Inundații în mai multe județe din țară. Aproximativ 400 de persoane, evacuate în patru județe din țară / 70 de localități, afectate de ploile abundente
Autoritățile au dispus evacuarea preventivă a 375 de persoanele din judeţele Botoşani, Braşov, Covasna şi Vrancea, ca urmare a inundațiilor provocate de ploile abundente din ultimele zile, potrivit unui comunicat IGSU. De asemenea, pompierii au intervenit pentru scoaterea apei din aproape 200 de gospodării.
Potrivit bilanțului prezentat de IGSU, pompierii au intervenit în ultimele 24 de ore la nivelul a 69 de localităţi din 14 judeţe: Argeş, Bacău, Botoşani, Braşov, Buzău, Covasna, Galaţi, Harghita, Iaşi, Neamţ, Prahova, Suceava, Vaslui şi Vrancea. În aceste localităţi s-a intervenit pentru scoaterea apei din 68 case, 114 curţi, 51 beciuri/subsoluri (5 instituţii publice), 6 anexe gospodăreşti, precum şi pentru îndepărtarea a opt copaci prăbuşiţi.
Există restricţii de circulaţie în judeţele Covasna, Galaţi, Harghita şi Braşov, din cauza precipitaţiilor abundente din ultima perioadă, potrivit centrului Infotrafic din Poliția Română.
Traficul feroviar este afectat pe magistrala CF 300 între stațiile Predeal și Timișu de Sus, din cauza surpării terasamentului pe o lungime de aproximativ 50 de metri. În această zonă, se circulă alternativ pe un singur fir.
IGSU precizează că au fost evacuate persoane din următoarele localități:
- localitatea Băcel din Covasna – din cauza debitelor mari pe râul Negru – s-a acționat pentru evacuarea preventivă a 192 persoane din 110 case.
- localitatea Boroșneu Mare din Covasna – s-a acționat pentru evacuarea preventivă a 15 persoane din 4 case.
- localitatea Lunca Mărcușului din Covasna – s-a acționat pentru evacuarea preventivă a 91 persoane din 80 case.
- 3 localități din Botoșani: Stroiești – 7 persoane, Coșula– 7 persoane și Prisăcani – 14 persoane au fost evacuate preventiv din cauza apei pătrunse în case și gospodării.
- localitatea Dumbrăvița din Brașov – 30 persoane au fost evacuate preventiv la rude din cauza apei pătrunse în case și gospodării.
- localitatea Săcele din Brașov – 17 persoane au fost evacuate preventiv la rude din cauza apei pătrunse în case și gospodării.
- localitatea Lămotești din Vrancea – 2 persoane au fost evacuate preventiv la rude din cauza apei pătrunse în casă și gospodărie.
Din cauza apei acumulate pe carosabil între localitățile Mădârjac și Bojila, în localitatea Bojila din județul Iași, pe DJ 282E, un echipaj SAJ care transporta la domiciliu un pacient externat nu a mai putut înainta. Pacientul a fost preluat și transportat la domiciliu de echipajul unei autospeciale pentru transport personal și victime multiple.
Pe lângă cele 375 de persoane evacuate în cursul zilei de miercuri, rămân în continuare evacuate 21 de persoane din județele Botoșani – Șupitca și Brașov – Dumbrăvița.
De asemenea, 1.078 de persoane din localitățile Ciugheș – Bacău (1.060) și Îngărești – Neamț (18) rămân în continuare izolate rutier. Există acces pietonal și cu autovehicule de teren.
În localitatea Boroșneu Mare din județul Covasna se deversează apa în continuare controlat, prin două breșe – una realizată în 27 mai și cealaltă în cursul zilei de 28 mai – în digul de apărare al pârâului Zagon, pe aproximativ 800 ha teren arabil și pășune.
Totodată, circulația rutieră este restricționată pe două drumuri naționale (DN 2B/Galați și DN 13E/Covasna), este blocată pe patru drumuri județene (DJ 103B/Covasna, DJ 281B/Iași, DJ 121G/Covasna și DJ 282E/Iași) și a fost temporar afectată pe un drum județean (DJ 112J/Brașov) din cauza apei și aluviunilor acumulate, precum și a copacilor căzuți pe carosabil.
