​INTERVIU Paul Ipate: Folosesc emoticoanele de lene sau pentru că unele sunt comice. Dar când am ceva serios de spus, nici nu mă ating de ele

Cum ar fi să-l vezi pe actorul Paul Ipate declamând din Shakespeare prin emoticoane? tragedia ar fi comedie. Comedia ar fi bufonerie. De aceea, Paul Ipate crede că întotdeauna cuvântul va fi puternic. „Emoticoanele sunt doar niste pârghii care ajuta cuvintele să iasă mai ușor. Eu folosesc emoticoanele de lene sau pentru că unele sunt comice. Dar când am ceva serios de spus, nici nu mă ating de ele :)”.

Reporter: Ai citit multe scenarii, piese teatru, texte de tot felul. Care ți-au plăcut?

Paul Ipate: Sunt multe texte care-mi plac. În general îmi plac comediile, pentru că, dincolo de situațiile comice, la baza stau adevărul și realismul vieții. De aceea unul dintre dramaturgii preferați este Neil Simon. Am jucat în multe comedii, și chiar daca a fost o drama, am apelat tot la comedie că să accentuez mesajul piesei. Cum a fost în piesa „Trilogie belgrădeană”.

Cum ți-ai construit „acest plăcut”, cum recunoșți ce-ți place ce nu?

Dacă vorbim despre rolurile pe care le-am primit, m-am gândit în primul rând cât de ofertante sunt pentru mine din punct de vedere actoricește. Apoi e foarte important că textul sau scenariul să conțină un mesaj. Există piese sau scenarii în care e vorbărie multă, personajele nu au un traseu bine definit, iar la final am constatat că sunt plictisit, iar acțiunea n-a dus nicăieri și totul este superficial. Asta e o zona de care mi-a fost tot timpul frica: să nu fiu superficial. Arta vine din nevoia de exprimare. Dar sunt mulți care se exprima fară să transmită nimic.

Care-s autorii preferați? Care-s rolurile tale preferate?

Neil Simon, William Shakespeare, Edward Albee, Gogol, Eugen Ionescu și aproape tot ce înseamnă dramaturgie ruseasca. Din ce am jucat până acum sunt mai atașat de Eugene O’neill din trilogia lui Neil Simon, pentru că am debutat cu acest personaj și am multe amintiri legate de „Memoriile din Brighton Beach”, dar și Jerry din piesa „Tom și Jerry” pentru că a fost ceva diferit de ce am jucat până atunci și am lucrat foarte mult la personaj.

Cum ai descoperit puterea cuvântului în teatru? Cum ții minte cuvintele?

Textul se învață din mers, la repetiții lecturam și-l repet până când ajunge să curgă de la sine, să nu mai fie un obstacol. Asta e o treabă care ține doar de exercițiu. Cât despre puterea cuvântului, aș putea să spun că nu am descoperit-o în teatru. Acum câțiva ani practicam o forma de meditație prin tacere. Și am realizat cât de greu este să te abții să vorbești și câtă risipa de cuvinte facem.

Chiar daca unii actori își doresc multe replici, eu de multe ori îmi tai din text, pentru că nu e nevoie de atâtea cuvinte câte să ajungă mesajul. Eu sunt adeptul principiului „less is more”. Cuvântul devine valoros și în funcție de energia pe care o punem în el. În cuvânt sta atât puterea creației, cât și cea a distrugerii. Cuvântul este unul dintre cele mai prețioase și mai valoroase daruri pe care le are omenirea.

Cât de valorosă este imaginația? Dar experiențele de viață?

Cred că meseria asta nu o poți face fară imaginație. Pentru că experiențele de viață te ajuta până la un punct. Memoria afectiva este și ea limitata. Nu poți cuprinde într-o viață experiențele tuturor personajelor. De aceea imaginația trebuie și ea exersată pentru că altfel intervine blazarea.

Care sunt puternicii cuvintelor? Ce crezi că dă putere unor Shakespeare? De ce Ibsen?

Orice am citi de Shakespeare, la final vom fi uimiți de felul în care reușește să descrie natura umană, ducându-se în cele mai intime colțuri ale ei. Nici un personaj nu rămâne slab conturat. Plus că, operele sale, în continuare pot fi jucate sau adaptate în contexte culturale, economice sau politice complet diferite.

Ibsen a fost un revoluționar al vremurilor sale pentru că nu i-a fost teama să abordeze în piesele sale realitatea și problemele societății. Iar problemele societății pleacă de la individ. A fost poate printre primii care a avut curajul să creadă în egalitatea și forță femeii. Toate operele sale au la baza căutarea lăuntrică a individului.

Ce te inspiră atunci când îți alegi rolurile?

Trebuie să-mi placă și să-mi fie puțin teama de personaj. Asta mă motivează și mă ține concentrat. Să fie diferit de ce am făcut anterior. Să fie împotrivă firii mele.

De ce te scoate din sărite „caterinca”?

Nu pot să spun de ce. Muzical vorbind, mă zgârie pe urechi. Pare că vine dintr-o lume urata. Nu-mi provoacă o stare buna.

Trăim într-o lume digitalizată. O lume a prescurtărilor, a emoticoanelor. Au înlocuit simbolurile cuvintele?

Nu cred că le vor înlocui vreodată. Cuvântul vă fi întotdeauna mai puternic. Emoticoanele sunt doar niste pârghii care ajuta cuvintele să iasă mai ușor. Eu folosesc emoticoanele de lene sau pentru că unele sunt comice. Dar când am ceva serios de spus, nici nu mă ating de ele 🙂

În ce perioadă a vieții te-a prins digitalizarea? Concret, când ai avut primul contact cu emoticoanele?

În liceu când a apărut mirc. Atunci dacă erai îndrăgostit, era mult mai ușor de deschis o conversație prin emoticoane. Adolescenților le e oricum foarte greu să se exprime și atunci emoticoanele care exprima stări sunt la îndemăna și nu trebuie să treacă prin stresul cuvintelor. Pentru tine cum sunt mesajele mai puternice? În cuvinte sau în simboluri? Cuvinte sau orice forma de creație.

Ce expresii n-ai putea niciodată să exprimi în emoticoane?

Acum, la câte emoticoane există, am văzut și proverbe făcute din ele. Chișco de-aiși că-s oleacă cătrănit. Na.

Cât de puternice sunt totuși cuvintele?

Dincolo de tot ce am spus până acum, s-a demonstrat și științific că au puterea de a modifica la nivel celular. Cuvintele sunt energie, au o anume vibrație. De aceea trebuie să conștientizam puterea lor. Cel mai bine o conștientizam în relația cu copiii. Un copil e foarte fragil și vulnerabil și ne alegem cu mare grija felul în care îl învățam sau îi transmitem informații.

Când redescoperă oamenii puterea cuvintelor? Ce crezi că îi inspiră în acest sens?

Când au lucruri de spus care pentru ei contează. Când ceea ce simt sau au de transmis are importanta și valoare, atunci nu mai pierdem timpul cu emoticoane. Sau când sunt nervoși :). Uite vezi? Am pus un emoticon că să înțelegi că a fost o glumită. 🙂