INTERVIU „Nostalgici vor exista mereu. E bine că de anul acesta Istoria Comunismului va fi și materie obligatorie la liceu”. Cum era viața reală de adolescent în comunism

Cum arăta adolescența într-o Românie unde rafturile erau goale, iar frica era omniprezentă? Cum își trăiau tinerii anilor ’70 și ’80 marile emoții ale vârstei într-un regim care controla școala, muzica, cărțile și chiar prieteniile? Proiectul „Adolescent în comunism”, parte a inițiativei Muzeul Memoriei, încearcă să răspundă la aceste întrebări printr-un amplu demers de istorie orală și nu numai. Smaranda Pasnicu, co-fondatoarea proiectului, explică pentru publicul HotNews de ce au nevoie tinerii din ziua de azi să afle despre comunism mai multe decât pot citi în cărțile de istorie.

• Un sondaj din 2024 arată că 41% din tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani cred că un regim totalitar ar fi bun pentru țara lor, potrivit cercetării efectuate de GlobSec. 

Smaranda Pasnicu, co-fondatoare Muzeul Memoriei și a ONG-ului cultural Punctart, povestește pentru HotNews cum s-a născut ideea proiectului „Adolescent în comunism” și despre cum putem vorbi tinerilor despre această perioadă, pe care mulți o cunosc doar din manuale și, uneori, din amintirile fragmentare ale părinților sau bunicilor.

– Ce v-a determinat să începeți proiectul „Adolescent în comunism”?
– Smaranda Pasnicu: Muzeul Memoriei este un proiect cultural, care promovează patrimoniul imaterial, cu accent pe istoria trăită. Sunt multe povești de familie care se împletesc cu fapte istorice remarcabile, pe care altfel nu am ajuns să le cunoaștem sau le-am pierde. Încă de la începuturile proiectului, am stabilit că vom aborda diferite puncte cheie din istoria României, ca puncte de intrare în istoria orală, pe care mai apoi să o valorificăm și promovăm.

Tema „Adolescent în comunism” s-a construit pe această linie. Doream să începem un studiu despre comunism, însă am vrut să găsim o abordare care să fie pe înțelesul tinerilor și de interesul pentru ei. Am ales adolescența, un moment-cheie de tranziție marcat de emoții puternice și am căutat o linie narativă care să unească adolescenții de atunci cu cei de acum. Am început acum mai bine de 2 ani și am împărțit cercetarea în trei capitole, începând cu finalul anilor ’60 și încheind cu Revoluția. 

„Am retrăit Revoluția prin ochii celor care au fost direct în stradă—unii împușcați, alții în Armată”

– Ce tipuri de materiale și mărturii ați colectat pentru a reda experiența adolescenților din perioada comunistă? Știu că aveți și o mărturie video din 1989, un mini- documentar care nu a mai fost prezentat până acum în țară.
– Toate cercetările noastre încep pe teren prin realizarea interviurilor, căutare în arhive de specialitate, în anticariate, prin muzee sau pe la colecționari. Avem un ghid de interviuri pe care îl adaptăm în funcție de temă pentru a afla mai multe despre viața acelor persoane (cum era copilăria, cum se distrau, cum era la școală, ce cărți citeau, ce muzică ascultau etc..), iar discuția se conturează apoi pe măsură ce interviul avansează, în funcție de povestea fiecăruia.

În această ultimă etapă a proiectului nostru (am avut 3 etape – prima despre finalul anilor ’60 și anii ’70, a doua despre mijlocul anilor ’70, inclusiv Cutremurul din 1977 și începutul anilor ’80, iar cea finală abordează sfârșitul anilor ’80 și Revoluția) am avut 35 de interviuri profunde, prin care am călătorit în timp pentru a înțelege ce au trăit și simțit adolescenții din acele vremuri. Pe lângă interviuri, imagini, cercetare în ziarele epocii, căutăm și materiale inedite și ne bucurăm că am putut să transmitem mai departe o mărturie video filmată în decembrie 1989, înainte de Revoluție, cu camera ascunsă. Materialul are peste 1 oră în forma brută și am decis alături de autorul său, Alex Petre, să facem un edit de 15 minute pentru a fi mai ușor de parcurs. 

– Care au fost cele mai surprinzătoare sau emoționante descoperiri în cadrul cercetării pentru acest proiect?
– La Muzeul Memoriei, am căutat mereu punți de legătură între generații, să aflăm mai multe despre ce anume le-a definit, valorile în care cred și trăirile pe care le-au avut. Același lucru am simțit și aici, vorbind cu generațiile născute între anii ’50 și ’75, care s-au născut și s-au format într-un alt regim, pe care azi îl vedem atât de departe și de diferit. Am crezut mereu că adolescența este universală din punctul de vedere al trăirilor, deși contextul diferă mereu.

Ceea ce ne-a bucurat mult a fost deschiderea oamenilor de a ne împărtăși poveștile lor, în urma unor apeluri online, permițându-ne să le descoperim trecutul plin de provocări. Rezultatul a fost cu adevărat emoționant, pentru că am retrăit Revoluția prin ochii celor care au fost direct în stradă—unii împușcați, alții în Armată, așteptând cu frică să fie trimiși și ei pe stradă.

– Ce impact a avut proiectul asupra publicului și ce reacții ați primit de la „vizitatori”?
– Prin proiectul Muzeul Memoriei încercăm să prezentăm lucrurile așa cum ni se transmit. Le punem, într-adevăr, în context și oferim informații istorice pentru cei interesați. Cu toate acestea, reacțiile sunt foarte diferite, mai ales în social media. Cele mai puternice le-am avut odată cu lansarea mini-documentarului care ne-a luat și pe noi prin surprindere, viralizându-se rapid. Faptul că a creat atâta dezbatere l-a făcut și mai viral și a ajuns să circule pe diverse canale.

A fost surprinzător pentru noi să ni se spună că filmul este făcut cu inteligență artificială, pentru că „zboară” pălăria lui Alex Petre, sau că folosește anumite cuvinte care nu se foloseau în acea perioadă. 

Pe de altă parte, atunci când nu suntem de acord cu un lucru, observăm că acum spunem cu ușurință că „nu e adevărat” sau că „e un fals”. Noi nu am comentat deloc aceste afirmații, pentru că rolul nostru nu este acesta. Ne dorim să păstrăm trecutul și să nu-l uităm, indiferent dacă a fost unul bun sau unul care ne-a făcut să suferim. Credem că fiecare este liber să tragă ce concluzii dorește, urmărind materialele noastre, și să fie sau să nu fie de acord cu ele.

Ne adresăm în special generațiilor tinere și ne dorim să-i facem curioși, să caute dincolo de cărțile de istorie și să se întoarcă spre istoria propriei familii pentru a o înțelege mai bine.

„Oameni nostalgici după anumite perioade vor exista mereu”

– Apropo de asta, un sondaj INSCOP recent arată că 66% dintre români consideră că Ceaușescu a fost un lider bun. Ce explicație aveți pentru această percepție?
– Noi am început cercetarea despre comunism acum mai bine de doi ani, iar ce am observat este cât de greu găsești informații despre viața de atunci, adunate la un loc, din perspective diferite. Am mai observat, de asemenea, în proiectele noastre, că în familie nu se discută suficient despre trecut. Există subiecte sensibile care sunt ignorate.

A te informa rămâne una dintre cele mai importante „unelte” pe care le ai la dispoziție, mai ales ca tânăr, în zilele noastre. Rapiditatea cu care circulă informația azi impune o informare la fel de rapidă.

– Credeți că există o idealizare a trecutului comunist în rândul tinerelor generații? Dacă da, ce factori contribuie la acest fenomen? Mă gândesc aici la un alt sondaj care arăta că 40% din tineri ar prefera o dictatură.
– Fiecare generație trece printr-un tumult definit de contextul în care se formează. Îi este greu să se raporteze la alte generații și să înțeleagă mecanismele din spate care le-au modelat și le-au definit. Trăim ancorați în prezent, considerând că nouă ne este cel mai greu și că suntem greu de înțeles, dat fiind contextul în care trăim.

Prin informare, ne putem detașa de momentul prezent pentru a ne uita înapoi, la ce a fost, și a ne uita înainte, la ce vrem să construim și să promovăm, nu doar ca indivizi, ci ca generație. Oameni nostalgici după anumite perioade vor exista mereu, mai ales dacă acestea sunt asociate cu o perioadă frumoasă din viața lor.

Noi, cu filtrele noastre, putem decide în mod critic în ce informație să avem sau nu încredere. Având în vedere că de anul acesta Istoria Comunismului va fi și materie obligatorie la liceu, posibil să găsim noi instrumente critice prin care să analizăm perioadele istorice.

– Poate educația muzeală să combată miturile și dezinformările legate de regimul comunist? Mă gândesc aici și la faptul că România încă nu are un muzeu al comunismului.
– Sunt câteva proiecte dedicate comunismului, mai ales independente, care se chinuie să supraviețuiască. De exemplu, Muzeul Amintirilor din Comunism încă își caută o nouă casă și era unul dintre cele mai vizitate muzee din Brașov. Interes există cu siguranță pentru ele. 

Și ar putea într-adevăr educația muzeală să contribuie la realizarea unui imagini de ansamblu asupra comunismului. Dar și aici mesajul trebuie adaptat publicului tău, prin mijloace interactive, moderne. Noi avem în fiecare an instalații în țară, în legătură directă cu diverse comunități. Acum avem câte un Telefon al Amintirilor, un telefon vechi cu disc, retehnologizat, care „vorbește” și conține frânturi din mărturiile colectate în București la MNIR, în Brașov, Buzău, Târgoviște, Brăila și Târgu Mureș, în Librăriile Cărturești și la KF Arad. 

În plus avem și o centrală, un cufăr mai complex cu mai multe mesaje, la Ambasada în Timișoara și la Librăria Dorian Gray din Constanța. Iarăși, sperăm să putem realiza și o expoziție fizică, multimedia, cu tot ce am adunat în anii de cercetare, utilizând tehnologia ca mijloc de comunicare. 

– Credeți că România este pregătită să-și confrunte adevărata istorie comunistă? Asta și în contextul reacțiilor stârnite de moartea lui Ion Iliescu.
– Așa cum am mai spus, nostalgicii vor exista mereu pentru că asociază anumite perioade cu momente în care lor le-a mers cel mai bine. Nu ar trebui să-i judecăm pentru asta, la fel cum nici pe cei care văd lucrurile diferit nu ar trebui să-i judecăm. Azi avem libertatea de a ne exprima, iar acesta este un lucru foarte important.

Adevărul despre comunism există de mult printre noi, doar că alegem sau nu să-l vedem. Ca proiect independent, putem oferi informații bazate pe experiențe autentice și putem contribui la dezvoltarea gândirii critice, mai ales în rândul noilor generații.

„Adolescenții din comunism puteau distinge realitatea de propagandă”

– Ce lecții putem învăța din experiențele adolescenților din perioada comunistă și cum le putem aplica în societatea de astăzi? Cum poate proiectul „Adolescent în comunism” să contribuie la o înțelegere mai profundă a istoriei recente a României?
– Adolescenții din comunism se informau cât puteau de mult din sursele care le erau permise atunci și pe care le aveau la dispoziție și puteau distinge realitatea de propagandă. Noi ne dorim ca proiectul „Adolescent în comunism” să fie luat ca atare, ca o cercetare despre cum diferite generații și-au trăit adolescența atunci, cu tot ce a însemnat acest lucru. Tot ce e scris e real și trăit, noi nu am intervenit deloc și am încercat pe cât posibil să avem un ton neutru pentru a permite fiecăruia să tragă ce concluzii își dorește. Sperăm să atragă cititori pe paginile noastre și să-i facă mai curioși să meargă în propria familie și să descopere alte mărturii. 

– Dacă ar fi să transmiteți un singur mesaj adolescenților de azi despre viața sub comunism, care ar fi acela?
– Să meargă acasă și să întrebe cum a fost. Să meargă la ora de istorie și să discute cu profesorii despre comunism și despre ce li s-a spus acasă. Vor primi cu siguranță multe răspunsuri pe care le vor putea apoi analiza cu propriul spirit critic.