaba vi se spune si Omul-Pasare.

Nicolae Mihaita: Instinctul zborului se capata. Nu ne nastem cu el, ca pasarile. La unii se formează mai mult, la alţii mai puţin, la alţii mai aşa, iar la alţii – care sunt in numar foaaarte mic -, instinctul devine foarte puternic. Nu la toata lumea. De exemplu, dintr-o grupa de formare de 30 de persoane, sapte sunt aproape rebuturi, de la 7 la 20 sunt mediocri, de la 20 la 28 buni, si doar unu – doi sunt foarte buni.

Si de ce tine atunci instinctul de zbor?

Nicolae Mihaita: Stiu eu? De placere, de obisnuinta. Cu cat iti place mai mult… Pur si simplu te gandesti tot timpul la zbor şi la cum sa faci sa iasa mai bine.

Chiar si cand esti acasa?

Nicolae Mihaita: Da, da. Te gandesti: „Ce-am facut cu virajul asta? Nu l-am mentinut bine…” Te gandesti teoretic si pe urma aplici practic. Pana iti intra in instinct si, daca a apucat sa-ti intre in instinct, totul se face pe urma automat.

Dar de cand v-a prins acest drog?

Nicolae Mihaita: Din timpul razboiului. Eram copil la bunici, la Fierbinti, Ialomita, unde nemtii aveau o baza aeriana cu Junkers-uri, Fokker-e, si stateam numai langa avioane. Nemtii se obisnuisera cu mine. De regula, nimeni nu avea voie sa se apropie, dar pe mine, fiind copil de noua ani care in fiecare zi mergea acolo, ma lasau.

Deci vroiati sa va faceti aviator de mic.

Nicolae Mihaita: Daaa. Pai asta era scopul! Visul imi venise de cand am vazut prima oara avioanele zburand. Locuiam in Voluntari si ma duceam sa le vad decoland de la aerodromul Pipera. Parintii n-aveau ce sa zica. Mama vroia sa ma faca croitor! Ii intrase ei in cap… si chiar m-a dus la o croitorie, inainte de liceu, unde maistrul mi-a pus un degetar in deget si, cu acul fara ata, m-a pus sa imping si sa trag toata ziua. Iti inchipui ce plictiseala!

Am suportat trei zile calvarul asta, dupa care nu m-am mai dus. Prima oara am zburat la 17 ani, la Timisoara. M-am inscris la cursul de planorism, în timpul vacantei de vara. Din al doilea an m-am inscris si la zbor cu motor. Ne sculam de la 5 dimineata si invatam sa zburam. In trei luni am invatat.

N-am avut niciodata o criza de nervi

Va simtiti varsta?

Nicolae Mihaita: Nooo, in niciun caz! Stai sa-ti spun o chestie adevarata cu germanul Hans-Werner Grosse, care are acum aproape 90 de ani si care e multicampion mondial la planorism. A zburat pana la aproape 80 de ani, pentru recorduri, numai prin Australia, Africa de Sud – recorduri de mii de kilometri.

Si pe unde se ducea, avea cu el o fata de 20 si ceva de ani. Planorul lui avea o anvergura a aripilor (adica distanta dintre varfuri) de vreo 26 de metri (fata de 15-18 cat am eu). Cum depasea fata varsta anvergurii, out! Alta! Sa intre in anvergura!

Dar cum te ajuta zborul in viata?

Nicolae Mihaita: La mine a fost toata viata si o profesie, ca am fost instructor de zbor – si de planor, si de zbor cu motor. Cum sa te ajute?! Ai alt comportament psihic, esti altfel fata de un om obisnuit. Ai sange rece, esti mai calm. Si, oricum, tu esti in clar, adica ai telul tau in viata.

N-am avut niciodata o criza de nervi. Trebuie sa fii constant si calm, ca si cum ai zbura peste cinci minute. Chestiile astea se educa. Eu, de exemplu, n-am fumat niciodata. Altii de varsta mea sunt iesiti la pensie si stau la coada prin farmacii. Eu am stat toata viata pe tarla si nu m-am imbolnavit. M-a ajutat si faptul ca n-am facut exces de alcool. Am baut cat mi-a trebuit. Am avut o viata normala.

De ce se zice ca „Aviatia da senzatia si te face sa iubesti?”

Nicolae Mihaita: Sa stii ca toti pilotii sunt iubareti! Eu am iubit toata viata. Domnule, asta a fost o pasiune a mea – iubirea. Ca si zborul, zau.

Mai importanta ca zborul?

Nicolae Mihaita: La fel. De fapt, daca e sa fac un clasament, pe locul intai ar fi femeia, pe doi zborul si pe trei ocupatiile mele zilnice, de intretinere a avionului, de intretinere a masinii (ca si masina mi-o intretin singur). Eu sunt electronist de formatie, mecanic de avion, de toate. Sunt universal.

Dar nu stiu toti pilotii sa mestereasca la avion?

Nicolae Mihaita: Nu, pilotii de salon se urca in avion si atat. „Sa pornim”, si gata. Iar mecanicul sta acolo langa ei. Foarte putini piloti se pricep si la mecanica.

Cand zburati inainte de 1990 aveati senzatia, zburand, ca sunteti mai liber?

Nicolae Mihaita: Nu, din timpul comunismului pana acum nu mi-am schimbat comportamentul. Acelaşi comportament am avut si inainte de 1989, aceleaşi preocupari.

Cei trei copii nu zboara pentru ca stiu ca nu v-ar putea depasi?

Nicolae Mihaita: Nu stiu, probabil. Dar si ei, si nepotii mei au zburat agatati de picioarele mele de la doi ani fara sa le fie frica. Chiar nu le-a fost frica!

Pai erau din vana de aviatori. Asta vreau sa-mi povestiti: ziua in care ati cunoscut-o pe sotia dvstra.

Nicolae Mihaita: Ei, asta-i de mult. In vara lui 1961, tot asa la un campionat, la Iasi…. Am cunoscut-o si am adus-o cu avionul la Bucuresti. M-am obisnuit, eh. N-a fost dragoste la prima vedere, instantanee. Am stat acolo 15 zile cat a durat concursul, iar ea era eleva la planor. Cam asta-i treaba.

Stiti ce spunea Amelia Earhart: pilotii sunt ingineri, iar aviatorii un fel de poeti.

Nicolae Mihaita: Asa e, da! Numai ca eu sunt de toate. Eu sunt universal.

Ati avut momente dificile?

Nicolae Mihaita: Multe, foarte multe, dar trebuie sa te descurci. In momentele acelea te gandesti si actionezi cu sange rece. De-abia dupa ce rezolvi situatia iti dai seama ce s-ar fi putut intampla. Nu trebuie sa te sperii. Daca te-ai speriat, esti pierdut. Iesi din situatie si asta e.

Cati elevi ati avut?

Nicolae Mihaita: Dar nu mai tin minte. Foarte multi. Unii zboara la Tarom, la transportul public, la militar. Sunt piloti mari. Unii au si iesit la pensie de la Tarom!