Polemică internă în PNL. Vicepreședintele PNL Florin Roman crede că liberalii ar trebui să voteze învestirea guvernului Niculescu, în ciuda faptului că inclusiv președintele Dan a girat „lipsa dezamăgitoare” a miniștrilor liberali din guvernul Niculescu. În schimb, mai mulți lideri liberali i-au transmis deja lui Ilie Bolojan că nu cred că este o idee bună să voteze guvernul. Ce tabără va învinge?
Puteți deveni membru al HotNews Premium, dacă doriți să sprijiniți jurnalismul independent și – să nu ne ferim de cuvinte – dacă doriți să susțineți o presă europeană.
Nu «cumpărați» o lună sau un an de abonament, ci contribuiți la un serviciu de vigilență publică de care beneficiem în comunitățile noastre, indiferent de opțiunile politice diverse.
HotNews: Domnule Roman, credeți că ar fi fost mai potrivită o opoziție totală? Pentru că acum vorbim doar despre o opoziție parțială, având în vedere că dați un vot de învestitură și semnați un acord. Florin Roman: Aș fi exprimat o opinie personală dacă aș fi candidat independent, dar eu am candidat pe lista Partidului Național Liberal și, prin urmare, sunt un soldat disciplinat al Partidului Național Liberal. Asta am fost întotdeauna, iar dacă am ales o conducere, o și susțin.
– Ce va fi prevăzut concret în acordul pe care i-l veți propune premierului desemnat, după votul din Biroul Politic Național? – Acordul a fost prezentat parlamentarilor liberali și va fi prezentat și în BPN. Dacă există propuneri de modificare, acestea vor fi luate în considerare.
În esență, acordul a fost aprobat în unanimitate de colegii din grupurile parlamentare reunite. Nu cred că vor exista observații majore nici în ședința BPN.
Sunt cuprinse măsurile pe care Partidul Național Liberal le-a susținut și pe care Ilie Bolojan le-a exprimat încă de la instalarea guvernului său.
– Concret, care sunt acestea? – Vă dați seama că o să-l prezinte domnul Bolojan. Nu îl prezintă înainte să îl fi prezentat tuturor colegilor.
„Există susținere pentru ce propune președintele PNL”
– Surse HotNews din PNL spun că nu vor să voteze guvernul Niculescu. Liderul PNL Vrancea, Dragoș Ciobotaru, a anunțat public că se va opune, în ședința BPN, ideii de a susține Guvernul Niculescu la învestire. Așadar, ne așteptăm la o ședință tensionată? – Nu cunosc astfel de tensiuni. Domnul Ciobotaru este unul dintre cei câteva zeci de parlamentari participanți la ședință. Există susținere pentru ceea ce propune președintele Partidului Național Liberal.
Dacă asta ne va propune președintele Partidului Național Liberal, la fel ca la întâlnirile cu grupurile parlamentare, evident că vom susține acest lucru.
„O listă total dezamăgitoare de miniștri. Trebuie asumată integral de cel care a propus-o”
– Între timp, de la votul dat miercuri de grupurile parlamentare, a apărut și lista de miniștri. Ce părere aveți despre lista propusă de Luca Niculescu? – Este proastă și trebuie asumată integral de către cel care a propus-o, de către prim-ministrul desemnat, domnul Niculescu, de către PSD și de către președintele Nicușor Dan.
– Având în vedere că sunt 11 miniștri PSD și majoritatea au fost chiar miniștri care au plecat din guvernul Bolojan și au criticat în ultimele luni PNL, aveți vreo emoție să votați acum acest guvern? – Faptul că președintele Bolojan vorbește despre responsabilitate față de România este important. Partidul Național Liberal a fost întotdeauna responsabil față de România, chiar și atunci când au apărut astfel de situații, cum este cea de acum.
Chiar dacă avem o listă total dezamăgitoare de propuneri de miniștri, mai important este să avem o rectificare bugetară, să avem legea bugetului de stat și un guvern cu puteri depline, pentru a ajuta România să depășească perioada de iarnă. Sper să păstrăm ratingul de țară, măcar să îl menținem pe cel actual.
Scenariul în care PNL ar putea depune moțiune de cenzură
– Dacă guvernul Niculescu nu va respecta acordul propus de PNL, va depune PNL o moțiune de cenzură? – Am clarificat că acest acord este valabil în condițiile în care este semnat și asumat de domnul Niculescu. În momentul în care, sigur, acest acord nu va fi respectat, ne vom întâlni și vom lua o nouă decizie.
– Cum le răspundeți celor care spun că ar fi trebuit să faceți acest lucru încă de acum cinci luni, să dați un vot pentru un guvern din care să facă parte și PSD? De ce nu ați făcut-o până acum? – Vă amintesc că, în urmă cu câteva luni, trăiam un scenariu în care noi, toți liberalii, inclusiv președintele partidului, am aflat de la televizor că președintele propune un liberal care nu informase partidul și care nu respectase deciziile statutare ale partidului.
Noi avem un statut care prevede că, atunci când este vorba despre oficializarea intrării la guvernare sau despre desemnarea unui prim-ministru ori a unor miniștri, acest lucru se face cu respectarea prevederilor statutare ale partidului, nu în urma unor discuții private, ci în mod organizat.
„S-a terminat vremea în care deciziile în PNL se luau la Cotroceni”
– Bun, dar nu l-ați susținut nici pe Eugen Tomac, chiar înaintea desemnării lui Adrian Veștea. – În cele din urmă, Eugen Tomac nu a făcut decât să îndeplinească o sarcină pe care i-a dat-o președintele care l-a desemnat. Atât.
– Și PNL de ce nu l-a susținut? – N-am înțeles, de ce să-l susțină? Este cumva membru al Partidului Național Liberal? A fost votat de forurile statutare ale partidului?
– De ce nu a luat PNL o decizie pentru a vota învestirea guvernului Tomac? – Dacă nu este membru al Partidului Național Liberal…
– La fel cum nu este nici domnul Niculescu. – Domnul Niculescu a venit ca propunere instituțională, a venit la sediul Partidului Național Liberal și și-a prezentat punctul de vedere. Și vă repet: sunt lucruri total diferite. Domnul Niculescu nu este consilier prezidențial.
– Deci problema a fost că era consilier prezidențial? – Și aceasta este una dintre probleme. Și vă repet: s-a terminat vremea în care deciziile în PNL se luau la Cotroceni.