Invitatul rus Alexei Plutser-Sarno l-a palmuit pe unul dintre spectatorii festivalului One World Romania dedicat drepturilor omului
Sambata seara, in timpul unei dezbateri din cadrul festivalului de film documentar dedicat drepturilor omului One World Romania, unul dintre invitatii festivalului, Alexei Plutser-Sarno membru al grupului Voina din Rusia, l-a palmuit pe un tanar din public care facuse cateva remarci incomode la adresa manifestarilor grupului.
Grupul Voina din Rusia a fost unul dintre invitatii festivalului de film One World Romania, la care au participat si regizori de documentar consacrati, precum Jennifer Fox. Site-ul festivalului descrie Voina („razboi” in limba rusa) ca fiind „un grup de artisti activisti rusi” care vor prezenta la Bucuresti „activitatea lor de pana acum din Rusia si tarile in care au calatorit”. Unul dintre liderii grupului Voina, Natalia Sokol, defineste miscarea ca fiind „o grupare artistica anarhista punkista”.
In sala de la Muzeul Taranului Roman, grupul Voina a prezentat un montaj filmat al campaniei „Voina Wanted”, in timpul careia membrii grupului afiseaza bannere uriase in centrul mai multor orase, protestand astfel impotriva politiei ruse. Pe numele celor doi lideri ai grupului, Natalia Sokol si Oleg Vorotnikov, politia rusa a emis un mandat international de urmarire. Oleg Vorotnikov a fost inchis patru luni intr-un penitenciar din Sankt Petersburg, dupa o actiune in care a rasturnat mai multe masini ale politiei in fata Muzeului National al Rusiei. Faimosul artist de graffiti anonim, britanicul Banksy, a platit o cautiune consistenta pentru eliberarea lui Vorotnikov, care in prezent se ascunde de autoritatile ruse.
Montajul proiectat la Muzeul Taranului Roman a prezentat imagini ale membrilor grupului care amplasau banner-ul urias in diferite orase europene. Au existat trei scene de impact care au starnit si reactii ulterioare din partea publicului.
- Prima – cea in care membrii grupului Voina au incercat sa amplaseze posterul pentru cateva minute pe cladirea Senatului Romaniei si pe cea a Muzeului de Istorie Nationala a Romaniei din Bucuresti.
- Cea de-a doua – in care membrii grupului au scris pe zapada cuvantul „Voina” cu un amestesc lichid format din urina, fecale si apa sfintita.
- A treia – filmarea unui protest al grupului in Rusia, care s-a terminat cu arestarea unor membri. „Kasper, protestatar in varsta de doi ani, este retinut de politie” este explicatia subtitrata de realizatorii filmului pe imaginile care il prezentau pe copilul de doi ani al cuplului Oleg Vorotnikov – Natalia Sokol aflat in bratele unui politist rus, timp in care cei doi lideri „Voina” erau retinuti.
Aceasta ultima scena a declansat comentariile unui tanar spectator din sala Muzeului Taranului Roman, care a apreciat drept „lasa” actiunea liderilor Voina de a aduce un copil de doi ani in mijlocul unui protest cu potential violent si de a-l folosi drept „scut”.
Yana Sarna, unul dintre cei doi membri ai grupului prezenti la Bucuresti, l-a invitat pe spectator alaturi pe scena: „Daca noi suntem lasi, atunci vino si tu aici in fata”.
Spectatorul s-a alaturat celor doi invitati rusi si, inaintea oricarui alt schimb de replici, Alexei Plutser-Sarno, autorul conceptelor grupului Voina, l-a palmuit pe spectatorul roman in fata salii. A urmat o incaierare de cateva secunde, conflictul fizic fiind intrerupt de interventia lui Armand Gosu, moderatorul si traducatorul dezbaterii. Din sala s-au strigat cateva huiduieli la adresa invitatului rus dar a existat si o interventie din partea unui roman care l-a acuzat pe spectatorul palmuit de o atitudine „provocatoare”.
Dezbaterea s-a incheiat fara ca vreunul dintre invitatii rusi sa-si ceara scuze pentru gest. A facut-o regizorul Alexandru Solomon, directorul festivalului, care a prezentat scuze publicului prezent.
Intr-un interviu pentru dontpaniconline.com, Alexei Plutser-Sarno declara ca „sub aspect politic simpatizam cu anarhistii, socialistii si, in general, cu radicalii de stanga. Dar suntem in primul rand artisti – nu politicieni sau filosofi. Si folosind metodele noastre artistice, distrugem simbolurile si ideologiile patriarhal-represive demodate”.
Printre actiunile grupului Voina s-a numarat desenarea unui penis urias pe podul care duce la sediul FSB din Sankt Petersburg, cinci cupluri facand sex in public in Muzeul de Biologie din Moscova in ziua premergatoare alegerilor din 2008 ca raspuns la indemnul lui Dmitry Medvedev de crestere a natalitatii in Rusia sau proiectarea in timpul noptii a unui craniu cu oase pe cladirea Parlamentului Rusiei.
La Bucuresti, membrilor grupului Voina nu le-a fost permisa afisarea bannerului „Voina Wanted” pe cladirea Senatului si a Muzeului de Istorie, fara obtinerea unei autorizatii prealabile. Reactia autoritatilor in alte orase europene a variat de la confiscarea bannerelor la Barcelona pana la afisarea acestora pe scarile din fata catedralei londoneze St.Paul sau pe trotuarul de pe malul Tamisei opus muzeului Tate.
Rusul Alexei Plutser-Sarno, autorul palmelor de la Muzeul Taranului Roman, spune intr-un interviu pentru criticatac.ro ca: „intre arta si provocare, arta si crima nu exista nici granite, nici alte tipuri de interactiune. Acestea se afla in planuri diferite, in lumi care nu se intersecteaza niciodata. Voina actioneaza in sfera unei arte eroice, monumentale, superioare. Si tocmai pentru ca legile actuale care sunt intr-atat de idioate, incat declara capodoperele noastre ca fiind ilegale, noi consideram ca aceste legi trebuie urgent abolite.”
La finalul dezbaterii organizate in cadrul festivalului One World Romania dedicat drepturilor omului, Alexei Plutser-Sarno nu a precizat daca palmele aplicate unui spectator roman pentru exprimarea unei opinii diferite fac parte sau nu dintr-o capodopera artistica a grupului Voina.