INTERVIU VIDEO 12 zile până la prezidențiale: Un cunoscut sociolog contestă mitul manipulării electoratului prin sondaje. Și atunci de ce rezultatele sunt atât de diferite?

Vineri, 2 mai, începe votul în diaspora pentru alegerile prezidențiale. Sociologul Cătălin Stoica, fost director pentru opt ani al unuia dintre cele mai importante institute de sondare din anii 2000 – CURS, explică, într-un interviu pentru publicul HotNews de ce anumite sondaje nu se confirmă la vot, de unde pot apărea greşelile şi pe cine influenţează datele incorecte.

Eşantionul, metoda de intervievare, perioada în care a fost realizat, întrebările şi reputaţia institutului de cercetare sunt elemente în funcţie de care românii ar putea distinge un sondaj înşelător de unul care reflectă intenţia de vot, susţine sociologul Cătălin Stoica, într-un interviu acordat HotNews.ro.

Acesta explică însă că erorile din sondaje pot apărea din mai multe cauze, printre care proiectarea greşită a eşantionului, formularea întrebărilor, neprofesionalismul operatorului de sondare sau chiar răspunsurile înşelătoare ale oamenilor.

Chiar şi atunci când sunt greşite, cifrele însă nu au un efect semnificativ pentru oameni, afirmă Cătălin Stoica. „Dacă vorbim de o încercare de manipulare prin sondaje, ea e extrem de limitată la lumea potenţialilor sponsori de partid”, spune acesta. Cătălin Stoica susţine însă că sondajele vor arăta mai precis intenţia de vot a românilor pe măsură ce se apropie data de vot a alegerilor.

• INTERACTIV Toate sondajele pentru prezidențiale: Cursă strânsă pentru locul secund

Cătălin Stoica vorbeşte şi despre cel mai recent volum publicat la editura Humanitas, „Turul doi care n-a fost”, în care analizează evenimentele politice din România de după anularea alegerilor prezidenţiale.

Cătălin Stoica este profesor universitar la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, este doctor în sociologie al Universității Stanford şi are două masterate la Stanford și la Universitatea Central-Europeană. Între 2007 și 2015 a fost director general al Centrului de Sociologie Urbană și Regională (CURS).

„Apar politicieni interesați care modifică datele pentru a-și mobiliza activul de partid, pentru luptele interne, pentru a impresiona diverși sponsori”

HotNews.ro: Mulţi dintre români spun că n-ar trebui să avem încredere în sondaje în această campanie, pentru că aceste cercetări ne-au păcălit anul trecut ignorându-l pe Călin Georgescu. Câtă dreptate au?
Cătălin Stoica: Există, fără îndoială, o neîncredere în sondaje pe care n-o pot nega. Avem, pe de o parte, în fundal, niște așteptări ale majorității populației care vrea ca noi să măsurăm la virgulă și să facem predicții absolut exacte. Or, în primul rând, sondajele constituie o formă a cercetării științifice, care operează în termen de probabilități. N-avem certitudini. De aceea, la un sondaj cu un volum de 1.067 de persoane există o marjă de eroare de 3%, la un nivel de încredere de 95%. Asta înseamnă că, dacă descoperim că partidul X sau candidatul X are 30% în sondajul 30%, asta ar însemna că în 95% dintre toate sondajele pe care le-am putea face pe eșantioane diferite, scorul partidului respectiv s-ar situa cumva între 27% şi 33%. Admitem însă că în 5 din 100 de sondaje scorul real se va situa dincolo. Deci e o cunoaștere probabilistă. Ne putem înșela. În al doilea rând, lucrăm cu oameni, nu măsurăm cu șublerul. Asta apropos de ce, mai ales la sondajele la ieșirea de la urne, au existat diferențe între exit-poll-uri și rezultatele oficiale din țară. Aşadar, „atomii” pe care îi studiem noi, sociologii, au conștiință, au reprezentare de sine, pot să își modifice comportamentul, pot să-ţi spună că fac altceva decât în realitate. Noi nu suntem nici poliția, nici procuratura, nici DNA-ul. Trebuie să înregistrăm ceea ce ne declară respondentul.

– Cu aceste limitări pe care le are operatorul de sondaj, susțineți că rezultatul final e cât mai aproape. Dar uneori nu e. De ce nu e?
– Sursele de erori pot fi multiple. Pe de o parte, unii oameni nu sunt sinceri, dar nu pentru că ar fi machiavelici, ci pentru că nu vor să răspundă. Dar pot exista şi erori care sunt comise de către cercetători. Cineva care este o persoană care nu are experiență în proiectarea unui eşantion, de pildă. Poți să ai efecte induse de însuşi operatorul de interviu. Sondajele mai pot greși și din prostia cercetătorului care n-a știut să formuleze o întrebare corect metodologic.

– Anul trecut, existau sondaje care îl plasau pe Nicolae Ciucă pe locul 2. Cum apar aceste estimări atât de departe de realitate?
– Ca regulă, se presupune că, pe măsură ce ne apropiem de data alegerilor, sondajele ar trebui să se apropie mai mult de realitate. Mircea Geoană, de pildă, atunci când şi-a anunţat candidatura, era pe locul 2 sau pe locul 3. După ce PSD şi-a stabilit candidatul, pe Marcel Ciolacu, partidul s-a aliniat şi Mircea Geoană a scăzut în sondaje.

Există, fără îndoială, sondaje care circulă „pe surse”. Dacă un jurnalist primeşte un astfel de sondaj „pe surse”, ar trebui să pună mâna pe telefon, să afle datele firmei de sondare a opiniei publice, să verifice dacă, într-adevăr, sondajul există. Pentru că și în partidele politice există persoane interesate să vehiculeze diverse cifre care avantajează una sau alta dintre tabere. Eu, de pildă, m-am lovit de sondaje atribuite, pentru credibilitate, institutului de cercetare la care lucram, care circulau „pe surse”, dar care nu erau făcute de noi.

Şi mai e ceva: să nu uităm că partidele politice au anumiţi sponsori, adică oameni de afaceri la care merg să le ceară sprijin financiar, că e nevoie de bani în campanii. Ei bine, politicienii pot să folosească astfel de sondaje – care s-ar putea nici să nu existe, ci să fie nişte grafice făcute în Excell de un student – pentru a le arăta sponsorilor. „Iată candidatul nostru! Nu vreţi să contribuiţi?” Deci apar politicieni care sunt interesați, își modifică datele în favoarea lor, fie pentru a-și mobiliza activul de partid, fie pentru luptele interne, fie pentru a impresiona diverși sponsori. Dacă vorbim de o încercare de manipulare prin sondaje, ea e extrem de limitată la lumea potenţialilor sponsori.

„O influenţă există” Poate răsturna un sondaj clasamentul real?

– Pot manipula şi electoratul sondajele şi, în special, astfel de cifre obţinute „pe surse”?
– Nu cred că e posibil să manipulezi electoratul prin publicarea rezultatelor unor sondaje. Haideţi să vorbim despre influenţare. Nimeni nu spune că o influență nu există. Dar se pune problema măsurii în care această influență este una de natură a răsturna radical o situație. Pentru ca acest lucru să se întâmple, ar trebui – ipotetic – să avem o situație cum era pe vremea lui Ceaușescu, în care nu exista decât un post de televiziune care emitea, în care ziarele erau controlate, astfel încât un sondaj publicat ar atinge un număr semnificativ de indivizi.

Să zicem că votantul USR colindă pe anumite site-uri de ştiri şi priveşte la anumite posturi de televiziune. Probabilitatea ca un votant USR să citească despre rezultatele unui sondaj de opinie care l-ar da pe candidatul PSD la un scor astronomic e scăzută. Că folosim canale de informare diferite, pe principiul confirmării părtinitoare. Adică nu mai avem situația aia în care avem un singur canal de comunicare şi toată lumea află numai despre un anumit sondaj care are anumite cifre și acționează în consecință. Deci nu vorbim despre răsturnări semnificative, nu pot avea un candidat de 35% şi unul de 20% şi, în urma publicării repetate a unor sondaje, clasamentul să se schimbe.

– Există, totuşi, efecte pentru public ale sondajelor de opinie?
– Există două tipuri de efecte. În urma publicării rezultatelor unor sondaje de opinie există o influență. Unii oameni, poate nehotărâţi, luând la cunoștință rezultatele unor sondaje de opinie, se pot ralia în jurul învingătorilor. Ăsta se numește de „bandwagon effect”. Alți oameni pot fi atrași de cel care e pe locul doi. Acesta este „the underdog effect” și se raliază. Există astfel de efecte. Numai că această situaţie a fost studiată şi cei care se se raliază în jurul învingătorului se anulează cu cei care se duc către pierzător. O influenţă semnificativă presupune zeci, sute de mii de votanți care ar vota fiindcă așa au văzut ei în sondaj.

Cum poate greşi „un eşantion de 30.000 de respondenţi”

– Contează ca eşantionul să fie cât mai mare?
– La nivelul simțului comun, pare o șmecherie ieftină: poți să spui cum vor vota milioane de oameni dacă intervievezi doar 1.100 de persoane? Da, poţi să spui. Există o teorie statistică. Nu cu cât ai mai multe persoane te apropii de realitate, ci în funcţie de cum sunt alese acele persoane. Există o metodologie a sondajelor de opinie: alegerea eşantionului, metoda de intervievare. E mai scump să sondezi faţă în faţă la domiciliul respondentului, dar o poţi face telefonic.

Vă dau un exemplu: poate fi un eşantion de 30.000 de respondenţi, care arată că un partid sau un candidat are nişte scoruri astronomice. Numai că nu ţi se oferă şi amănuntul că cei 30.000 au fost selectaţi din rândul telespectatorilor fideli ai unui anumit post de televiziune. Acestea sunt nişte greşeli intenţionate şi nu pot să neg că există aceste practici neetice. Un institut serios nu-şi permite să facă porcării.

Totuşi, institutele de sondare a opiniei publice nu pot trăi în România doar din sondaje de opinie pe teme politice, electorale. Politicianul român e interesat de ce crede lumea despre el cu precădere înainte de alegeri. Între alegeri nu mai e dispus că cheltuiască bani pentru asta. Astfel că un institut își pierde credibilitatea de care are nevoie pentru a câștiga alte contracte între alegeri, cercetări pe teme socio-economice, cercetări de marketing etc.

„Am rămas cu o mare sperietură”

– Cum poate distinge publicul între un sondaj înşelător şi unul corect?
– Aş avea încredere într-un sondaj despre care mi se dau cât mai multe detalii, chiar dacă nu le înţeleg pe toate. De pildă, trebuie să fie atent la amănuntele cu privire la datele tehnice, cu privire la eşantion şi la metoda de intervievare. Perioada de realizare e importantă, precum şi care e distanţa până la alegeri. Apoi, poate încerca să compare rezultatele unui sondaj cu rezultatele altor sondaje, făcute în aceeași perioadă, cu eşantioane comparabile. E importantă, de asemenea, şi formularea întrebărilor – poate fi o întrebare semiînchisă, cu variante de răspuns, sau una deschisă, fără variante de răspuns. Eu m-aş uita şi la reputaţia institutului de cercetare.

– Aţi publicat recent volumul „Turul doi care n-a fost. Autopsia sumară a unui moment electoral (sperăm) unic”, publicat la Humanitas. Spuneţi, printre altele, că politicienii n-au înţeles lecţia acestui moment. Cu ce-aţi rămas dumneavoastră după această perioadă?
– Am rămas în primul rând cu o mare sperietură la momentul respectiv. Despre cum se prefigurau lucrurile în turul al 2-lea mai ales ținând cont și de date ale unor sondaje care atestau că lucrurile puteau să ia o întorsătură nefericită pentru drumul european, euroatlantic al României.

Da, partidele politice n-au înțeles nimic din mesajul de dezamăgire, disperare și frustrare a unui segment important din populația cu drept de vot. Frustrare în raport cu o falie care există în societatea românească. S-a vorbit despre o falie între pro-europeni şi filoruşi. Datele la care am avut acces ale unor sondaje de opinie care au fost publicate începând cu 2022 atestă faptul că o falie de acest tip între pro-europeni și filoruşi n-are întemeiere empirică. Pentru că majoritatea persoanelor cu drept de vot din România sunt pro-NATO, anti-Rusia și entuziaști susținători ai Uniunii Europene. Există, de fapt, o falie între clasa politică privilegiată și majoritatea populației. Oamenii sunt dezamăgiți pentru că nu se simt reprezentați.