INVESTIGAȚIE Cât câștigă un pescar în Delta Dunării și cât câștigă cei care au plecat în Spania sau Danemarca. Le povestesc părinților despre „peștele cu cod de bare” 

Când privești micile porturi din satele Deltei, încă mai vezi pescari cu vintirele și năvoadele azvârlite prin bărci, pregătiți să iasă pe apă. Însă numărul este într-un continuu declin. Sate ce erau pline de viață se golesc generație după generație. Și, în ciuda legendei care circulă în orașele mari sau în restul României, oamenii de aici știu foarte bine că nu ei fac marele braconaj. 

• „Morun, scrumbie, calcan, hamsie, nisetru, șprot, toate națiile de pește. Aceștia erau peștii noștri. Era pește de dădeam la porci”, spune  Nea Fănică, 57 de ani și 46 de vechime pe apă. 
• Lângă el, Ștefan Pimon, un alt pescar vechi din satul Jurilovca, spune că migrația printre pescari e intensă. „Eram vreo 250, acum am rămas vreo 45”. În Deltă abia ajungi la 1.200 de lei pe lună chinuindu-te cu pescuitul, susține el, pe când tinerii care merg în Irlanda, Danemarca sau Scoția iau alți bani. „Vedem când vin acasă”.
• Pescarii se uită cu admirație și gelozie spre țările din Vestul Europei. În Scoția, povestește Adrian, un alt pescar, ai card la cherhana, acces la gheață, marfa se administrează ușor, iar banii intră direct în cont. În Spania, există bursă de pește ca la bursa de valori, cu plasme și cod de bare. „La noi, braconierii distrug totul”. 

Braconajul și monopolurile impuse de patronii de cherhanale omoară pescuitul din Delta Dunării, a documentat siteul de investigații Snoop, într-un articol. Instituțiile statului, slab dotate și ineficiente, nu reușesc să protejeze ecosistemul și nici să sprijine comunitățile locale. În acest haos, atât peștii, cât și pescarii sunt pe cale de dispariție.

Doar cinci dosare penale pentru pescuit cu curent într-un deceniu

De pildă, datele oficiale obținute de jurnaliști arată că, în zece ani, doar cinci dosare penale au vizat pescuitul cu curent electric. 

„Am fost botezat în apa asta. Noi, lipovenii, ne-am născut cu valurile astea, cu răsăritul ăsta de soare, cu vântul ăsta. Dacă nu avem apă, nu mai suntem noi”, explică Ștefan Pimon, un lipovean de 55 de ani și spune că pescuitul nu e meserie, e chemare. Vine dintr-o familie cu patru generații de pescari, dar simte că viitorul celor ca el se îneacă încet, tras la fund de nepăsarea autorităților.

În Delta Dunării, viața pescuitului atârnă de un fir de nailon, între braconieri, cherhanagii care pun monopol și instituții ineficiente.

Nicu Uncu a rămas în Deltă venind ca marinar

„Oamenii trebuie să se trezească”, suspină un alt pescar, Nicu Uncu. 

Nici el nu știe cum e să trăiască departe de apă. Născut în comuna Murighiol, județul Tulcea, Nicu Uncu a lucrat ca marinar pe utilajele care săpau canalele prin Delta Dunării pe vremea lui Ceaușescu. Așa a ajuns în zona Sfântu Gheorghe, unde s-a apucat de pescuit, s-a căsătorit și și-a întemeiat o familie. 

Îi vizităm pe pescarii din Deltă. Nicu stă pe o bancă din lemn, în curtea pensiunii sale, și povestește cu gesturi largi, ca și cum ar vrea să prindă din aer ideile care se pierd. De la tras la vâsle, are palmele butucănoase și degetele groase și lungi.

„Era atât de multe pește cât să dai la porc”

Nicu are 61 de ani și e una dintre puținele voci rămase în Sfântu Gheorghe care încearcă să țină în viață pescuitul tradițional. El este și președintele asociației de pescari din localitate. Din 110 pescari autorizați, aproximativ jumătate trăiesc exclusiv din pescuit, spune el. Restul și-au găsit alte slujbe la care muncesc în paralel: la uzina de apă, la unitatea militară, în turism. 

Și în satul Jurilovca pescuitul este pe cale de dispariție. În vreme ce bătrânii trag năvodul cu nădejdea ca măcar să scoată banii pentru benzină și ustensile, cei tineri pleacă spre Irlanda, Danemarca, Scoția. „Oooo, la două luni vin acasă cu opt, zece, doișpe mii de euro”, zice Ștefan Unguru, zis Nea Fănică. 

Acasă faci 1.200 de lei pe lună. În Irlanda, Danemarca sau Scoția e altceva

Ștefan Pimon spune și el că, din 2009, au început să plece cei mai mulți: „Eram vreo 250, acum am rămas vreo 45”. Iar media de vârstă a pescarilor, spun ei, este undeva între 48 și 50 de ani.

Dacă ar fi rămas, doar cu banii din pescărie ar fi trăit mult sub limita sărăciei, căci, din ce spun pescarii cu care am vorbit, câștigă cam 1.200 de lei pe lună.  

Nea Fănică are 57 de ani și 46 de vechime pe apă. Poartă o căciulă tip camuflaj, vestă și are mâinile arse de soare. Povestește că a tras atât de multă plasă de pescar din apă încât a înconjurat pământul de vreo trei ori. 

Îi dă cu 2 lei la cherhana

„Totul se face cu mâna, prind zece tone cu mâna. Și dacă dai două toane, învârți cinci sute de metri”, explică el. 

Însă numărul peștilor este și el în scădere. „Era atât de mult pește cât să dai la porc”, bufnește Nea Fănică. „Morun, scrumbie, calcan, hamsie, nisetru, șprot, toate națiile de pește.” 

Acum, în schimb, mai e cât să-l vândă și să nu moară de foame. Îl dă cu 2 lei la cherhana, i se adaugă TVA, i se adaugă comision și până ajunge-n piață costă 25 de lei. „Nu că, dacă aș avea cherhana, ți-aș da o sută de lei pe caras, dar nici 2 lei… Și cincizeci de bani mi s-a dat prin 2016.”

Când se apropie iarna pe apă e și mai greu: frigul este cumplit, vântul tăios, iar apa rece udă tot. „E grea meseria”, răsuflă Ștefan, așezat pe tricicleta lui cu motor, lovind ușor în ghidon. „Dar când te vezi cu pește în barcă, uiți de toate. E cea mai mare satisfacție.”

Peștele nu se prinde doar cu forță și răbdare, pescarii își fac singuri instrumentele. „Tu investești. Astă vară am făcut două dalene noi, un dalian costă 1.000 de lei să-l confecționezi, numai material”, explică Nea Fănică. 

Braconaj protejat

În Jurilovca, lumea știe cine electrocutează apa ca să prindă pește. Braconajul e peste tot, spun pescarii. Omoară și prind pește cu plase cu monofilament sau cu aparate de curentat, în timp ce oamenii îi acuză că sunt mână în mână cu autoritățile. 

Ștefan zice că, dacă i-ar prinde pe braconieri, i-ar arunca „în gârlă”. 

Braconajul cu curent nu e doar ilegal, e dezastruos pentru ecosistem. Peștii mici mor pe loc, iar cei mari, chiar dacă supraviețuiesc, își pierd gustul și nu mai depun icre. Ce scapă, fuge din zonă, nu se mai întoarce și nu se mai poate reproduce.

Curentul distruge peștii mici 

„[Braconierul] când curentează, dă [peștele] cu burta pe spate. Îl amețește și-l adună, dar ce e mic nu rezistă. Dacă ăla mare scapă și are icre, icrele nu mai sunt bune. Peste tot curentează. Și strică, strică, strică”, explică Nea Fănică.

Și așa se depopulează zona de pește. Ștefan își amintește că, de mult, într-o singură zi, el și colegii lui au adus la cherhana 116 de tone de pește. Record. Acum, în schimb, dacă aduc zece tone într-o zi e deja prea mult, cherhanaua nici măcar nu mai are piață de desfacere suficient de mare să-l vândă.

Oamenii resimt schimbările de vreme

Ca să fie tabloul complet, schimbările climatice mai pun un strat de dezastru. Vremea o ia razna: e cald când ar trebui să fie frig și frig când ar trebui să fie cald, iar peștii, păcăliți de temperaturi, își depun icrele la momentul greșit, doar ca apoi apa să înghețe și să le distrugă. Asta înseamnă mai puțină reproducere, mai puțin pește în anii următori și o presiune și mai mare pe o resursă deja în declin. 

„Asta e natura, Delta. Dacă nu avem grijă de ea, nici ea nu o să aibă grijă de noi”

Ștefan se plânge că mulți îi acuză pe pescari că distrug populația de pește și natura. Dar el își amintește cum bunicul lui îl învăța să elibereze peștii cu icre, ca să le depună, să se populeze în continuare balta și-n patru-cinci ani să prindă și mai mult. Lipoveanul explică cum pescarii au grijă de natură pentru că înțeleg cât de important este echilibrul. Tocmai de aceea consideră braconajul o crimă. 

„Nu pot să încălzesc soba cu ce tai din acoperiș, că vine ploaia și m-am dus dracu’. Asta e natura, Delta, dacă nu avem grijă de ea, nici ea nu o să aibă grijă de noi”, spune el.

Cum intervin „superiorii” să-i scape pe braconieri

El spune că încă mai există Poliția Deltei care inspiră frică. Dar e puțină, prost dotată și, de cele mai multe ori, blocată politic. Instituțiile de forță își fac treaba doar „când sunt două, trei la un loc, dacă e una singură…”, explică el.

Nicu din Sfântu Gheorghe și alți oameni cu care am vorbit ne-au povestit un episod în care un polițist a prins un braconier, dar în loc să se simtă intimidat, braconierul l-a amenințat că, dacă nu primește imediat motorul înapoi, superiorul agentului îl va suna, iar polițistul va ajunge să i-l returneze. Ceea ce, din spusele oamenilor, s-a și întâmplat.

Agentul care și-a făcut treaba

Pescarul completează: „În instanță, dovediți că au braconat, [braconierii] luau sculele înapoi.” Nicu crede că un pescar de rând nu și-ar permite să riște să piardă sculele, permisul, reputația și libertatea, decât dacă ar avea spatele asigurat. 

Adrian cunoaște și el un caz: un agent a îndrăznit să-și facă datoria, dar apoi a primit un apel. „Dă-i drumul că-ți pierzi serviciul. I-a spus să-i dea înapoi ce-a confiscat. Sunt pe linie politică”, se plânge Adrian.

Continuarea investigației, în Snoop.