Sari direct la conținut

Iohannis, schimb de mesaje cu premierul olandez despre furtul comorilor din tezaurul dacic: „Dispariția lor are impact emoțional și simbolic puternic în societate”

HotNews.ro
Klaus Iohannis, Foto: Beata Zawrzel/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia
Klaus Iohannis, Foto: Beata Zawrzel/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Autoritățile olandeze desfășoară toate demersurile necesare pentru identificarea făptașilor și recuperarea tezaurului, l-a notificat sâmbătă premierul olandez pe președintele României Klaus Iohannis, în cadrul unui schimb de mesaje în urma furtului tezaurului dacic expus la un muzeu din Țările de Jos.

În legătură cu furtul unora dintre cele mai importante artefacte din patrimoniul național al României, care erau expuse în această perioadă la Muzeul Drents din Assen, premierul olandez, Dick Schoof, l-a asigurat sâmbătă, 25 ianuarie 2025, pe Președintele României, Klaus Iohannis, că autoritățile olandeze desfășoară toate demersurile necesare pentru identificarea făptașilor și recuperarea tezaurului, transmite Administrația Prezidențială.

„Înaltul oficial al Regatului Țărilor de Jos și-a exprimat, totodată, profundul regret pentru acest incident fără precedent, cu o semnificație deosebită pentru poporul român”, mai notează instituția.

Potrivit administrației prezidențiale, Klaus Iohannis „consideră că este extrem de importantă readucerea în siguranță în țară în cel mai scurt timp posibil a exponatelor sustrase, care au o importanță culturală și istorică excepțională pentru patrimoniul românesc. Aceste obiecte, parte a tezaurului nostru național, sunt mărturii inestimabile ale istoriei și identității noastre, iar dispariția lor are un impact emoțional și simbolic puternic în societate”.

O explozie a avut loc sâmbătă dimineața devreme, în apropierea Muzeului Drents din Assen, unde se află o expoziție majoră cu piese din aur și argint dacice.

Coiful de Aur de la Coţofeneşti și trei brățări dacice de aur de la Sarmizegetusa Regia sunt piesele tezaurului dacic furate. Jaful a fost unul „țintit”, făptuit de trei persoane, încă neindentificate, și a durat două minute, a explicat pentru HotNews.ro Ernest Târnoveanu, directorul Muzeului Național de Istorie a României.

INTERVIURILE HotNews.ro