INTERVIU VIDEO „Stând cu mâna întinsă pe treptele de la Casa Albă”. Un membru dintr-un consiliu de experți de la Cotroceni trage un semnal de alarmă privind poziționarea președintelui

Din grupul de experți fac parte 26 de membri, conform consilierului prezidențial Valentin Naumescu, care a spus pentru HotNews că dorește extinderea acestui grup. Printre membri: Radu Carp, Iulian Fota, Marius Ghincea, Antonia Pup (SUA), Corneliu Bjola, Remus Ștefureac, Mihai Sebe, Eliza Vaș, Oana Mocanu, Adrian Corpădean, Sergiu Mișcoiu, Raluca Moldova, Adrian Codirlașu, Silviu Rogobete, Dumitru Chisăliță, Iulia Joja, Tana Foarfă, Dorin Popescu.

Președintele Nicușor Dan participă, marți și miercuri, la Summitul NATO de la Ankara, într-un moment în care aliații discută despre viitorul relației transatlantice, despre rolul pe care europenii trebuie să îl preia în propria apărare și despre felul în care Statele Unite vor rămâne implicate în securitatea continentului.

„Nu-mi este clar dacă România înțelege care este miza summit-ului NATO”

HotNews.ro: Preşedintele Nicuşor Dan va participa, astăzi și mâine, la Summitul NATO de la Ankara şi vrem să înțelegem care este politica externă a României?
Oana Popescu Zamfir: Mie nu mi-e clar. Pentru că în momentul de față există o transformare profundă a modului în care aliații cooperează în interiorul NATO. Și summit-ul de la Ankara o să arate lucrul acesta. E vorba, în primul rând, de recalibrarea relației transatlantice. Iar acest summit este primul la care europenii nu mai merg pentru a afla dacă Trump va continua să rămână angajat față de apărarea colectivă. Nu se mai duc să îmbuneze SUA pentru a le convinge să rămână angajate pe termen mai lung. Se duc cu deplina realizare a faptului că trebuie să facem tranziția către un pilon european mult mai solid al NATO.

Și se duc acolo cu o singură întrebare față de Statele Unite. În acest moment, dincolo de umbrela nucleară, există capabilități pe care doar SUA le pot asigura alianței: logistică, capacități de intelligence, supraveghere, recunoaștere (Intelligence, Surveillance, and Reconnaissance Capabilities – ISR, n.r.) de lovituri în adâncime. Europa poate construi toate aceste lucruri într-un orizont de timp de 5 ani, în cel mai optimist scenariu. Este estimarea oficială la nivelul NATO. Aşa că Europa vrea să ştie: ne vor acorda Statele Unite sprijinul în această perioadă de tranziție, astfel încât, dacă se întâmplă ceva și avem nevoie de astfel de capabilități, să putem conta pe Washington? Putem avea măcar acest tip de predictibilitate sau suntem în continuare în necunoscut? 

Iar aici nu-mi este clar dacă România înțelege care este miza acestui summit. Adică dacă înțelegem că deja tranziția s-a făcut. Ea este asumată deja la nivelul partenerilor europeni din NATO. 

– Dezangajarea SUA este scenariul cu care lucrează europenii?
– Recalibrarea prezenţei, mai degrabă. Dacă privim prin filtrul relaţiilor personale pe care preşedintele Trump le-a dezvoltat în raport cu diverse state NATO, vedem asta ca pe un fel de pedeapsă și de retragere, de abandon din partea Statelor Unite. Sigur, există o parte care ţine de personalitatea preşedintelui american şi a modului lui de a se raporta la Europa, dar o bună parte are pur și simplu sens pentru Statele Unite. 

Suntem într-o perioadă în care a crescut competiția internațională, în care Statele Unite nu mai pot să asigure singure fronturi multiple. Și atunci, într-un scenariu in extremis, în care ar exista, de pildă, o confruntare între China și SUA, este foarte probabil că Rusia să lanseze la rândul ei provocări în Europa. Și atunci, e nevoie ca europenii să poată să se ocupe de protejarea propriului teritoriu, tocmai ca Statele Unite să poată fi eliberate de această sarcină și să se poată concentra în restul globului. 

Astfel, cred că la nivel european este asumat deplin faptul că Statele Unite rămân extrem de importante pentru alianță, singurele care pot să furnizeze niște capabilități vitale, numai că este nevoie să ne consolidăm propriile capacităţi. Și doar vrem să înțelegem dacă există predictibilitate în relația cu SUA, dacă putem să facem împreună niște calcule și să gestionăm această perioadă de tranziție împreună sau dacă pur și simplu trebuie să operăm cu o necunoscută în plus, care este Washingtonul.

„Nu pare deloc că înţelegem cum să ne redesenăm relațiile cu SUA și cu partenerii europeni”

– Ce face România?
– România continua să pedaleze pe ideea că doar Statele Unite pot să asigure securitatea noastră și a regiunii în care ne aflăm. 

Este foarte adevărat că SUA rămân pe termen lung, dincolo de administrația Trump, un pilon fundamental pentru securitatea României și a zonei Mării Negre. Numai că nu pare deloc că înțelegem cum să ne reașezăm parteneriatele, cum să ne redesenăm relația cu SUA, relația cu partenerii europeni, astfel încât să ne cuplăm totuși și dinamica în care UE a acceptat deja că Statele Unite au alte priorități. Suntem importanţi în continuare pentru Washington, dar în măsura în care nu există provocări care ocupă un loc și mai amplu în eforturile SUA. 

– De ce vi se pare că România nu înțelege această distincție?
– În relație cu partenerii europeni ne mișcăm extrem de încet. Ştiu că e deja un clişeu, dar Polonia poate să fie un reper – măcar dacă ne uităm la datele care țin de populație, de importanță în arhitectura europeană, la modelul de acţiune. Or, spre deosebire de polonezi, noi nu am semnat parteneriate aprofundate de securitate adiționale cu state europene extrem de importante pentru dinamica aceasta emergentă. Sunt multe formate minilaterale, care au pe agendă tema efortului de apărare. Iar noi nu am încheiat acorduri bilaterale, în contextul în care este foarte limpede că nu mai putem să ne bazăm doar pe NATO în ansamblul ei. Nu știm încă cum va arăta exact NATO în ansamblul său. 

„Reţelele de interese” din achiziţiile de armament și „deal-uri făcute pe sub masă” cu SUA

În același timp, în programul SAFE, noi ne-am bucurat că am reușit să luăm banii pe care să îi cheltuim singuri. E un lucru lăudabil. Numai că, pe de altă parte, interesul României este să învețe să-și diversifice modelele de cooperare. Noi asta n-am făcut până acum. În continuare, de câte ori avem de făcut achiziții de echipament și tehnică militară, cumpărăm de la americani. De multe ori pe bună dreptate, pentru că e o chestiune de interoperabilitate, având deja echipament american. Numai că o facem și din cauză că ne-am obișnuit așa.

Nu mai spun că foarte multe din aceste achiziţii vin cu deja niște rețele de interese interne care au învăţat foarte bine să se cableze la această modalitate mult mai puțin transparentă, mult mai discreționară de a lucra cu americanii. Acum, Ministerul Apărării este prizonierul unor grupări care nu doresc o transparentizare mai mare prin deschiderea mai mare către partenerii și fondurile europene. 

– La ce grupări vă referiți?
– Grupări interne care, la rândul lor, lucrează foarte bine cu americanii. Din păcate, nu din motivele bune, cele care țin de calitatea și disponibilitatea de tehnologii americane. Ci pentru că vin cu mult mai puțină transparență și cu mult mai multe deal-uri făcute pe sub masă. 

– Ce înseamnă deal-uri făcute pe sub masă?
– Contractele de achiziții făcute cu partea americană nu semnate în urma unei licitaţii deschise deschise, cu condiții transparente, unde există competiție. Ci, pentru că au avut o dimensiune importantă nu doar economică, ci şi strategică, ele au fost negociate de la guvern la guvern, cu condiții de multe ori nepublice și în care un rol foarte important l-a jucat cine era la butoane la momentul respectiv din punct de vedere politic.

Adică, putem vorbi şi despre anumite sinergii între partea română și partea americană, în care Bucureştiul s-a obișnuit să acorde partenerului american niște avantaje de operare în regiune, complet discreționare, în schimbul unei atitudini benevolente din partea Washingtonului. Este ceea ce mi se pare că încercăm să obținem și acum cu firma de lobby, cu toți banii pe care îi băgăm acolo, cu toată atitudinea de a face sluj în fața lui Donald Trump.

„Încercăm tot felul de scurtături”

Încercăm, nu în mod transparent, nu în mod competitiv, nu pe baza atuu-rilor şi a intereselor reale comune pe care le avem, ci încercăm pe tot felul de scurtături. De pildă, încercăm să ne profilăm în regiune ca fiind importatorii de gaz natural lichefiat american, care în momentul de față nu este viabil din punct de vedere economic.

Noi, în loc să lucrăm cu statele vecine la mecanismele de piață și de cooperare, care să asigure că acest proiect foarte necesar, Coridorul Vertical, va rămâne viabil, am încercat pur și simplu să acordăm SUA niște condiții preferențiale de achiziție pentru respectivul gaz. Fără să avem de fapt cumpărători cărora să putem să îl vindem. Sau să ne gândim care va fi relația dintre gazul american pe care l-am putea aduce și gazele pe care le vom extrage noi de pe platforma Neptune Deep.

Deci, de fiecare dată, în înțelegerile cu partenerul american, noi am fost dispuși să acordăm niște beneficii suplimentare, care de multe ori au servit și interesele politice ale celor de la putere. De exemplu, de a nu fi deranjați pe criterii de corupție sau de a fi lăsați să gestioneze în plan intern cum doresc atât partea de control al instituțiilor de forță asupra deciziilor politice, cât și chestiuni care țin de beneficii economice personale. Fără ca Washingtonul să se uite cu foarte multă atenție în curtea noastră.

De-a lungul timpului, această atitudine ne-a adus mai degrabă avantaje – Statele Unite chiar ne-au oferit o poziție privilegiată. Dar, în momentul în care avem o administrație cu valori ideologice extrem de dubioase și cu un interes activ de a investi în grupări politice și sociale cu aceleaşi valori de tip MAGA, care pot să submineze democrația și valorile europene pe care s-a constituit societatea românească în ultimele decenii, atunci cred că trebuie să fim mult mai atenți. 

Ne putem diversifica relaţiile şi putem aduce un grad mai mare de transparenţă, de integritate în aceste achiziţii şi în producţia industrială prin participarea în programele europene de finanţare, programe care vin cu un nivel de transparenţă şi care asigură concurenţa, dar şi colaborarea la nivel european. Mie nu îmi este clar cât din poziţionarea foarte echivocă a Administraţiei Prezidenţiale ţine de ezitări în a poziţiona România înspre Europa sau înspre SUA şi cât anume ţine de interese interne, care ar fi deranjate de acest tip de diversificare.

„România nu-şi îndeplineşte obligaţiile în NATO”

– Care ar fi interesele interne?
– Fiecare guvern are dreptul să dezvolte niște parteneriate bilaterale care să aibă condiții preferențiale atunci când consideră că interesele de securitate națională o justifică. 

Tipul acesta de relație cu Statele Unite nu a fost neapărat greșit. În felul acesta, ne-am consolidat cooperarea, am ancorat SUA într-o cooperare de securitate care rămâne foarte bună.

 Numai că, în momentul în care s-a schimbat administrația americană și ea a început să intre în conflict cu partenerii europeni pe atât de multe paliere, atunci acest lucru devine problematic. 

Este imperios necesar ca România să caute rapid o rezolvare și nu văd alt parcurs decât unul în care să acordăm o importanță crescută, pe lângă Washington, și partenerilor europeni.

– Cât de realist este, de fapt, să așteptăm o poziţionare de la preşedintele României, omul care de-a lungul timpului a evitat poziţionările în momente tensionate?
– Nu știu dacă ar trebui să gândim în funcție de personalitatea președintelui. Odată ales, el devine o instituție și trebuie să reprezinte interesele României. Problema este că România nu joacă activ. 

În primul rând, că noi nu ne mai îndeplinim obligațiile. La acest moment, noi nu respectăm articolul 3 al Tratatului Nord Atlantic, care spune că ești în primul rând dator să-ți asiguri propria apărare. Am implementat cu foarte mare întârziere tot ce ține de identificarea și de interceptarea dronelor care au făcut numeroase incursiuni pe teritoriul României. Deocamdată, nu am dat jos nicio dronă. Este un pericol în zona economică exclusivă (în Marea Neagră, n.r.) pentru că toate estimările sunt că Rusia va lansa atacuri hibride din ce în ce mai puternice odată cu începerea exploatării la Neptun Deep. Iar noi nu ne protejăm în momentul de față infrastructura.

Din semnale de la aliații din interiorul NATO, pot să vă spun că exasperarea este maximă față de faptul că România doar așteaptă, în mod pasiv, banii din SAFE. E posibil ca, la Ankara, România să ceară ca NATO să deplaseze mai multe capabilități în zona noastră – lucru legitim la nivel strategic. Numai că ai cu totul altă greutate în momentul în care tu te duci, precum polonezii sau balticii, după ce ţi-ai îndeplinit obligațiile, după ce ai făcut deja toate eforturile la nivel naţional, având evaluarea provocărilor, ameninţărilor, riscurilor, necesităţilor.

„Unde sunt rezultatele? Vedem de la Statele Unite o ancorare puternică în continuare în zona României?”

– Deci provocarea internaţională a României este, de fapt, una naţională?
– Absolut! Pentru că noi nu avem claritate strategică. Nu este limpede de ce anume are nevoie Armata României, cum arată amenințările cu care ne confruntăm și care sunt modalitățile optime prin care noi putem să ne protejăm. Pe de altă parte, nu facem suficiente eforturi pentru a ne echipa, a ne înzesta, a ne pregăti noi înșine.

Eu cred că e preferabil să acordăm o greutate în creștere pilonului european, fără să abandonăm în vreun fel relația specială cu Statele Unite, dar președintele poate să aleagă o altă cale. 

Întrebarea mea, în acest caz, ar fi: unde sunt rezultatele? Vedem de la Statele Unite o ancorare puternică în continuare în zona României? Beneficiem de același tip de declarații care s-au făcut recent cu privire la angajarea SUA în zona baltică? Avem o prezență a trupelor și o promisiune de durată, așa cum a primit Polonia? Avem canale de comunicare cu administrația Trump, altele decât niște fițuici în care, din păcate, preşedintele publică editorale? Avem vizite bilaterale, relaţii economice în creştere?

Înainte de a ne supăra pe americani că nu ne dau destul ar trebui să ne întrebăm dacă noi oferim cu adevărat acel tip de structură economică și securitară care să ne facă interesanți și utili pentru SUA, care acum prioritizează propriile interese. 

„Pare că suntem într-o zonă de indecizie, insuficient de conştienţi de zonele în care ne mişcăm”

– Ce poate face Administraţia Prezidenţială?
– Administrația are datoria fie să impulsioneze, dând o viziune strategică acestui domeniu, astfel încât politicile guvernamentale să fie măcar direcționate într-o zonă foarte clară, fie să constate că România nu poate în momentul de față să livreze anumite chestiuni care au fost întotdeauna importante pentru Statele Unite.

Eu cred că fie ne alegem un singur domeniu, precum energia, în care încercăm să conturăm foarte bine ce avem de oferit astfel încât să fie cartea câștigătoare în această relație, fie acceptăm că relația cu SUA va rămâne la un nivel bun, dar mediocru. Caz în care avem nevoie să completăm cu alte relaţii. Deocamdată nu se întâmplă nimic din astea și pare că suntem într-o zonă de indecizie, insuficient de conştienţi de zonele în care ne mişcăm.

„Teritoriul României a fost cam șvaițer pentru incursiunile dronelor”

– De la nivelul Administraţiei Prezidenţiale, este transmisă periodic importanţa şi prioritatea parteneriatului transatlantic, dar şi faptul că am bifat obligaţiile rezervate la nivel european…
– Care obligaţii? Că tocmai am enumerat o parte pe care nu le-am bifat: cele care ţin de propia apărare. De exemplu, ştiu că am operaţionalizat sistemul de protecţie a frontierei, dar deocamdată nu l-am văzut în acţiune. Până acum, teritoriul României a fost cam șvaițer pentru incursiunile dronelor.

Nu am făcut asta nici în cazul dronei de la Constanța, când instituțiile noastre s-au adunat și s-au uitat colectiv câteva ore la un dispozitiv plutitor cu potențială încărcătură explozibilă. Nu conta ce este – mină marină, glumă proastă, tehnologie mai nouă, mai veche. Nu ne-am coordonat aşa cum ar fi fost normal, ca să prevenim pericolele la adresa cetăţenilor şi a intereselor de securitate.

Cum ne îndeplinim, în momentul de faţă, obligaţiile? Nu e suficient să spunem că alocăm un procent din PIB pentru apărare. Dacă noi încă nu ne-am echipat cu ceea ce avem nevoie şi dacă ne bazăm doar pe fonduri externe, dacă avem nevoie de mai mult decât alocăm, atunci nu se cheamă că ne îndeplinim obligațiile.

De la cine primeşte sfaturi Nicuşor Dan?

– Faceţi parte dintr-un grup de experţi, un consiliu consultativ, care aduce aceste teme în faţa Administraţiei Prezidenţiale. Puteţi să ne spuneţi ce se întâmplă acolo?
– Este iniţiativa lăudabilă a domnului consilier prezidenţial Valentin Naumescu, de a aduna o dată pe lună acest consiliu consultativ, pentru a discuta teme strategice. Grupul de experţi nu are niciun fel de afiliere formală cu Administraţia Prezidențială, își păstrează întru totul independența.

Acestora li se adresează 3-4 întrebări în fiecare lună, iar pe baza răspunsurilor este prezentată o sinteză de către raportorul desemnat. Aceasta e prezentată la întâlnirea lunară de la Cotroceni, după care are loc o dezbatere. Concluziile sunt comunicate președintelui, care a şi participat la una sau două întâlniri.

– A adresat întrebări?
– La început, a semnalat ce anume îl interesa în mod deosebit. După care mai degrabă a ascultat și a preferat să vadă ce au de spus participanții. Conţinutul discuţiilor nu e însă public.

„Este atât de obscur în ce fel ia preşedinţia deciziile”

– Dar ne puteţi vorbi despre disponibilitatea de a auzi răspunsurile?
– Cred că disponibilitatea de a le auzi se vede după rezultatul întâlnirilor. De exemplu, la ultima s-a dezbătut exact poziționarea României între Europa și Statele Unite, iar foarte multe dintre poziții au fost destul de contondente și critice la adresa președintelui, înclinând către a spune relaţia cu SUA şi cea cu Europa trebuie păstrate în egală măsură, dar acolo unde ele intră în conflict şi trec de nişte linii roşii, atunci ar trebui prioritizată relaţia cu Europa. 

Acest tip de sfat pare să contravină direcţiei în care merge preşedintele. Nu-mi este clar care e utilitatea acestui grup, pentru că nu am văzut până acum ca ceva din recomandări să se fi tradus în linii de acţiune ale Administraţiei Prezidenţiale. Din contră. Şi ar fi păcat ca scopul acestui grup să fie deturnat şi el să fie un instrument de PR pentru preşedinte.

– Şi atunci de unde vin „liniile de acţiune”? Pe cine ascultă?
– Aş vrea şi eu să ştiu pe cine ascultă preşedintele României, pentru că la momentul ăsta nu-mi este deloc clar dacă asta e tot ce poate livra echipa de consilieri sau dacă preşedintele se ghidează după nişte idei care vin din afara echipei de consilieri. Nu ştiu. Şi este problematic faptul că, în România, într-un climat sensibil, volatil, este atât de obscur în cel fel ia preşedinţia deciziile.

Sigur că suntem obişnuiţi ca, în materie de politică externă şi de securitate, să există un anumit grad de discreţie. Numai că să nu avem deloc o transparenţă a modului în care se iau deciziile, în care să vedem rolul unor instituţii precum MAE, MApN. Asta e deja alarmant, mai ales când coroborăm cu declaraţia preşedintelui, cum că este cel mai informat, deci ştie cel mai bine şi ia cele mai bune decizii. Asta nu e niciodată o reţetă sănătoasă pentru o democraţie.

Editorialul preşedintelui din Newsmax: „O greşeală în toate felurile posibile”

– Putem intui de ce a ales președintele să semneze un editorial în publicaţia Newsmax?
– O putem intui. Cred că este foarte prost sfătuit, în mod evident. Indiferent de unde își ia ideile, nu și le ia de unde trebuie. Este o greșeală în toate felurile posibile ca președintele României, care are un prestigiu și o reputație de apărat, cea a țării – el este o instituţie, nu o persoană fizică -, să se coboare la a publica un mesaj pe acest canal.

Sigur, înţeleg că este citit de persoana fizică Donald Trump. Dar preşedintelui SUA Donald Trump ar trebui ca preşedintele nostru să i se adreseze doar pe canale cu o reputaţie respectabilă, care să spună ceva şi despre România. Dacă România, prin preşedintele ei, acceptă să intre pe uşa din dos în SUA, asta ne pune într-o poziţie umilitoare prin însăşi forma de conectare şi de adresare pe care o alegem.

„Rămânem în acest registru dubios”

– De ce spuneţi că intră pe uşa din dos? Dacă ar fi scris în New York Times, şi nu într-o publicaţie conservatoare, ar fi fost mai bine?
– Nu ideologia mi se pare problematică. New York Times este o publicaţie recunoscută, prestigioasă, cu standarde etice necontestate din toate punctele de vedere. 

Newsmax este o publicație conspiraționistă, care a plătit deja sume importante în mai multe procese de defăimare. Președintele României nu are voie să-și asocieze numele – şi să asocieze numele ţării – cu astfel de instituții media cu prestigiu discutabil.

Dincolo de asta, am mai făcut ceva similar cu participarea președintelui la așa-numitul Board of Peace. Cred că, la momentul acela, preşedintele și-a asumat o pierdere de imagine tocmai în ideea că în felul ăsta construim un canal cu administrația americană. Dar iată că rămânem doar aici. Rămânem doar în acest registru dubios, care nu este popular pentru alți lideri europeni. Nici măcar de cei cu simpatii conservatoare similare ideologic cu cele ale președintelui american.

Cred că este altceva să joci golf cu Trump, cum face președintele Finlandei, dar să-i dai și replica, dacă este cazul, cum a făcut-o Giorgia Meloni. Deci toți ceilalți au înțeles să rămână în limitele în care funcția lor le permite să rămână. Şi anume, acelea ale unei reprezentări diplomatice cu prestanță.

– Dar noi nu suntem nici Italia, nici Finlanda…
– România nu-și poate permite să fie obraznică cu președintele Trump și să-l certăm, de exemplu, pentru simpatiile lui ideologice. Numai că, în același timp, asta nu înseamnă că România nu poate permite să-și reprezinte cu demnitate interesele ca stat. Nu suntem sub nicio formă în situația în care să nu ne respectăm noi ca țară și, deci, să nu păstrăm cu Washingtonul o comunicare care, și prin substanța, și prin forma ei, să spună că România are valoare. 

România are în mod substanțial și concret atuuri pe care le poate oferi SUA, care să justifice o continuă bună relație între noi. 

„Stând cu mâna întinsă pe treptele de la Casa Albă, cerşind sprijin de la americani”

– Și faptul că președintele Nicușor Dan spune că sprijinul românilor pentru Donald Trump este foarte ridicat arată că nu ne respectăm ca țară?
– Odată că este o informație complet falsă. Probabil că, într-o fiţuică specializată în dezinformare, aşa cum este Newsmax, nu contează că vehiculăm și noi niște informații false. Toate sondajele arată că sprijinul românilor pentru Donald Trump este deja foarte jos. Sprijinul românilor pentru SUA este foarte sus. Cu siguranţă, Donald Trump n-o să verifice informaţia, dar diplomaţia americană sunt convinsă că va remarca această discrepanță între realitate și retorică.

Dincolo de asta, ceea ce comunică acolo președintele Nicușor Dan este foarte subțire. Este inadecvat din punct de vedere al canalului de comunicare. Ceea ce-şi doreşte România de la SUA – prezența americană, calitate a cooperării, continuitate, elemente noi – nu se comunică, mai ales când nu sunt deja negociate, pe un canal secundar. Ele se comunică în relaţia bilaterală, atât la nivel oficial, cât şi neoficial.

Editorialul preşedintelui pare că ne arată stând cu mâna întinsă pe treptele de la Casa Albă, cerşind sprijin de la american. Ceea ce nu ne pune într-o poziţie favorabilă. Deci, mi se pare discutabilă și forma inițiativei, dar și rezultatele scontate.

Ar fi putut face un mesaj de felicitare pentru cei 250 de ani de existență a Americii, dar poate printr-o recepție oficială, printr-o expoziţie, printr-un mesaj la recepţia organizată de Ambasada SUA. Dacă miza era să ajungem la urechea lui Donald Trump, faptul că un contract de lobby plătit cu bani mulţi din bugetul naţional atât poate să ne asigure, un mesaj palid de felicitare, spune multe despre noi.

– Care sunt aștepterile de la acest summit? Ce-ar trebui să obţină preşedintele de la întrunirea liderilor NATO?
– Contribuția activă și bine definită a României la aceste eforturi europene, care nu mai sunt teoretice, ci sunt asumate şi foarte operaționale, de a face tranziția la NATO 3.0, cu o dimensiune foarte concretă europeană.

În al doilea rând, o consolidare a prezenţei NATO pe frontiera strategică a flancului estic. Summitul B9 a enunţat cu limpezime că nu avem de-a face doar cu flancul estic, ci cu un continuum de securitate care merge de la zona baltică până la Marea Neagră.

 Deci, ar fi de dorit ca România să-și propună acum să operaționalizeze acest continuum de securitate. Aşadar, ar trebui să avem aici o prezență a alianței, care să ne sprijine în securizarea frontierei.

În al treilea rând, să avem un mod de a lucra cu Turcia şi cu Bulgaria în Marea Neagră. Astfel, alături de partenerii baltici și nordici, acest continuum de securitate poate să ajungă o realitate palpabilă și să putem să transferăm lecții învățate de la unii la alții, să gestionăm împreună provocări și amenințări comune.

Oana Popescu Zamfir este directoarea și fondatoarea Global Focus Center, un think tank independent de politică externă și securitate. A fost secretar de stat pentru afaceri europene, consilieră de politică externă la Senatul României și director de programe la Aspen Institute România. Ea face parte dintr-un consiliu consultativ, independent, organizat voluntar la iniţiativa consilierului Valentin Naumescu şi convocat lunar de Administraţia Prezidenţială pentru a discuta teme strategice.